Culme a insomniei sau tăcere pentru trezit oamenii mari.

 

 

 

 

 

 

Iarnă blândă
efect de seră
și o seară continuă
în care
același soare violet
arde violent
deasupra frunzelor
ce se aprind și cad
cuprinse de flăcări
în arderea lor
plutind o vreme
deasupra pământului
printre oameni și câini
la mici înălțimi
și eu
de la înălțimea
propriei mele micimi
îmi fumez visul măreț
cu înflăcărare
scrumându-l apoi
peste
capetele hoților
care fac fum
cu legea lor antifumat
și fură
fură mai departe
într-o veselie
și tu rămâi netulburat
și afară e ceață
de dimineață
și o seară continuă
în care
același soare violent
arde violet
deasupra frunzelor
ce se aprind și pică
de la înălțime mică
în arderile mele
interioare
și eu
de la înălțimea
propriei mele micimi
le fumez în tăcere mare
umbrele căzătoare
de la mici înălțimi.
Iarnă blândă
efect de seră
și o seară continuă
în care
aprind o lumânare
pentru cei vii
și o strecor prin poarta îngustă
ce se deschide în întuneric
acolo de unde răsare
noapte de noapte
același soare violet
care arde violent
în inima unei mașini de metal
capabilă să mimeze
căldura umană la orice oră
din orice anotimp
tot așa cum efectul de seră
mimează în plină iarnă
un început de primăvară
și lumea sfârșește fericită
în minciună
trăiește și se târăște
latrând ziua la lună
visând noaptea câinește
sub același soare violent
care arde violet
deasupra unor trecători
ce se aprind și cad
cuprinși de flăcări
din visul lor măreț
de la mici înălțimi
în arderile interioare
și eu
de la înălțimea propriei
mele micimi
le fumez în tăcere
umbrele aflate în cădere
scrumându-mi visul
apoi peste
țestele hoților
care fac fum
cu legea lor antifumat
și fură
fură mai departe
într-o veselie
și tu rămâi netulburat
și afară e ceață
de dimineață
și-o iarnă blândă
ce face ravagii printre
oameni și câini
de la mici înălțimi
sub același soare violent
care arde violet
deasupra umbrelor
ce se aprind și pică
înflăcărate
de la înălțime mică
între omoplații
stăpânilor lor
pregătite să anunțe
ora stingerii
în spitalul de arși
și eu
de la înălțimea
flăcării interioare
îmi fumez nesomnul
în tăcere
sub o ninsoare
de gânduri
făcute scrum
și afară
nu e nimeni
pe drum …

 
de Bot Eugen

 

 

 

 

Publicitate

Culme a insomniei sau tăcere pentru trezit oamenii mari.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În noaptea dintre ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Hackerițe cu hachițe (II)

 

trec de agenții solari
și întunecă ziua la față
vocea ei galbenă anunță cod
portocaliu un punct luminos trece
pulsând din verde în roșu
încerci să asculți de vocea
rațiunii și îți auzi jugulara cum
pulsează sub lanț.
Lanțul stă să se rupă.
Tu nu ai voie
să ți se rupă.
Blocat între datorie și datorii
te uiți cum se deblochează
pe dinăuntru mașinațiunile
din mașină. De jur
împrejurul tău se face gol.
Gol și întuneric. Cu lumânarea
în mână cauți în plină zi
întrerupătorul cum îi
căuta odinioară diogene
pe oameni.
Mașinăria te urmărește
din umbră.
Umbrele unor neoameni
se aprind de la flacăra
pe care o porți în mână
și de jur împrejurul tău
se face deodată lumină.
Mașina se află în treabă
și după căutări îndelungi
găsește o soluție ingenioasă.
Se produce un scurtcircuit.
Întunericul te monitorizează.
Tu îți transferi privirea
de pe un monitor pe altul.
Te uiți în telefon
și vezi niște găuri.
Găuri care îți fură ochii.
Găuri negre ce se dilată
și se holbează la tine.
Te uiți în fața
ochilor și vezi cum
ți se rostogolesc în gurile lor
ca-ntr-o prăpastie agenda
arhiva cu poze scrisorile.
Încerci să asculți
de vocea rațiunii
și auzi cum afară zbiară
nebunii:
mașinațiunile mașinii
mașinăriilor mă-tii.
Lanțul stă să se rupă.
Lănțișorul de la gât
dăinuie.
Cruciulița la fel.
Iar găurile negre
și nesătule
se rostogolesc
învârtindu-se printre oameni
pregătite să înghită
pe toată lumea prostită.

 

 

de Bot Eugen

 

Hackerițe cu hachițe (II)

 

 

 

Up(to)date.

 

Oamenii care vor să te caute știu unde să te găsească
iar cei care vor să te găsească știu unde să te caute
restul sunt povești populare românești cu oameni care
te caută fără să te găsească și cu cei care te-au găsit
fără să te caute.
de Bot Eugen

 

 

Singurătatea, suprema defensivă, alege mereu negrele (II).

Joci cu ea șah și ea se joacă cu tine
o ataci ziua cu vise și noaptea cu gânduri
o ataci și ea se apără făcând rocada
o ataci cu toată lumea de partea ta
o ataci încontinuu ea se apără stând deoparte în turnul său
așteptând momentul prielnic să își sacrifice
pionii apoi calul și regina după contraatacă
întâi cu un nebun apoi cu celălalt și până la urmă
tot te bate noaptea cu vise gândite ziua cu gânduri
visate.

 

 

de Bot Eugen

 

Singurătatea, suprema defensivă, alege mereu negrele (II).

 

 

Up(to)date III.

 

Up(to)date (II).

 

 

 

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (VIII).

