Toată viaţa am fost victima unor nedreptăţi. Aş fi putut să le evit ori să le neutralizez. Din masochism le-am suportat, după cum am suportat calomnii fără a încerca să ripostez, doar din plăcerea secretă de a fi victimă.
Lăsaţi slobodă gura lumii. Până la urmă adevărul va ieşi la iveală. Mai bine orice decât înjosirea. Nedreptatea e necesară spiritului: îl întăreşte, îl purifică.
În materie de luciditate, o victimă este întotdeauna mai presus de persecutorii săi. A fi victimă înseamnă a înţelege.
Sunt douăzeci, ce zic, treizeci de ani de când sunt calomniat, de când fac figură de blestemat. Gustul tare al nedreptăţii. Într-un sens, nu mi-ar plăcea ca ceilalţi să fi fost echitabili cu mine. E mult mai fecund să fii respins şi chiar uitat, decât acceptat. Nu ţin să fiu bine văzut de semenii mei.
La începutul căsătoriei sale, Tolstoi scria: „Am în permanenţă impresia că am furat o fericire nemeritată, nelegitimă şi care nu-mi era destinată.”
… Eu am avut toată viaţa, pentru orice lucru bun ce mi se întâmpla, sentimentul că nu-mi era destinat.
Sentimentul meu dominant e că sunt victima unei mari nedreptăţi – dar care anume, mi-ar fi greu să spun. E blestemat cel care se crede blestemat.
Dacă te asaltează gândurile negre, nu e din cauza lecturilor. Am predispoziţia de a-mi converti necazurile în nenorociri, iar nenorocirile în dezastre.
Sarcina duşmanilor noştri e să ne inventeze un trecut. Şi izbutesc lesne, având în vedere că ceilalţi abia aşteaptă să-i creadă.
M-am hotărât să scriu un eseu despre calomnie. Voi încerca să descriu figura calomniatorului. Fiecare cu monstrul pe care îl merită. Individul care te pândeşte zi şi noapte, umbra care te urmăreşte şi căreia îi simţi prezenţa odioasă, malefică, fiinţa otrăvită, sinistră, care veghează şi împotriva căreia nu poţi nimic. E la fel de puternic ca demonul, e demonul – căci este omniprezent, indiscret, curios, băgăreţ, şi atât de aproape de tine. Iubirea cea mai pasionată nu apropie două fiinţe mai mult decât o face calomnia: calomniatul şi calomniatorul sunt fraţi siamezi, constituie o unitate „transcendentă”, sunt sudaţi unul de altul pentru vecie. Nimic nu-i va putea despărţi. Unul face răul, celălalt îl îndură. Iar dacă îl îndură, e pentru că s-a obişnuit să-l îndure, pentru că nu se mai poate lipsi de el, ba chiar îl doreşte. El ştie că dorinţele îi vor fi împlinite cu asupra de măsură, că va fi ghiftuit, că nu va fi uitat, că e veşnic prezent în mintea ponegritorului.
Se poate spune împotriva ta orice. Toată lumea va crede. Calomniatorul e mai mult decât un duşman, căci duşmanul atacă din faţă. Calomniatorul, pe la spate: te urmează, te urmăreşte, loveşte din umbră, e un mişel, o iudă, nu se măsoară cu tine cum ar face-o un duşman, te sapă fără să rişte, te ucide fără să aibă demnitatea unui asasin.
E un soi de blestem josnic, de jeg predestinat, de vampir abject care se leagă de numele şi de sângele tău, şi le devoră pe amândouă.
continuă să citeşti
44.441264
26.177030
Apreciază:
Apreciere Încarc...
boteugen74
BotEugen's Blog 