Victor Felea – 2 poeme.

Poetul

 
Poetul
Printre munţii lui ideali
Printre spinii urcuşului său îndîrjit
Printre ploi şi morminte
Laolaltă cu vocile surde
Cu mîndria de scrum
Din gîtlejul tăcerii
Laolaltă cu multe şi mari ciudăţenii
Ce par să-l îngroape
Într-un deşert fără margini
Laolaltă cu forţele oarbe
Ce spulberă visele adînci ale ierbii
Poetul
în vâltoarea dorinţelor
În vegetaţia densă a umbrelor
Poetul
Arzînd în flacăra lui solitară
Pentru sacra durere umană
Undeva în ungherul
Ce i-a fost hărăzit
Şi unde cu timpul
Vocea lui va fi cît o lume

 

 

Pînă la capăt

 

 

Să merg pînă la capăt
Aşa cum sînt aşa cum voi deveni
Fiinţînd-cu tatuajele mele
Nevăzute cu buchetul de lacrimi
Strălucind la soarele vieţii
Cu arhitectura bizară a trupului meu
Cu necunoscutele constelaţii lăuntrice
Cu bătrînele voci ale hazardului
Bolborosind fermecătoare neînţelesuri
Cu lumina din sînge
Mereu mai tremurătoare
Să merg pînă la capăt
Cu încîlcitele păduri ale iubirii
Căzînd ridicîndu-mă
Orbecăind uneori sau văzînd
Prea clar cîteodată
Viscerele înfierbîntate ale lumii
Să merg pînâ la capăt aşa cum sunt
Ca un somn întrerupt
Ca un vis al acestui pămînt .

Publicitate

Adrian Urmanov – 3 poeme.

Cărnuri canonice (2001)

 

Avortând anusian (păcatul)

 

 

 

 

cumva am penetrat un cer nou, plutesc căpșuni și lapte
      și e soare.
simt dragoste când bate vântul dinspre tine cu miros
      umflat
și simt dragoste
când ți se redimensionează buzele și limba și acoperă
        metroul și tnb-ul și universitatea.

 
am ajuns să-mi curgă avortoni din vârful degetelor
       copiii mei făcuți cu oscar wilde,
cum să vă făt în eprubetă, în mame purtătoare
vreau să vă sugeți sânii și fesele din uterul meu
până vi se vor umfla anii
până la prima erecție –
atunci vreau să știu că

 
pe mine
mă veți sparge dinăuntru spre ei cu prima ejaculare

 

 

 

 

 

 

 

drepturi greu de injectat
ne fac tot mai grabnică exfolierea de Dumnezeu
        ca și acum
alunecările pe muchii tocite ar fi de ajuns

 
– o dedublare absolut necesară pentru cei cu pielea rigidă.
ținerea de minte absolut incomodă
orbește
absurdul acceptării unei inhalări oarbe: necondiționate
        necontrolate nedirecționate se apropie cumva
– în ciuda aparentei elasticități –
de o nouă erecție.
să ne temem.

 
mcdonalds-ul fericirii medii și-a intrat în drepturi.
      a pătruns pe piață.
m-au apucat durerile. am să te rod
       milimetru cu milimetru așa cum te făt.
majoritarul măreț ideal va trebui să ucidă
fiindcă.

 

 
stelele poartă dorințe de futere de moarte de droguri
        de bani
nu se va mai naște anticristul.

 

 

 

 

 

 

 

(m-am târât sinucigașă în vaginul mamei)

 
în jurul planetei într-o cutie de conservă printre senzații
         materiale pe care nu le văd dar le simt ca pe niște
         intestine vii
nobil vorbind – o lună de miere doar cu formele mele
         de carne
fără ceilalți și parizer fără prez și pastă de ghete
mă fut că n-avem rezervare. acolo era anunț că e pe moca
          – se intră dacă te-ai născut
dacă face figuri rămânem afară dar nu plecăm nicăieri –
          eu de întors nu mă mai întorc
până la urmă tot ce-i scris rămâne și dacă le-ntindem și
          ochii să-i vadă
          ce de câine bătut sunt
se-nmoaie.

 
stă scris că va urma și o continuare.

 

 

 

 

 

* din volumul Literatură de consum, publicat la Editura Vinea din București în 2005.

Victor Felea – Ireductibil.

 

La mulți ani, Victor Felea !

 

 

Eu sînt un diamant pierdut în lume,
un bulgăre neșlefuit,
aproape nebăgat în seamă;
eu sînt așa cum n-au născut pământul,
stihiile puternice, obscure
și lacrimile mari pe care Cronos
le plânge devorându-și fiii.
Eu sînt un diamant ireductibil,
focar de amintire milenară
dar strălucirea mea e-n mine nu-nafară.

 
din volumul cu titlul Ritual solitar, publicat la Editura Dacia, în Cluj-Napoca, în anul 2001

 

 

 

Ema și interschimbabilul (III).