 

 

 

 

 

 

 

Blocat între vămi înaintezi prin întuneric faci drumuri dus-întors
pe marginea interioară a unui cerc vicios drumuri care te duc înainte
drumuri care te întorc înapoi drumuri pe care le urmezi urmat de urmăritori
și de urmașii urmăritorilor tăi îți urmezi drumul cu degetele adunate în palmă
cu palma strânsă în pumn cu pumnul plin de hârtii de un leu cu bănuți călătorindu-ți
dintr-un buzunar în altul cu buzunarul golit de pașaport cu pașaportul plin de drumuri ștampilate
drumuri dus- întors rostogolite pe roți drumuri făcute pe marginea interioară a unui cerc vicios drumuri care
te duc și te aduc drumuri care te întorc și te storc blocat între vămi înaintezi prin întuneric uitându-te în față
la fețele aproapelui tău care văzute de departe aduc din profil cu niște corpuri de iluminat înfipte la hotarul dintre
un surogat și un alt surogat te ia în primire cu un glas sacadat: dacă n-ai pile n-ai zile nici nume pe lume spune te bagi
la ștampile sau o arzi mai departe pe viață și pe moarte. Blocat între vămi bați pasul pe loc înaintând prin întuneric faci drumuri
dus-întors și drumurile te fac pe tine drumuri care te pot duce oriunde drumuri care nu te aduc înapoi drumuri care nu te duc nicăieri
drumuri care te întorc din drum drumuri pe care le urmezi urmat de urmăritori și de urmașii urmăritorilor tăi – umbrele fraiere pline de aere
umbre care își suflă unele altora în fund umbre care insuflă un dispreț profund umbre umflate cu ură umbre gigantice care se sparg ca niște baloane la cea mai mică înțepătură.
Blocat între vămi bați pasul pe loc înaintând prin întuneric faci drumuri dus-întors și drumurile te fac pe tine pe marginea interioară a unui cerc vicios drumuri care nu te duc
nicăieri drumuri care te întorc din drum.

 

de Bot Eugen

 

 

 

 

 

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (VIII).

 

 

 

 

 

 

Culmi ale insomniei sau cântec de adormit oamenii mari.

Să stai și s-sculți
seară de seară
până noaptea târziu
cum vântul fluieră
prin oamenii locuiți
de pustiu
în speranța că poate
vei auzi
într-o noapte rea
sau într-o bună zi
o melodie cântată
la nai
pe când va sufla
zeul neutru
prin oamenii goi
pe dinăuntru.

 

 

 

de Bot Eugen

Culmi ale insomniei sau cântec de adormit oamenii mari.

 

Undeva între uzina alfa și căminul omega

rătăcesc prin labirintul de stradele
al copilăriei mele
pline de lipsuri și de toate cele
pășesc pe trotuare minate
printre gropi și inspectorate
umblu ca un nebun sentimental
printre bețivi și huligani
cu telefonul în mână umblu
și vânez imagini din
propria copilărie
după treizeci de ani de
insomnie
într-un loc năpădit de buruieni
care nu interesează pe nimeni
nici măcar pe cei ce locuiesc
aici și acum
între ruine
în buricul pământului
la margine de lume
dincolo ori dincoace de
lizierele dintre
chișinău și durlești
durlești și pădure
acolo unde pe vremuri
urlau noaptea lupii la lună
acum ziua urlă pustiul
un pustiu în care locuiesc oameni
locuiți de pustiu.
Undeva între uzina alfa
și căminul omega
rătăcesc prin labirintul
de stradele
al copilăriei mele
mișcându-mă în bloc
cu tot ce a rămas în urmă
cu tot ce mă așteaptă înainte
până dincoace de umbră
până dincolo de cuvinte
pășesc pe trotuare minate
printre gropile pline de
visuri-surogate
umblu ca un nebun sentimental
printre bețivi și huligani
cu telefonul în mână umblu
și vânez imagini din propria
copilărie
după treizeci de ani
de insomnie
la liziera dintre
praf și scrum
între aceste ruine
locuite aici și acum
de visători
cărora li se scurg
ochii după
zări străine
acolo unde pe vremuri
a fost
buricului pământului
iar acum este
margine de lume …

 

de Bot Eugen

Undeva între uzina alfa și căminul omega.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Chișinău – buricul pământului.

 

 

Blocate între blocuri, se zbat niște uși sublunare în întuneric.

 

 

Uși care scârțâie. Uși care se deschid doar pe jumătate.
Uși întredeschise între dincolo și dincoace. Uși întredeschise
care nu se închid până la capăt niciodată. Uși întredeschise
asaltate zilnic de umbre. Uși întredeschise prin care uneori
noaptea cineva se strecoară și le lovește cu pumnul de perete.
Blocate între oameni mișcându-se în blocuri se zbat niște uși
sublunare. Uși cu balamale năpădite de rugină. Uși înnămolite
în întuneric. Uși între care plouă cu umbre trecătoare. Uși care
nu se deschid decât pe jumătate. Uși întredeschise între dincolo
și dincoace. Uși întredeschise prin care cei dinăuntru țâșnesc
afară iar cei de afară se strecoară înăuntru. Uși întredeschise
ce se zbat în întuneric pe umerii unui zeu neutru. Uși întredeschise
între care o umbră de om se zbate ca o pasăre într-o cușcă. Blocate
între blocuri de umbre mișcându-se în blocuri se zbat niște uși
sublunare în oameni. Uși cu tocuri năpădite de rugină. Uși care
scârțâie la cea mai mică atingere. Uși înnămolite în întuneric.
Uși prin care plouă tot timpul cu oameni. Cu oameni aflați în trecere. Uși care
nu se deschid decât pe jumătate. Uși întredeschise între dincolo și dincoace.
Uși întredeschise prin care umbrele de dincolo se strecoară înăuntru
iar cele de dincoace tâșnesc afară. Uși întredeschise care nu se închid
niciodată până la capăt. Uși sublunare ce se zbat între umbrele trecătoare.
Blocate în uși întredeschise, se zbat niște sticle în curentul iscat de vânt
sau de un cuvânt. Ușile se lovesc de perete iar sticlele se crapă acolo
unde picurii de ploaie se întretaie până la sânge cu aripa din care ninge
cu păsări. Blocate între blocuri de carne mișcându-se în bloc se zbat niște uși
pe tăcute într-o singurătate. Uși care se deschid închizându-se și se închid deschizându-se.
Uși mai mult închise decât deschise. Uși care nu se deschid niciodată până la capăt.
Uși sublunare asaltate zilnic de umbre. Uși pe sub care uneori noaptea se strecoară
emisarul saturnian și te anunță de moartea cuiva drag blocat într-un bloc de oameni
mișcându-se în bloc uși închise prin care din timp în timp trece câte unul dintre
morții tăi dragi venit să-ți mulțumească pentru faptul că l-ai visat cu o seară înainte
și atunci prezentul te ia de mână și te întoarce înapoi la visele din trecut despre viitor
li la cele din viitor despre trecut.

