Ai văzut tu nenorocito vreodată
sticla spartă căzută din rame
a unei icoane
a unei icoane
de moarte mirată?
Ai spart tu cu mâna ta de carne
ţeava unei puşti, a unei arme
Doamne, a unei arme?
Pahar umplut cu obuze, cu gloanţe
…al unei arme…
Nu, sigur că nu
nenorocito, făcuto din carne
Nicicând n-ai să poţi să-ţi azvârli
inima din tine
inima din mine
Nicicând, vai nicicând n-ai să le tragi
cum trase sunt în morţi
gloanţele din arme.
„Sunt fericit că m-am născut om iar nu animal, bărbat iar nu femeie, grec iar nu barbar.”
Când starea ierbii se face verde,
încât pare a vorbi
îmi pare rău si jale îmi este
că nu sunt grec
Când se impodobesec în jurul semințelor
merele, cu divina carne de măr,
si vântul le face să fie rotunde,
îmi pare rău și mi-e jale
că nu sunt grec
Când trece și gerul cel mare
acoperindu-ne cu domnia sa,
lăsându-ne să-i fim numai umbră orbitoare
totdeauna numai dedesubt zburătoare,
cum peștii din marea cea mare,
îmi pare rău și mi-e jale
că nu sunt grec
Când sunt, când exist.
când de acestea două nu-mi pare rău,
mi-e jale că aș fi putut să fiu grec,
dar nu sunt.
Poetul ca și soldatul
nu are viață personală.
Viața lui personală este praf
și pulbere.
El ridică în cleștii circomvoluțiunilor lui
sentimentele furnicii
și le apropie, le apropie de ochi
până când le face una cu propriul său ochi.
El îsi pune urechea pe burta câinelui flămând
și îi miroase cu nasul lui botul întredeschis
până când nasul lui și botul câinelui
sunt totuna.
Pe căldurile groaznice
el îsi face vânt cu aripile păsărilor
pe care tot el le sperie ca să le facă să zboare
Să nu-l credeți pe poet când plânge
Niciodata lacrima lui nu e lacrima lui
El a stors lucrurile de lacrimi
El plânge cu lacrima lucrurilor.
Poetul e ca și timpul
Mai repede sau mai încet
mai mincinos sau mai adevărat
Feriți-va să-i spuneți ceva poetului
Mai ales feriți-vă să-i spuneti un lucru adevărat
Dar și mai și, feriți-vă să-i spuneți un lucru simțit
Imediat el o să spună că el l-a zis,
și o să-l spună într-așa fel încât și voi
o să ziceți că într-adevăr
el l-a zis
Dar mai ales vă conjur,
nu puneți mâna pe poet!
Nu,nu puneți niciodată mâna pe poet!
…Decât numai atunci când mâna voastră
este subțire ca raza
Și numai așa mâna voastră, ar putea
să treacă prin el
Altfel ea nu va trece prin el,
și degetele voastre vor rămâne pe el,
și tot el va fi acela care se va lăuda
că are mai multe degete decât voi.
Și voi veți fi obligați să spuneți o da,
că într-adevăr el are mai multe degete…
Dar e mai bine, dacă-mi dați crezare,
cel mai bine ar fi să nu puneți
niciodată mâna pe poet.
…Și nici nu merită să puneți mâna pe el.
Poetul e ca și soldatul
nu are viață personală.
Ausweis
Scot sângele ştampilat la vedere.
Mi se dă drumul.
Scot osul sculptat la vedere.
Întârzâi o secundă, dar mi se dă drumul.
Scot îndurătoarea limbă vorbită, la vedere.
Dicţionarele sunt pregătite, aşa că mi se dă drumul.
De ce vrei să treci, m-a întrebat moartea.
Sunt liber, i-am răspuns,
aşa că nu am chef să-ţi răspund.
Ea a stat un timp descumpanită,
apoi, mi-a dat drumul.
Am pe mine toate ştampilele.
Dacă vreţi să ştiţi
eu, unul, sunt în ordine,
mie mi se dă drumul.
Mă las locuit
Mă las locuit de o impresie sumară
beată poate.
Aseară desigur, aseară
erau cu mine amintirile toate.
Circulă dragă, i-am spus.
Aceasta e vîna, artera.
Mai sus, mult mai sus, oho, mult mai sus
e himera.
Bea puţin. Iartă-mă. N-am apă.
E roşu şi alb ca o ninsoare.
E fluid, otreapă.
E de sare.
Curvă, rămîi, o, rămîi,
o, rămîie, rămîi, cu mine
Eu sunt bărbatul tău dintîi
din desime.
Ce-ai de gând cu tine, fă,
subţire şi galbină,
prună mult şi paltină
icoană şi datină?…
Vrei sa fii tu rază, tu
groasă cum e mugetu
bătrână ca taică-tu
şchioapă
roabă
slabă?
Ca şi geana maică-tii
ca şi i dintr-un a fi?
Ce-ai de gând cu tine, fă,
măduvă
de văduvă?…
Inimă de viperă
vrei să fii, tu, liberă?…
*În dulcele stil clasic;
*Editura Eminescu;
*Bucureşti, 1970;
Poetul ca şi soldatul
nu are viaţă personală.
Viaţa lui personală este praf
şi pulbere.
El ridică în cleştii circumvoluţiunilor lui
sentimentele furnicii
şi le apropie, le apropie de ochi
până când le face una cu propriul său ochi.
El îşi pune urechea pe burta câinelui flămând
şi îi miroase cu nasul lui botul întredeschis
până când nasul lui şi botul câinelui
sunt totuna.
Pe căldurile groaznice
el îşi face vânt cu aripile păsărilor
pe care tot el le sperie ca să le facă să zboare.
Să nu-l credeţi pe poet când plânge.
Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui.
El a stors lucrurile de lacrimi.
El plânge cu lacrima lucrurilor.
Poetul e ca şi timpul.
Mai repede sau mai încet,
mai mincinos sau mai adevărat.
Feriţi-vă să-i spuneţi ceva poetului.
Mai ales feriţi-vă să-i spuneţi un lucru adevărat.
Dar şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi un lucru simţit.
Imediat el o să spună că el l-a zis,
şi o să-l spună într-aşa fel
încât şi voi o să ziceţi că într-adevăr
el l-a zis.
Dar mai ales vă conjur,
nu puneţi mâna pe poet!
Nu, nu puneţi niciodată mâna pe poet!
…Decât numai atunci când mâna voastră
este subţire ca raza
şi numai aşa mâna voastră ar putea
să treacă prin el.
Altfel ea nu va trece prin el,
şi degetele voastre vor rămâne pe el,
şi tot el va fi acela care se va lăuda
că are mai multe degete decât voi.
Şi voi veţi fi obligaţi să spuneţi că da,
că într-adevăr el are mai multe degete…
Dar e mai bine, dacă-mi daţi crezare,
cel mai bine ar fi să nu puneţi
niciodată mâna pe poet.
…Şi nici nu merită să puneţi mâna pe el…
Poetul ca şi soldatul
nu are viaţă personală.
* Belgradul în cinci prieteni – 1972
Pînă cînd şi acest lucru miraculos, n-aş fi crezut
să se întîmple chiar şi el.
Cum? Copil buimac fiind şi prăpăstios,
ceea ce gândeam şi ceea ce visam că gândesc
să se întâmple chiar şi el.
Înger?
Înger…
Nu, nu e bine!
Va să zică, de la început!
Înger?
Nu, nu e bine înger!
Va să zică, adică nu culoare
nu auz, nu miros, nu.
Nu, nu sînt bune!
boteugen74
BotEugen's Blog 