Când Mara Ispititorul, încearcă să-i uzurpe locul lui Buddha, acesta-i spune, între altele:
„Cu ce drept pretinzi să domneşti asupra oamenilor şi asupra universului? AI SUFERIT PENTRU CUNOAŞTERE?”
E întrebarea capitală, poate că singura care ar trebui să ne frământe când ne punem întrebări despre cineva,
mai ales despre un gânditor.
Nu putem, pe cât am vrea, să facem suficientă distincţie între cei care au plătit pentru cel mai mic pas către cunoaştere
şi cei, incomparabil mai numeroşi, cărora le-a fost dăruită o cunoaştere comodă, indiferentă, o cunoaştere FĂRĂ ÎNCERCĂRI.
E.M.Cioran
fragment din Neajunsul de a te fi născut
E.M.CIORAN
Antananarivo 0,81
Am remarcat că toţi cei înzestraţi cu o voce melodioasă dau dovadă de-o anumită
insuficienţă mentală. E.M.Cioran.
Nu mai dai telefoane,
nu mai tragi sfori,
nu mai urci trepte,
nu mai cobori,
că de când te-ai lăsat de fumat,
scările de incendiu au înseput
să îţi refuze politicos umbra, iar ţie
nu ţi-a rămas decât să turbi pe orizontală,
ca o abstinentă dementă ce eşti şi eu
stau şi mă uit la tine pe geam cum alergi
când încolo, când încoace,
reproducând cu fidelitate imaginea unui ponei aflat
pe o pistă de curse,
călare pe tine cu un dumnezeu suferind de
idioţie fenilpiruvică,
idioţia ochilor albaştri,
un dumnezeu interlop care
nu ştie decât să ţipe
cât e ziua de mare:
La o parte, pulime,
că vine
războiniCA CAre
nu are pace …
de Bot Eugen
19:20 12/12/2012
Mumiy Troll – Fără frică.
L-am întâlnit din întâmplare pe X – acelaşi amestec derutant de secătură şi de nebun, dar în fond imposibil de definit:
un om ce nici măcar n-are noţiunea de „sinceritate”, fiziologic „fals” şi amoral. Are ceva de şarpe. Întotdeauna mi-a
provocat o senzaţie de repulsie – şi de curiozitate. Spaimă ca în faţa unei jivine târâtoare, crispare în faţa gesturilor sale;
ochi reci şi sticloşi; privire metalică. Viclenia, făţărnicia lui, enorme, sunt total lipsite de „lustru”, sunt ipocrizie … nedisimulată
; este impostorul la vedere, mişelul pe faţă, iar asta tocmai din cauza permanentelor şi evidentelor sale disimulări.
Te izbeşte totala-i nesinceritate, perceptibilă în fiecare gest, în fiecare cuvânt; dar nesinceritate nu e termenul potrivit;
să fii nesincer înseamnă să ascunzi adevărul, sau un interes, sau Dumnezeu ştie ce; el însă care ascunde totul, nu ascunde nimic;
căci nu există în el nici un adevăr, nici un criteriu după care să acţioneze ori să judece; nu există în el decât o imensă
încăpăţânare, o voracitate imundă, o lăcomie decâştig şi de celebritate la nivelul cel mai vulgar. Un gunoi, un nebun „interesat”…
04:52 31.08.2012
Eul este o operă de artă care se hrăneşte cu suferinţa pe care religia încearcă să o potolească (E.M.Cioran).
Toată viaţa am fost victima unor nedreptăţi. Aş fi putut să le evit ori să le neutralizez. Din masochism le-am suportat, după cum am suportat calomnii fără a încerca să ripostez, doar din plăcerea secretă de a fi victimă.
Lăsaţi slobodă gura lumii. Până la urmă adevărul va ieşi la iveală. Mai bine orice decât înjosirea. Nedreptatea e necesară spiritului: îl întăreşte, îl purifică.
În materie de luciditate, o victimă este întotdeauna mai presus de persecutorii săi. A fi victimă înseamnă a înţelege.
Sunt douăzeci, ce zic, treizeci de ani de când sunt calomniat, de când fac figură de blestemat. Gustul tare al nedreptăţii. Într-un sens, nu mi-ar plăcea ca ceilalţi să fi fost echitabili cu mine. E mult mai fecund să fii respins şi chiar uitat, decât acceptat. Nu ţin să fiu bine văzut de semenii mei.
La începutul căsătoriei sale, Tolstoi scria: „Am în permanenţă impresia că am furat o fericire nemeritată, nelegitimă şi care nu-mi era destinată.”
… Eu am avut toată viaţa, pentru orice lucru bun ce mi se întâmpla, sentimentul că nu-mi era destinat.
Sentimentul meu dominant e că sunt victima unei mari nedreptăţi – dar care anume, mi-ar fi greu să spun. E blestemat cel care se crede blestemat.
Dacă te asaltează gândurile negre, nu e din cauza lecturilor. Am predispoziţia de a-mi converti necazurile în nenorociri, iar nenorocirile în dezastre.
Sarcina duşmanilor noştri e să ne inventeze un trecut. Şi izbutesc lesne, având în vedere că ceilalţi abia aşteaptă să-i creadă.
M-am hotărât să scriu un eseu despre calomnie. Voi încerca să descriu figura calomniatorului. Fiecare cu monstrul pe care îl merită. Individul care te pândeşte zi şi noapte, umbra care te urmăreşte şi căreia îi simţi prezenţa odioasă, malefică, fiinţa otrăvită, sinistră, care veghează şi împotriva căreia nu poţi nimic. E la fel de puternic ca demonul, e demonul – căci este omniprezent, indiscret, curios, băgăreţ, şi atât de aproape de tine. Iubirea cea mai pasionată nu apropie două fiinţe mai mult decât o face calomnia: calomniatul şi calomniatorul sunt fraţi siamezi, constituie o unitate „transcendentă”, sunt sudaţi unul de altul pentru vecie. Nimic nu-i va putea despărţi. Unul face răul, celălalt îl îndură. Iar dacă îl îndură, e pentru că s-a obişnuit să-l îndure, pentru că nu se mai poate lipsi de el, ba chiar îl doreşte. El ştie că dorinţele îi vor fi împlinite cu asupra de măsură, că va fi ghiftuit, că nu va fi uitat, că e veşnic prezent în mintea ponegritorului.
Se poate spune împotriva ta orice. Toată lumea va crede. Calomniatorul e mai mult decât un duşman, căci duşmanul atacă din faţă. Calomniatorul, pe la spate: te urmează, te urmăreşte, loveşte din umbră, e un mişel, o iudă, nu se măsoară cu tine cum ar face-o un duşman, te sapă fără să rişte, te ucide fără să aibă demnitatea unui asasin.
E un soi de blestem josnic, de jeg predestinat, de vampir abject care se leagă de numele şi de sângele tău, şi le devoră pe amândouă.
boteugen74
BotEugen's Blog 