 

 
de Bot Eugen

Blocate între blocuri, se zbat niște uși sublunare în întuneric.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Blocată între blocuri, se zbate o pasăre căzută din lună (III).

 

 

 

Dedesubt un arbore își crește vuietul până la întuneric.
Vuietul arborelui întunecă noaptea la față. Deasupra
strălucește fața nevăzută a lunii. Cineva se strecoară
în spatele tău prin ușile întredeschise și le închide.
Ușile scârțâie. Ușile se închid doar pe jumătate.
Te duci să vezi cine este. Cauți întrerupătorul prin întuneric.
Întunericul te caută pe tine. Găsești întrerupătorul.
Întunericul încă te caută. Dai să aprinzi lumina.
Se produce un scurtcircuit și becul se arde.
Te întorci la balcon și îți aprinzi o țigară.
Întunericului i se aprind ochii. Fumezi pe întuneric
și întunericul te fumează pe tine. Blocată între blocuri
în fața ta se zbate o pasăre. Dedesubt arborele vuietului
se desfrunzește și îți întunecă tăcerea la față. Deasupra
fața neagră a lunii strălucește ca o eclipsă totală de
soare. Cineva se strecoară în spatele tău prin ușile întredeschise
și le trântește de perete. Ușile scârțâie. Ușile se închid
doar pe jumătate. Blocate între blocuri se zbat niște uși
întedeschise între dincolo și dincoace.

 

 
de Bot Eugen

 

 

Blocată între blocuri, se zbate o pasăre căzută din lună (III).

 

 

 

 

Blocată între blocuri, se zbate o pasăre căzută din lună (II).

Pe timp de ploaie noaptea întunericul devine mai dens
iar timpul se oprește în loc pregătit să o ia în sens invers.
Blocată între blocuri se zbate o pasăre căzută din lună
și tu rătăcești prin lumea sublunară singur tot timpul ca întotdeauna desigur
cu pașii grei ca de plumb dar cu mersul sigur și cu umbrela aceasta care e vai de capul tău
umbrela neagră cu spițele rupte care îți umbrește fața ca o față nevăzută a lunii umbrela cu aripi negre
de pânză care fâlfâie și foșnește odată cu arborele din fața blocului tău vuietul căruia întunecă tot mai tare
luna la față umbrela aceasta ca o prelungire a mâinii tale drepte pe care vântul ți-o smulge din mână și scrie de mână
versuri albe pe cerul negru de plumb cu vârful ei înmuiat în picuri de ploaie umbrela aceasta – o umbră mai mare umbrind
o umbră mai mică umbră ce se zbate între umerii tăi ca o pasăre blocată între blocuri o umbră care încercase în repetate rânduri
să își ia zborul în sus dar de fiecare dată a naufragiat în cerul care se tulbură nespus sub pasul tău greu ca de plumb pe timp de ploaie
noaptea întunericul devine mai dens iar timpul se oprește în loc pregătit să o ia în sens invers și tu rătăcești prin lumea sublunară singur tot timpul
ca întotdeauna desigur …

 

 

 

de Bot Eugen

Blocată între blocuri, se zbătea o pasăre căzută din lună (II).

Napocalipsă personală.

Variantă

 

Mersul pe jos până sus până dincolo de belvedere
apoi înapoi și din nou înainte fără cuvinte printre
cetățenii extrem de tăcuți într-o singurătate extremă
mersul pe jos din gară până în pub și de acolo până la pod
pe lângă someș pe sub podurile dintre vis și realitate prin
labirintul de stradele pavate mersul pe jos face bine la circulație
mersul pe jos până sus până dincolo de oncologie spre grădina japoneză
prin grădina botanică apoi înapoi spre grădina zoologică spre cămine și din nou
înainte pe clinicilor printre facultăți și spitale spre croco spre grădinița pentru
copii mari mersul pe jos prin grădina de piatră printre marile grădinițe pentru oamenii mici
până la ema până la grădina plină de fumători afumați mersul pe jos îți face inima să bată mai tare
mersul pe jos până în centru până la diesel ori până la insomnia apoi înapoi spre periferie până dincolo de
mănăștur spre făget și din nou înainte pe aleea gârbău spre piața agro-alimentară și de acolo spre pod până pe
moților mersul pe jos îți face gândurile să încolțească și să crească odată cu umbra – un alergător de cursă lungă
care pe măsură ce înaintezi se alungește proiectându-se pe asfalt ca o dungă mersul pe jos până sus pe piezișă până dincolo de
fabrica de bere și de cămine spre localurile pline de artiști ratați și de smintiți geniali care adeseori se schimbă cu locul uneori
mai repede alteori mai încet în funcție de cantitate și de calitate dar și de timpul scurs între paharul de votcă și sticla de bere mersul pe jos
asemeni unui animal credincios îți aleargă prin tot orașul depresiile – umbre de gânduri gândurile – umbre de oameni oamenii – umbre de umbre umbrele –
oameni de oameni mersul pe jos până sus până dincolo de mine spre complexul hașdeu acolo unde tu și eu urmează să ne revedem în toată splendoarea complexele de
studenți moldoveni proaspăt sosiți în ardeal mersul pe jos până sus până dincolo de orice prejudecată apoi înapoi și din nou înainte mersul pe jos te ajută să rămâi
echidistant față de tine însuți și să-ți păstrezi singurătatea mersul pe jos …

 

 

de Bot Eugen

 

 

Adjică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ieși scârbit din hipermarket după ce ai bântuit
ca un înger renegat printre rafturi și îți spui
că e timpul să te duci la mama dracului. Ieși
din hipermarket și îți spui că nu o să mai intri
vreodată într-unul. Sătul de atâta amar de dulceață
și de roșeață de catchup-uri care mai de care pline de
îndulcitori și de conservanți de amidon și de regulatori
de aciditate niște sosuri gata să-ți reguleze tubul digestiv
la orice oră din zi ori din noapte. Ieși din hipermarket
copleșit de greață după atâta amar de dulceață după atâtea sosuri
pe care după ce le mănânci organismul îți trimite s.o.s-uri. Ieși și te duci
pe lume fără să te conduci după reclamele de pe sticlă ieși din tine și te duci spunându-ți că
în interiorul tău e ca la balamuc. Ieși și te duci la piață ocolind farmaciile ieși și te duci
și te întorci cu sacoșele pline de roșii și de gogoșari de ardei iuți și de usturoi de mere acre și de oțet
și de morcovi ieși și te duci și te întorci spunându-ți că astăzi vei face un sos de casă și vei spune un NU mare  indigestiei
ieși și te duci și te întorci și vorbești cu tine însuți spunându-ți că astăzi vei face adjică …

 
de Bot Eugen

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adjică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Napocalipsă personală.

