Takashi Arima – Arta de a ucide

 

N-ar fi putut să treacă prin altă parte, nu Decât pe sub nasul MEU? Acest
plictis ce fuge ca o zebră. Simţurile mele aflate la pândă ţintesc. Butelia de bere ce zăcea pe
covor A fost culeasă rapid.
îmi înarmez braţul Şi zvârr! către nesimţitul intrus

 

Să nu credeţi că-mi închipui c-aş fi războinicul
Din vremea Războaielor civile
Ce doboară c-o piatră păsările din zbor.
Oboseala de după o zi de muncă
O adorm cu unul sau două pahare de bere
Ce mă fac să cad într-o stare de dulce euforie.
Să trăieşti ca un celibatar în fiecare zi nu e deloc uşor, Să-ţi umpli vremea după ce dejunul e gata,
Timpul e lung şi te apasă greu.

 

Despre cele sfinte, s-avem iertare.
Şi-apoi n-am nici un chef să-mi împart viaţa cu una din acele
animale de casă
Şi mai mult, să fiu generos şi să iert Când se îndoapă cu micile mele economii.
încep să lansez din nou aceeaşi butelie.

 

Celălalt, perfidul
Tocmai dispare într-un colţ mai întunecat
Al camerei ignorând ce e menajul
Când nu ştiu al câtelea tir
Şi-atinge ţinta, lovitura a fost norocoasă
Şi adversarul e terminat, dat peste cap.
S-a zbătut, a dat din picoare
Dar acum e imobilizat.

 

E terminat
Mizerabil sfârşit
Pe care-l constat pe viu, apropiindu-mă.
Cu adevărat
A meritat-o, pare a spune
Zâmbetul crud ce-mi răsare pe buze
Şi murmur încet, cântărindu-mi silabele:
-E bine pentru tine.

 

* Umbra lui Ulise; Editura Mesagerul; Cluj-Napoca; 1997;

*Prefață, traducere și note de Ion Cristofor;

 

 

 

Vladimir Maiakovski – Manual general pentru lingușitorii începători

 

În orice instituţie
există un lingău.
Trăieşte lingăul
şi nu-i merge rău.
Iar tinerii noştri,
cu ochii la el-
să se-ncăputeze,
ar face la fel.

 

 

Charles Bukowski – O treabă pentru stetoscop

 

doctorul meu a ieşit din operaţie
şi s-a întors la birou.
ne întâlnim la pisoar.
“unde-ai găsit-o, frate? e genul
la care să te tot uiţi, dar numai atât”

“e specialitatea mea: inimi de ciment
şi trupuri năucitoare. dacă-i găseşti
vreo bătaie de inimă, să-mi spui”
“o să am grijă de ea”
“da, şi te rog să nu uiţi că etica profesională
îţi interzice anumite lucruri!”

 

îşi trage fermoarul şi se spală pe mâini.
“tu cum stai cu sănătatea?”
“fizic, sunt ok. mintea mea însă e bântuită,
psihic sînt terminat, răstignit pe mica mea cruce
şi toate celelalte rahaturi!”

 

“o să am mare grijă de ea”

 

“da, doctore, şi să mă anunţi în legătură cu
bătaia de inimă”

 

pleacă.
îmi trag şi eu fermoarul.
doar că eu nu mă spăl pe mâini.

 

sînt cu mult deasupra chestiilor ăstora.

 

* dragostea e un câine venit din iad; Editura Polirom; Bucureşti; 2007

* traducere, prefaţă şi note de Dan Sociu

 

 

 

 

Adrian Popescu – Amintindu-mi de Wolf von Aichelburg(și de Celan)

 

 

 

La întâlnirea cu Wolf, blondul poet, n-am mai sosit.
Pe colinele verzi din Freiburg, nu l-am căutat
cu ani în urmă, pe Auwaldstrasse. Adio, deci, Germanie!
Acum, dispărut în Atlantida, nu mi-a lăsat
(ca atunci) adresa şi câteva desluşiri, s-a scufundat
cu chica lui adolescentină, de viking, în mare,
fără nici un semn de orientare, sau câteva rânduri,

Ca straniul Celan în apele Senei? Oare pe unde, pe
care chei? De unde iei Bateaux mouche spre podul Alma,
sau spre Austerlitz? Să fi fost înainte sau după vinul
băut, în bistrou, nu mult, un pahar? Să fi fost densa bere
“leffe”, amintindu-i Bucovina, Cernăuţiul, Arbore, Solca?
Copilăria, poate, într-o casă cu verandă de sticlă şi
mica grădină cu “ribizli” şi perciunii vecinilor?

 

Mi-a rămas o poză cu scrisu-i elegant pe spatele imaginii:
acoperişuri romane, cum vezi de pe Gianicolo, în aprilie,
şi Wolf şezând pe o balustradă cu Monte Mario – în faţă; scăldat
totul în lumina ce vine din Umbria;
“lumina umbriană”, în care şi eu m-am îmbăiat fericit, în
Dimineaţa lumii. Acum, maternă, apa l-a resorbit în palatele ei.

 

* Drumul strâmt; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 2001