Greșeală pedagogică

eu și cu tavi(IV)

 

Zadarnic poetizezi sufletul
acestei femei deșănțate,
îi spuneam
copilului ce-mi scrijelea
în peretele interior versuri;

 

știu, în alte împrejurări ea
ar fi putut să-ți devină
mamă vitregă și iubită
în același timp.

 

Nu-l voi uita niciodată
pe dirigintele tău
din clasa întâi care
te învăța cu stângăcie
cum se ține pixul
în mâna dreaptă
după ce-ți învinețea
cu arătătorul de lemn
brațul stâng.

 

De-atunci, tot ce scrii, pare
lipsit de sens,
ca o încercare de zbor
a unei păsări cu o
aripă frântă.

 

Zadarnic poetizezi
umbra acestei lumi,
copilul ei continuă
să-mi mâzgălească
pe dinafară
peretele cu graffiti,

 

nălucește însângerate boturi păscând
cu o poftă aproape umană
cruci fără de vârstă și nume.

 

de Bot Eugen

Publicitate

Simbioză

 

Ne-am cunoscut unul celuilalt
umbrele până la înstrăinare.

 

Decolorate pe la margini, păreau
lipite cu scotch în mijlocul încăperii
când de pat, când de masă, când de un perete.

 

Încercam să mă smulg din brațele tale,
să-mi înfig pixul în inimă,
cu sângele meu să te scriu,

 

bronzându-mi apoi rănile rupte la lună –
trist măcelar ce-și vinde nopții
carnea de porc la un preț rezonabil.

 

de Bot Eugen

 

 

Siestă

 

Dinspre pajiștea comunei,
aflată dincolo de baltă,
se auzi la un moment dat
mugetul unui bou,
îndelung exersat
să semene (t)eroare.
dincoace de ape,
se ridică o vacă
de pe bancă,
să-i țină isonul
la înălțime:
păi da, asta cam așa este…

 

deși tremurător,
glasul ei părea locuit
de cel puțin una bucată
emoție netrucată;

 

Celelalte dobitoace
își continuau
nestingherite siesta
de duminică;
păstorul, dormea dus și el,
cu amanta sa, oaia,
pe insulele autiste,

 

și asta
de câteva nopți și zile nebune…

 

Mda ,
gândeam eu în șoaptă,
să nu mă audă
dulăul vecinei
(care, între timp,
începuse să miorlăie a criză
către stăpâna lui lătrătoare):

 

ascultarea
unui motiv atonal
a devenit
tot mai puțin posibilă …

 

de Bot Eugen

 

 

 

Takashi Arima – Arta de a ucide

 

N-ar fi putut să treacă prin altă parte, nu Decât pe sub nasul MEU? Acest
plictis ce fuge ca o zebră. Simţurile mele aflate la pândă ţintesc. Butelia de bere ce zăcea pe
covor A fost culeasă rapid.
îmi înarmez braţul Şi zvârr! către nesimţitul intrus

 

Să nu credeţi că-mi închipui c-aş fi războinicul
Din vremea Războaielor civile
Ce doboară c-o piatră păsările din zbor.
Oboseala de după o zi de muncă
O adorm cu unul sau două pahare de bere
Ce mă fac să cad într-o stare de dulce euforie.
Să trăieşti ca un celibatar în fiecare zi nu e deloc uşor, Să-ţi umpli vremea după ce dejunul e gata,
Timpul e lung şi te apasă greu.

 

Despre cele sfinte, s-avem iertare.
Şi-apoi n-am nici un chef să-mi împart viaţa cu una din acele
animale de casă
Şi mai mult, să fiu generos şi să iert Când se îndoapă cu micile mele economii.
încep să lansez din nou aceeaşi butelie.

 

Celălalt, perfidul
Tocmai dispare într-un colţ mai întunecat
Al camerei ignorând ce e menajul
Când nu ştiu al câtelea tir
Şi-atinge ţinta, lovitura a fost norocoasă
Şi adversarul e terminat, dat peste cap.
S-a zbătut, a dat din picoare
Dar acum e imobilizat.

 

E terminat
Mizerabil sfârşit
Pe care-l constat pe viu, apropiindu-mă.
Cu adevărat
A meritat-o, pare a spune
Zâmbetul crud ce-mi răsare pe buze
Şi murmur încet, cântărindu-mi silabele:
-E bine pentru tine.

 

* Umbra lui Ulise; Editura Mesagerul; Cluj-Napoca; 1997;

*Prefață, traducere și note de Ion Cristofor;

 

 

 

Penumbra pumnului binevoitor(I)

sau (im)pactul cu palmele negre – varianta finală

În subsolul pieptului tău, azi-noapte,
şi-au dat în secret întâlnire
carnivorele mâini.
Se cuprindeau una pe alta,
se gândeau pe şoptite, se-nţelegeau
prin gesturi cu care
îi vor putea zidi inimii
deasupra capului
un cer de piatră cu strâmte hotare…

 

Deşi abia se cunoscuseră,
părea că se ştiu, totuşi,
de-o viaţă,
ca nişte surori siameze.

 

La un moment dat, una din ele,
chiar te rugase politicos,
să te ridici din pat
şi să le aduci o scară,
să poată mai lesne
să ţi se urce în cap.

 

Pe umerii tăi, azi-noapte,
o pereche de palme
înmănușată în negru
încălecaseră un visător,
unul albit la tâmple,
plutind printre neguri și umbre,
călare pe un cal alb.
Au obţinut dreptul să viseze
cum se vor desfăşura
la el în sânge, -naripate,
himerele-kamikaze cu zborul lor
pururea amânat.

 

Deasupra creştetului tău întârziau
mâini obișnuite
să spele creiere și să jongleze cu ele,
se spălau apoi una pe alta, se cuprindeau,
se mângâiau lasciv şi se gâdilau,
se-ncolăceau în jurul tâmplelor tale
aidoma unor vampirice buruieni,
îţi devorau din priviri
lumina ochilor, sufletul,
se întrepătrundeau,
preschimbându-se după aceea
în penumbra pumnului binevoitor.

Astfel, ai deschis vama,
v-ați îmbrăţișat cordial
și-ai încheiat într-un târziu
pactul păcii cu-nstrăinarea,
în inima unui pustiu,
sub ploaia de sare…

de Bot Eugen