Mersul pe jos până sus până dincolo de belvedere
apoi înapoi și din nou înainte fără cuvinte printre
cetățenii extrem de tăcuți într-o singurătate extremă
mersul pe jos din gară până în pub și de acolo până la pod
pe lângă someș pe sub podurile dintre vis și realitate prin
labirintul de stradele pavate mersul pe jos până sus până dincolo de
oncologie spre grădina japoneză din grădina botanică apoi înapoi spre
grădina zoologică spre cămine și din nou înainte pe clinicilor printre
facultăți și spitale spre croco spre grădinița pentru copii mari mersul pe jos
prin grădina de piatră printre marile grădinițe pentru oamenii mici
până la ema până la grădina plină de fumători afumați mersul pe jos până în centru
până la diesel ori până la insomnia apoi înapoi spre periferie până dincolo de mănăștur
spre făget și din nou înainte pe aleea gârbău spre piața agro-alimentară și de acolo
spre pod până pe moților mersul pe jos până sus pe piezișă până dincolo de fabrica de bere
și de cămine spre localurile pline de artiști ratați și de smintiți geniali care adeseori
se schimbă cu locul uneori mai repede alteori mai încet în funcție de cantitate și de calitate
dar și de timpul scurs între paharul de votcă și sticla de bere mersul pe jos până sus până dincolo de
mine spre complexul hașdeu acolo unde tu și eu urmează să ne revedem în toată splendoarea complexele de studenți
moldoveni proaspăt sosiți în ardeal mersul pe jos până sus până dincolo de orice prejudecată apoi înapoi și din nou înainte
mersul pe jos …

 

 

 

de Bot Eugen

 

Napocalipsă personală.

 

 

 

Stalker (VII).

O pauză de un minut între două ecografii când centrul lor de atenție
se întretaie cu privirea ta periferică până la sânge o pauză de un minut
între două drumuri unul dus celălalt întors când lumea calcă pe urmele tale
pregătită să îți încalce umbra o pauză de un minut în care îți aprinzi o țigară
iar lumea trage din ea mai visătoare decât oricând tu expiri ea se inspiră respirați
același fum câteva clipe probabil azi-noapte îți spui cineva avusese un vis cu un sfânt
ce a coborât pe pământ și a început să propovăduiască antifumatul. O pauză de un minut
în care stai cu țigara aprinsă între degete iar lumea trage cu sete din ea tu expiri
ea se inspiră respirați același fum până când ajungi să o accepți așa cum este
o lași să se apropie și să-ți sărute mâinile.

 

 

 

de Bot Eugen

Stalker (VII).

În fiecare dimineață când

 

oamenii se duc la muncă
să lucreze
Michi se urcă în mașină
și se duce la Duță.
Să-i lucreze.
Astfel
lumea se recreează.
În fiecare zi
și în fiecare noapte.

dumnezeu subzistă.

 

 

 

de Bot Eugen

În fiecare dimineață când

Hackerițe cu hachițe

 

niște nefericite pline de ură
și goale pe dinăuntru
ce se iau în serios
și se bagă în seamă
zâmbesc flirtează
se rup în figuri dar
dincolo de aceste măști
și de acest fard
sunt lipsite de încredere
și suferă cumplit în secret
pentru că știu că nu valorează
o para chioară.
Hacherițe cu hachițe
îți sparg telefonul
ori calculatorul
caută în ele poeme de dragoste
cu care să se masturbeze mental
în visul visat de un necunoscut
și de o necunoscută
într-o ecuație existențială
și-așa
destul de ciufută.
Dar vai ce dezamăgire!
Nu găsesc acolo decât
niște poze cu soția ta
și scrisori multe scrisori
pe care le-ai scris
și le-ai trimis către
tine însuți.
Desigur ai desenat și tu cândva
o iubire din multe
prea multe cuvinte
care între timp
au încăput în mâinile
altor hackerițe cu hachițe
obișnuite să treacă pe roșu
și să calce peste cadavre
așadar grăbiți-vă să trăiți
pe spinările altora
că viața e scurtă și mâine
va fi prea târziu.
Mâine pline de riduri
veți ajunge să arătați
ca niște curve bătrâne
și nimeni absolut nimeni
nu o să dea pe voi
nici măcar un scuipat.

 