Aici vii să bei
pentru cei morți
și mori
pentru cei vii,

 

îmbătându-te
într-un chip
memorabil

 

portret
cu inimă-mpietrită
între două versuri.

 
de Bot Eugen

U-Piter – Koni Yoto.

http://www.moskva.fm/share/2108/20101019/fromtime:03:39:48

 

 

Victor Felea – Ritual solitar.

 

 

Victor Felea – Ritual solitar;
volum de poezie;
poezie românească;
Poeţii Clujului;
Editura Dacia;
Cluj-Napoca;
2001;
fotografiile mele;
publicat de Bot Eugen.

 

 

Adrian Popescu – Drumul strâmt

 

Adrian Popescu – Drumul strâmt;
colecţia Poeţii Clujului;
Editura Dacia;
Cluj-Napoca;
2001;
publicat de Bot Eugen.

Adrian Popescu – Zmeura dintre traverse

 

Cum creşti tu, uitată, între traversele
unei linii părăsite, urmându-ţi rostul,
chiar dacă nimeni nu-ţi mai gustă
bobul rotund, poate doar picherul bătrân
sau perechile care se-abat pe-aici.

 

Vrejurile tale tot mai răzbat, încăpăţânate,
printre cioburi de sticle şi buruieni,
printre păcură şi hârtii de ambalaj,
seară de seară-şi aprind lampioanele roşii,
purtând gustul verii fără prihană.

 

Privindu-te, redevin adolescentul, recrutul,
suplinitorul, navetistul zorind pe ploaie,
din traversă-n traversă, uşor mă avânt.
Drapele mari de praf şi fum mă-nvăluie,
Soarele scade. Drumu-i la jumătate de-acum.

 

*din volumul de poeme Drumul strâmt;
*Editura Dacia; Cluj-Napoca; 2001;
*Colecţia Poeţii urbei

 

 

Adrian Popescu – Diana efesenilor

 

Am ajuns şi în faţa aceleia despre care
vorbeşte clar apostolul Pavel.
Nu prea înaltă,cu zâmbet şiret pe buze,
însoţită de animale,
tatuată cu ele, urcându-i-se pe umeri,
pe piept, pe braţe, ca nişte umflături
ale oarbei întunecimi silvane.

 

O locuia desigur un demon(sau o legiune de demoni)
Sfântul din Tars îi goneşte, fără a nega măiestria
meşteşugarului care o şlefuise:
Dumnezeu e însă singurul Creator.

 

O privesc şi mă gândesc cât de greu am scăpat
de vraja unei alte statui(de carne, nu de piatră)
prin acelaşi semn ca al apostolului neamurilor;
semn ce-l văd pe sarcofage sau pe opaiţe:
un bun venit, o fluturare de aripi, un surâs tainic.

 

*din volumul de poeme Drumul strâmt;
*Editura Dacia; Cluj-Napoca; 2001;
*Colecţia Poeţii urbei

 

 

Adrian Popescu – Amintindu-mi de Wolf von Aichelburg(și de Celan)

 

 

 

La întâlnirea cu Wolf, blondul poet, n-am mai sosit.
Pe colinele verzi din Freiburg, nu l-am căutat
cu ani în urmă, pe Auwaldstrasse. Adio, deci, Germanie!
Acum, dispărut în Atlantida, nu mi-a lăsat
(ca atunci) adresa şi câteva desluşiri, s-a scufundat
cu chica lui adolescentină, de viking, în mare,
fără nici un semn de orientare, sau câteva rânduri,

Ca straniul Celan în apele Senei? Oare pe unde, pe
care chei? De unde iei Bateaux mouche spre podul Alma,
sau spre Austerlitz? Să fi fost înainte sau după vinul
băut, în bistrou, nu mult, un pahar? Să fi fost densa bere
“leffe”, amintindu-i Bucovina, Cernăuţiul, Arbore, Solca?
Copilăria, poate, într-o casă cu verandă de sticlă şi
mica grădină cu “ribizli” şi perciunii vecinilor?

 

Mi-a rămas o poză cu scrisu-i elegant pe spatele imaginii:
acoperişuri romane, cum vezi de pe Gianicolo, în aprilie,
şi Wolf şezând pe o balustradă cu Monte Mario – în faţă; scăldat
totul în lumina ce vine din Umbria;
“lumina umbriană”, în care şi eu m-am îmbăiat fericit, în
Dimineaţa lumii. Acum, maternă, apa l-a resorbit în palatele ei.

 

* Drumul strâmt; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 2001