de Bot Eugen

Hackeriție cu hachițe

Semnul tare și semnul moale și alte taclale (II).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mergem la aceeași terasă de lângă casă
ne abandonăm sacoșele pe un scaun
merg la ghișeu fac comandă plătesc
te așezi la o masă mă pun la coadă
aștept cu bonul în mână mă aștepți
cu o umbrelă aștept să-mi vină rândul
îți fac poze când nu te aștepți
mă aștepți între umbrele și umbre
se apropie agentul de pază
și-mi interzice să te fotografiez
aștept mă aștepți ne așteptăm
eu – la coadă tu – la o masă
în sfârșit mă întorc cu o tavă
tu îți întorci privirile
mă așez între umbrele cu umbrele
așez pe masă berea cartofii murăturile
și cârnații inhalăm fumul de mici
iar vorbitorii cu fumuri de vis-a-vis
ne fumează gesturile de sub niște ochelari
fumurii între timp berea se încălzește
și devine tot mai amară cartofii se usucă
murăturile se înăcresc iar furculițele
își rup dinții de plastic în zgârciuri.
Abandonăm mâncarea pe masă
tot așa cum am abandonat sacoșele pe un scaun.
Inhalăm fumul de mici iar vorbitorii cu fumuri
ne fumează gesturile în continuare
de sub niște ochelari fumurii.
Noi ne facem că nu-i auzim ei se fac că nu ne privesc
iar umbrele noastre nu-și mai permit luxul
de a discuta despre felul în care
rușii pronunță semnul moale și semnul tare.
Inhalez fumul de mici și trag dintr-o țigară.
Tu mă tragi de mânecă și îmi arăți cu degetul
norul de pe cer. Norul se înnegrește.
Îmi deschid telefonul se apropie agentul de pază
mă uit la el se uită la telefon îmi amintește
de faptul că nu am voie să fac poze.
Tu te ridici de la masă
și te duci să fotografiezi norul
care se apropie de terasă.
Agentul se îndepărtează. Eu îmi aprind
țigara de la țigară și inhalez fumul de mici
în timp ce vorbitorii cu fumuri
îmi fumează în continuare gesturile
de sub niște ochelari fumurii.
Eu mă fac că nu-i văd. Ei se fac că nu mă privesc.
În jurul nostru fac horă umbrele cu umbrele.
Cu telefonul în mână tu te îndepărtezi de norul negru
de tine se apropie un cerșetor
îți cere cartofii și salata
întinzi mâna să i le dai dar nu apuci să o faci.
Și le-a luat singur. Se face că pleacă.
Se întoarce dezamăgit:
Da` pâine nu aveți?
Du-te și cumpără-ți!
îi spui pe un ton ridicat.
Dați-mi bani! ridică și el tonul.
Dau să mă ridic.
Apare agentul de pază.
Îl ia de mână
îl însoțește rânjind până la o altă masă
o strigă pe chelneriță aceasta îi aduce pâine
tu mă tragi de mânecă să mergem acasă
eu trag din țigară inhalez fumul de mici
în timp ce vorbitorii cu fumuri
de vis-a-vis ne fumează în continuare gesturile
de sub niște ochelari fumurii.
Noi ne facem că nu-i vedem
ei se fac că nu ne privesc
iar umbrele cu umbrele nu își mai permit luxul
să discute cu noi despre felul în care
rușii pronunță semnul moale și semnul tare.

 

 

 

de Bot Eugen

 

 

 

 

 

Stalker (VI).

 

 

 

Stau în fund pe un teanc de dovezi și mă uit pe fereastră.
E mijloc de vară și afară e ceață. Dincoace de ea – plouă
cu vorbe iar lumea se lasă dusă de val. La dracu` în praznic.
Dincolo de toate acestea – nicio citație niciun litigiu. Te duci
la un funcționar. Te trimite la avocat. Te duci la avocat
și te trimite acasă. Adevărul nu iese niciodată la iveală.
Minciuna – întotdeauna. Când ești singur ceea ce auzi
și ceea ce asculți pot însemna două lucruri diferite.
exprimate în același fel. Anul acesta reprezentanții
companiilor farmaceutice au ajuns la vecinii mei mai devreme.
Îi aud cum fac reclamă la calmante. Se anunță un profit fabulos.
Pentru ei nu pentru vecini. Undeva în depărtare omul-colectiv
bate câmpii. Face propagandă ca pe vremea colhozurilor.
Strigătele lui ca niște lovituri de ciocan nivelează orice formă
de individuație. E clar mi-am spus ăsta nu o să mă accepte
sub nicio formă. Niciodată. În jurul lui încep să se adune curioșii.
Îl ascultă un timp apoi sfârșesc prin a-i ține isonul.
Zbiară după el mai mulți odată zbiară tot felul de aberații zbiară
fără să își dea seama că se află pe cale de a naște o fiară.
Ciudată poveste îmi spun apoi îmi pun căștile în urechi
și încep să aștept viermii alături de Waters. Când ești singur
ceea ce auzi și ceea ce asculți pot însemna unul și același
lucru exprimat diferit. Afară încă e ceață. O ceață de cuvinte.
O ceață mai densă decât norul de la parter care levitează deasupra
unui cerc de fumători. Dincolo de ea – nicio citație niciun litigiu.

 

 
de Bot Eugen

 

 

 

Stalker (VI).

 

 

 

 

 

 

Stalker (V).

 

Stai în picioare cu spatele drept în spatele unei linii
stai față în față cu ei alături de artilerie pregătit
să lansezi o ghiulea asculți cum trec secundele
îți asculți pulsul aștepți să-ți vină impulsul
să se producă un declic în sfârșit îl simți cum
se apropie te ajunge din urmă auzi declanșatorul
îl vezi cum țâșnește înainte cum zboară șuierând
deasupra podelei cu aceeași viteză cu care
ți se derulează în fața ochilor viața când simți
cum cineva din umbră îți țintește spatele gata
să-ți răstoarne cu o ghiulea anii ca pe niște
soldăței de plumb moment în care nu știi
cine e trăgătorul cine e mâna lui care trage
cine arma din mână și cine degetul de pe trăgaci.

 
de Bot Eugen

Stalker (V).

 

 

Up(to)date.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bowling.

 

 

 

Azi vom juca bowling alături de domnul Lebowski
vom învăța din mers regulile vom cunoaște noi oameni
ne vom cunoaște mai bine îi vom lăsa pe alții să ne
cunoască ne vom uita la bile ne vom lăsa priviți
de ele le vom cântări din ochi culorile le vom balansa
dntr-o mână în alta ne vom înfige degetele în ele
ne vom apropia de linie vom face abstracție de vocile
din jur ne vom concentra atenția la pistă vom arunca bila
o vom urmări cum se îndepărtează o vom urmări cum
se rostogolește ne vom rostogoli privirile din urma ei
vom spera că în felul acesta o vom ajuta să răstoarne
cât mai multe popice apoi vom arunca încă o dată și încă o dată
vom arunca de mai multe ori vom arunca până când
ni se vor toci toate unghiile vom arunca până când vom ajunge să înțelegem
suficient de clar dacă noi posedăm jocul sau jocul ne posedă pe noi
Azi am jucat bowling alături de domnul Lebowski
am balansat bile dintr-o mână în altă ne-am lăsat balansați
de ele ne-am aruncat în joc și le-am tot aruncat
ne-au tocit unghiile și-au tocit culorile s-au rostogolit
peste popice ne-am rostogolit după ele ne-au urmărit
până acasă le-am urmărit fără să ne dăm seama că în acest timp
cineva ne țintea spatele din umbră gata să ne răstoarne cu o bilă
ca pe niște popice.

de Bot Eugen

 

 

 

 

 

 

Bowling.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noi doi

formăm
un unghi
drept.
Noi
suntem
cuplul
perfect
tot așa cum
au fost
pe vremuri
ghilotina
și
eșafodul.
Ferește-te
din
drumul
meu
șerpoaico
altfel
te forfecăm.

 

 

de Bot Eugen

Noi doi

Stalker (IV).

Urme albe pe un drum negru. Urme negre pe un drum alb.
Urme pe drum. Urme de pași. Pașii din urmă. Urme și umbre.
Urme sublunare. Umbre sub soarele negru. Umbre de urme și
urme de umbre. Urme care lasă urme în urmă. Urme ce își urmează
stăpânul acasă și la serviciu de luni până vineri de luni până vineri.
Urme care îl urmăresc în zilele negre când se întreabă:
Unde sunt anii mei tineri? Unde sunt anii mei tineri?
Urme albe și negre. Urme ninse pe drum. Urme urmărindu-se
una pe alta. Urme care îl urmăresc pe stăpân. Urme
ce îi urmăresc pe urmăritorii lui și pe urmașii urmăritorilor
lui pe care îi ajunge din urmă. Urme ce-și urmează stăpânul
în visul lui negru de vineri până luni de vineri până luni.
Urme care îl urmăresc în nopțile albe când se întreabă:
Unde sunt anii mei nebuni? Unde sunt anii mei nebuni?
Urme albe pe un drum alb. Urme negre pe un drum negru.
Urme pe drum. Urme care lasă urme în urmă. Urme de pași.
Urmele de pe urmă. Urmele care îl ajung din urmă
pe stăpân și îl lasă în urmă urmând călăuza.

 

 

de Bot Eugen

Stalker (IV).

Stalker (III).

Și uite cum din nou îți vine un prieten de studenție
și se așează lângă tine la masă îți dă o țigară tu
o aprinzi și îți dai capul pe spate el trage un fum
și își dă ochii peste cap și ascultă cum amintirea vă
deapănă în sensul opus acelor de ceasornic el te
întreabă fără să aștepte răspuns tu răspunzi mereu
neîntrebat și tot așa până când ajungeți obosiți
și obositori să cădeți pe gânduri sub stelele căzătoare
între timp tu îi contabilizezi întârzierile el –
orele de somn îi reproșezi lipsa de sentimente
el – cuvintele vulgare îți cercetează gândurile
din umbră tu – umbrele din gând îți întoarce
inima pe toate fețele tu – sângele decolorat
și inimile voastre se bat cu pumnii în piept
și se bat până când ajungeți obosiți și obositori
să cădeți pe gânduri lăsându-vă contemplați pentru
o clipă de stelele căzătoare. Într-un târziu
se apropie de tine și îți șoptește în ureche:
-Să nu-mi spui că n-ai știut ?
-Ce? îl întrebi iritat
-Păi e sfârșit de toamnă. A început sezonul
de vânătoare. Nu auzi cum îl latră ochii
de piatră pe tânărul acela care-i singur
și prădător și pradă și asta de aceea ca nimeni
să nu mă vadă. În acest timp într-un ungher
întunecat se aude un declic iar lumina din odaie
se stinge și cineva nevăzut începe să râdă
sardonic de evenimentul ce se derulează sub
privirile sale: tu stai la taifas singur cu
tine răstignit pe un scaun de fier cu tâmpla
rezemată de perete și degetele pe tastatură
în așteptarea momentului când zorii îți vor
reaprinde dureroase ruguri sub piele
vei auzi atunci scrâșnetul unor roți de metal
rostogolindu-se pe un drum presărat cu cioburi
acum însă e abia miezul nopții și arcul semilunii
îți săgetează pieptul sub care porți ca pe un blestem
o inimă neagră.

 
de Bot Eugen

Stalker (III).

 

 

 

Stalker (II).

 

Mă uit pe geam și îl văd pe cel care privește cum în ochii mei
răsare soarele negru se uită pe geam și îl vede pe cel care
privește cum în ochii lui apune un capăt aprins de țigară mă uit
pe geam și îl văd cum îl privește în ochii mei pe cel ce îi soarbe
din ochi cu privirea licoarea amară se uită pe geam să mă vadă
iar eu îl privesc cum trage din țigara mea pe cel care se trage
din mine ne uităm pe geam și îl vedem pe cel ce ne privește în ochi
admirându-se pe sine ne uităm pe geam și îl vedem cum ne bea tot tutunul
privindu-ne în ochi fără sfială se uită pe geam și îl vedem cum
ne fumează toată licoarea privindu-ne în ochi de sus cu mult tupeu
ne uităm pe geam și îl vedem cum împletește din priviri aburi și fum
aureole pentru îngeri în aerul negru de seară ne uităm pe geam și îl vedem cum
ne privește în ochi gata să împletească din noi o privire plină de fumuri
ne uităm și îl vedem cum ne privește în ochi și se admiră
și ne respiră și se admiră și ne respiră se uită pe geam afară
și mă vede în geamul de vis-a-vis cum îl privesc în ochi și îl fumez
din priviri ca pe o tăcere amară se uită pe geam și mă vede cum
îl privesc în ochi pe dinăuntru când din umbra soarelui negru
când din soarele negru al umbrei …

 

 

 

de Bot Eugen

Stalker (II).

 

 

 

 

 

 

 

Stalker.

 

 

Apune soarele în cana de ceai negru uitată pe pervaz.
Eu mă uit pe fereastră și ascult cum de mine se apropie un tramvai.
O margine de scrumieră se înălbește pe o margine înnegrită de aragaz.
Un capăt aprins de țigară apune peste un capăt de rai.
Raiul fumegă și închipuie aureole de îngeri în întunericul de afară.
Răsare soarele negru din cana de ceai.
Uitat pe pervaz se întunecă la față visul de aseară.
Eu mă uit pe fereastră și ascult cum de mine se îndepărtează un tramvai.
Pentru a câta oară.

 

 

de Bot Eugen

Stalker

 

Fac față în fața fețelor cu fețe multe care fac fețe și fețe, fețe albe și fețe negre

 

pentru fețe negre și fețe albe de față cu fețele gri
și cu fețele interpuse între fețe supuse și fețe sus-puse
cu fețe suprapuse peste fețe apuse sub care fețele cu
fețe multe fac fețe în fețe fac fețe albe și fețe negre
pentru fețe negre și fețe albe de față cu fețele gri
și cu fețele interpuse între fețe supuse și fețe sus puse
pe suprafețe pline de fețe cu interfețe și ultrafețe
propuse interpuse suprapuse și apuse sub fețele cu fețe
multe care fac fețe în fețe fac fețe albe și fețe negre
fețe pentru fețele cu fețe multe de față cu fețele
interpuse între fețe supuse și fețe sus-puse cu fețe
suprapuse peste fețe apuse sub care fețele cu mai multe fețe
fac fețe în fețe fac fețe pentru fețele cu fețe mai multe în fața cărora
fac față.

 

 

de Bot Eugen

Fac față în fața fețelor cu fețe multe care fac fețe și fețe, fețe albe și fețe negre

Chișinău – București – drum cu umbre, semne și ochi de sticlă (II) (Variantă).

Gata plecăm spune șoferul apoi pornește motorul apoi autocarul
apoi radioul apoi televizorul apoi aerul condiționat și gata
am plecat radioul cântă șoferul tace mașina fumează farurile
fumegă lumina scoate aburi pe gură un pasager se leagănă
altul se uită la un videoclip al treilea ascultă televizorul
televizorul vorbește în rusă videoclipul se filmează după o
melodie melodia se difuzează la radio radioul cântă eu ascult
muzică deasupra aerul fredonează ceva iar stelele dansează
dedesubt toarce motorul roțile se rostogolesc mașina înaintează
gata să urce la cer marele deal până în punctul vamal acolo unde
nesomnul îmi derulează poemele în gând iar gândul îmi derulează
amintirile iar amintirile îmi derulează nopțile din anii optzeci
în care un casetofon elektronika îmi derulează casetele cu rock
rusesc și eu ascult muzică și mă las derulat de poemele mele în gând
și de gândurile mele într-un poem tot așa cum se lasă derulat sub ochii mei
acest drum cu arborii stâlpii și casele lui un drum ce se rotunjește
un drum aflat pe cale de a deveni cerc un drum balansându-se între
două nopți sub o lună pe jumătate albă neagră pe jumătate este drumul
perfect în timpul căruia șoferul fumează mașina fumegă iar farurile orbesc
motorul se oprește roțile nu radioul nu cântă tăcerea da pasagerii
stau drepți umbrele lor sunt treze pe fețele palide îngheață lumina
iar tu nu mai asculți muzică ci muzica te ascultă pe tine toată lumea
tace și te ascultă pe tine pentru că gândul tău tocmai a început
să fredoneze ceva …

 
de Bot Eugen

Chișinău-București – drum cu umbre, semne și ochi de sticlă (II) (Variantă).

 

 

 

Chișinău-București – drum cu umbre, semne și ochi de sticlă (II).

un drum ce se rotunjește un drum aflat pe cale de a deveni cerc
un drum perfect pe care șoferul tace radioul cântă
mașina fumează întuneric farurile fumegă lumină
lumina scoate aburi pe nas iar eu ascult muzică un pasager
se leagănă altul se uită cu ochii închiși la un videoclip
iar al treilea ascultă televizorul televizorul vorbește în rusă
videoclipul se filmează după o melodie melodia se difuzează la radio
radioul cântă eu ascult muzică deasupra mea aerul condiționat
îmi fredonează ceva și mă freacă la melodie deasupra
lui stelele dansează bughi-vughi și îl freacă la melodie
dedesubt motorul toarce roțile se rostogolesc în beznă
iar mașina urcă la cer marele deal acolo unde nesomnul meu
supravegheat de lună îmi derulează poemele-n gând iar
gândul îmi derulează amintirile iar amintirile
îmi derulează nopțile din anii optzeci în care
un casetofon elektronika îmi derulează casetele
cu rock rusesc și eu ascult muzică și drumul
se rotunjește un drum aflat pe cale de a deveni cerc
un drum balansându-se între două nopți
un drum perfect pe care șoferul tace
radioul cântă iar eu ascult muzică.

 

 
de Bot Eugen

Chișinău-București – drum cu umbre, semne și ochi de sticlă (II).

 

 

Facebookfest.

Treci din una în alta treci printre lumi paralele
treci de intersecții și te intersectezi zilnic cu ele
treci printre cei de pe facebook și cei de la bookfest
treci printre persoane și personaje printre ghiftuiți
și visători treci printre trecători și trecătorii trec plictisiți
și în treacăt își plictisesc pământul de sub picioare
cu umbrele lor plictisitoare treci printre fețe cu
mai multe chipuri de sub care din timp în timp
răsare zâmbind hâtru câte un chip nou care chipurile
le știe pe toate și indiferent de câte ori le taci
adevărul în față raportul dintre tine și lume rămâne
întotdeauna același: de unu la zece.

 

 

Treci din una în alta treci printre lumi paralele
treci de intersecții și te intersectezi zilnic cu ele
treci printre cei ce trec drept rude sărace printre
jumătățile de oameni treci printre cei care buzunăresc
arată cu degetul și calcă orice umbră de umanitate
în picioare treci printre cei ce trec drept rudele bogate
printre săracii cu duhul treci printre cei care stau la pândă
pregătiți să te vândă printre cei ce-și cumpără în fiecare zi
câte o nouă viață din piață câte o nouă greață pe viață. Treci printre fețele
cu mai multe chipuri de sub care din timp în timp răsare
zâmbind tâmp câte un chip nou care chipurile le știe pe toate
treci printre ele și indiferent de câte ori le taci adevărul
în față raportul dintre tine și lume rămâne
întotdeauna același: de unu la zece.

 
de Bot Eugen

 

 

 

 

Facebookfest.

 

 

Chișinău-București – drumul cu umbre, semne și ochi de sticlă.

Gata plecăm spune șoferul apoi
pornește motorul apoi autocarul
apoi radioul apoi televizorul
apoi aerul condiționat și gata
am plecat pregătiți să urcăm
marele deal spre punctul vamal
acolo unde nesomnul meu blocat
între două nopți care visează
în aceeași limbă își lasă luna
gravidă cu o lume plină de
lumini și umbre de cuvinte.

 
de Bot Eugen

Chișinău-București – drum cu umbre, semne și ochi de sticlă.

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (VII).

Până la urmă
mașina asta cu mașinațiunile ei
o să te înghită și o să se omoare
trezindu-se apoi în lumea ta
acolo unde ea –
mașina proaspăt umanizată
o să asiste cu stupefacție la
robotizarea mașinațiunilor
comise de oameni –

 

 

îți spui tu în gând
în timp ce te uiți cu gura
căscată cum o mașină blocată între vămi
încearcă să-și aprindă o țigară de la
flacăra unei brichete care îl ține în mână
pe unul din vameșii proaspăt umanizați

 

 

la umbra unui stâlp de lumină pe care
stă răstignită o bucată de lemn cu
inscripția Fumatul interzis!

 

 

de Bot Eugen

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (VII).

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (VI).

Blocat între vămi
stai și te uiți în depărtare
la punctul luminos care
pe măsură ce se apropie
se dilată tot mai mult

 
pregătit să se dedubleze
în două faruri orbitoare

 
până la urmă
mașina asta cu
mașinațiunile ei
o să te înghită și
o să te mestece

 
scuipându-te apoi
în lumea sa
acolo unde tu

 
avorton
proaspăt robotizat
vei asista cu gura căscată  la
umanizarea mașinilor.

 

 

de Bot Eugen

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (VI).

 

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (V).

 

Blocat între vămi stai și aștepți
înaintând prin întuneric de gând
și lumina electrică îți proiectează
umbra înainte acolo de unde
răsare mașina când apune soarele

 

mașina care se apropie încet
și se îndepărtează repede
mașina care cotrobăie prin
oameni și prin autocare

 

mașina pe care o privești
și care te privește

 

 

mașina care
te privește în ochi
și vede la ce te-ai uitat
aseară mașina care

 
îți descleștează gura
și te trage de limbă
vrea să știe dacă
ai înjurat-o vreodată

 
sau nu mașina care
te caută în fund
ca să afle ce ai mâncat
azi-dimineața

 

Este mașina pe care o privești
și care te privește

 

mașina care
la un moment dat
se oprește din căutat
chiar dacă nu a descoperit
nimic suspect

 

mașina care simte
că îi scapă ceva
mașina pe care o simți
cum se umanizează

 

esta mașina care simte
că îi scapă ceva
fără să știe că
pe acel ceva
nu ți-l poate lua
nimeni

 

 

nici măcar ea
mașina mașinilor.

 

 

de Bot Eugen

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (V).

 

 

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (IV).

 

 

 

 

 

Eroare

Acest video nu există

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eroare

Acest video nu există

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

M-am întors de unde am plecat și de unde am să mă duc din nou
cât de curând din orașul inundat de lumină în care plouă cu promisiuni.
Trec prin centrul lui și-i traversez fluxul de oameni cu umbre umbrele
și pălării. Într-o mână – cu un rucsac gol în cealaltă – cu o sacoșă
plină de vânt fac echilibristică pe firul unui gând încercând să mă
salvez de la înec și să naufragiez într-un hipermarket ca să-mi cumpăr
în ziua de azi totul se vinde și totul se cumpără chiar și ceea
ce s-a vândut deja cu ani în urmă gândesc în sinea mea în timp ce
traversez fluxul proiectându-mi umbra înainte de pe un mal pe celălalt mal.
Trec de piața lui ștefan ca de o răscruce. Mă apropii de o alta îndepărtându-mă
de ceilalți și ajuns în dreptul ei mă opresc și aștept să treacă mașina. Apoi
îmi trec și eu umbra de pe o parte a străzii pe cealaltă trec călcând peste
umbre de metal trec printre umbre de carne trec printre crucile celor uciși de mașină
trec printre gherete și chioșcuri trec sărind peste șanțurile săpate în asfalt
și în creiere trec printre tejghele și tarabe trec pe acolo pe unde toți
vând și se vând pe tăcute dar nimeni nu cumpără trec printre corturi și ascult
cum ruginesc strigătele mute de revoltă ale celor învinși trec făcând
echilibristică pe firul unui gând cu gândul la toți cei ce se duc resemnați
în fiecare dimineață la lucru spunându-și în gând: trebuie să mai și lucreze
cineva altfel ăia de sus nu o să mai aibă ce fura și atunci să vezi revoluție
trec printre oamenii-chiftele ce se rostogolesc învârtindu-se și se învârtesc
rostogolindu-se trec printre umbre lichide cu burtă în care se cobâlțâie
bolborosind și bolborosesc cobâlțâindu-se vița-de-moarte despre cei vii
și vița-de-vie despre cei morți trec printre zidurile de eroi și erori
confecționate din rahat confecționate la comandă confecționate pe bandă
rulantă de justiția care desface contraface și face contrabandă cu ziduri
de eroi și erori confecționate din rahat cu legi de rahat trec printre voi
fără să vă petrec cu privirea trec printre biserici făcându-mi cruce cu limba apoi scup din mers peste bisericuțele voastre mustind de secrete sordide trec prin orașul inundat de lumină în care
plouă cu promisiuni trec prin centrul lui și-i traversez fluxul de oameni cu umbre
umbrele pălării și capete sparte trec proiectându-mi umbra de pe un mal pe
celălalt mal într-o mână – cu un rucsac golit de vămi în cealaltă – cu o
sacoșă plină de vânt trec făcând echilibristică pe firul unui gând încercând
să mă salvez de la înec și să naufragiez într-un hipermarket ca să-mi cumpăr
borodinskii și cvas în ziua de azi totul se vinde și totul se cumpără chiar dacă aproape nimic nu ne-a mai rămas.

 

 

de Bot Eugen

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (IV).