Nu privi înapoi (XXII)
2006-2008
Toate articolele etichetate 2006-2008
Nu privi înapoi (XX)
Nu privi înapoi (XIX)
Nu privi înapoi (XVIII)
Nu privi înapoi (XVII).
Nu privi înapoi (XVI)
Nu privi înapoi (XV)
Nu privi înapoi (XIV)
Nu privi înapoi (XIII)
Nu privi înapoi (XI)
Nu-ți datorez nimic
nimic altceva decât
ceea ce n-am avut
niciodată și
ceea ce încă
mi-a mai rămas:
un anotimp ploios
câțiva ani de secetă
și acele cicatrici
tatuate pe dinăuntru
cicatrici asemănătoare
cu niște cruci
cicatrici sub care
mi-am înmormântat
odată câțiva prieteni
dupa ce am ucis niște
iude pe tine însă
te-am păstrat pentru
final te voi tăia pe
bucățele cu
același cuțit
cu care m-ai adus pe
lume după ce mi-ai
tăiat cordonul.
de Bot Eugen
Nu privi înapoi (X)
strălucind negre pe
alb pe piept pe
umeri pe brațe
doar câteva
cicatrici
tatuate
pe dinăuntru
cicatrici
care nu strălucesc
orbitoare
ci doar luminează
un drum și o umbră
peste care pășesc.
de Bot Eugen
Nu privi înapoi (IX)
cărările pașii
le-adăpostesc în
căușul palmelor
lângă piept
și le las să
ierneze acolo
până când
zilele mele
ajung să devină
o linie roșie
linie pe sub
care uneori
se strecoară
pe înnoptate
un gând clandestin
însoțit de o mie
de umbre gata
oricând să-ți
zvârle un pumn
de firimituri și
deziluzii
să ai și tu ce
să mesteci
în timp ce visezi
inimă.
de Bot Eugen
Nu privi înapoi (VIII)
Amurguri negre
amurguri albe
seri în care
câinii mă latră pe nume
iar ochii nu vor să vadă
pe nimeni ci doar
să se bucure de întuneric.
Amurguri negre
amurguri albe
seri care îmi butonează
inima ca pe un telefon
căutând refrene la modă
în timp ce eu stau
întins în pat și ascult
cu ochii închiși
televizorul.
Amurguri negre
amurguri albe
seri în care sastisit
de lumea de afară
și de cea interioară
le întorc spatele și
mă retrag în ungherul meu
pregătit să mă așez în
zazen și să învăț
cum se tace stând
cu fața la perete între
cele două lumi.
Amurguri negre
amurguri albe
seri în care câinii
mă latră pe nume …
de Bot Eugen
Nu privi înapoi (VII)
Maturizează-te îmi spuse
înainte de a ieși
coboară grabnic treptele de aer și
înșurubează-te cât mai vârtos în
mașinăria de făcut bani cu numele de
societate să ai și tu ca tot
muritorul: casă mașină cont în bancă
măcar o dată-n viață fii și tu un pic
mai hâtru și pune cruce la preocupările
absurde. Prefă-te că-ți plac
maneaua fast-food-ul mesele frugale în
oraș. Măcar o dată-n viață fii și tu
un pic mai hâtru și prefă-te în fața mea
că ești altcineva. Vei vedea atunci cât
de savuroasă poate fi vremea petrecută în
compania găștii mele de prieteni.
Comercializează-ți talentele în țara asta
cu legi strâmbe amanetează-ți idealul și
lasă dracului odată chitara și țigara
că o să pieri de foame cu tot cu
nenorocitele tale de cântece și de poezele.
Tu chiar nu vezi cum se uită copilul nostru
la tine de sus cu niște ochi plini de
compasiune se uită la tine cum s-ar uita
de pildă Poetul (născut iar nu făcut) la
orașul tău de hârtie locuit
de o populație profund neomogenă la fel de
neomogenă precum e textura unui ficat
purtătorul căruia zace cufundat în alcool
ca-ntr-un butoi de melancolie ficat la care
se uită acum trezia mea din beznă prin
fereastra unui ecograf
în timp ce eu stau nepăsător în spatele ei
și depăn amintiri din căsătorie.
de Bot Eugen
Nu privi înapoi (XI)
Nu privi înapoi (IX)
Nu privi înapoi (X)
Nu privi înapoi (VIII)
Nu privi înapoi (VI)
Rătăcești prin nesomn
ca printr-un labirint
picioarele își pierd
tăria pe ultima sută
de nopți albe pe
primul drum înzăpezit
și fără urme
mâinile dibuie pe
întuneric caută un
gând de care să se
sprijine dar
nu găsesc altceva
decât un noian de
lumini făcând hora
cu umbre.
Rătăcești prin nesomn
ca printr-un labirint
cauți un loc în care
să-ți odihnești visele
ce te dor.
Niciun vers la îmdemână
niciun drum la îndepicior.
de Bot Eugen
Nu privi înapoi (V)
și las stelele
cu lumina lor
să-mi înnopteze în sânge
navigând pe ape tulburi de
insomnie.
Umbra se ridică
și începe să bată
în lung și-n lat
perete după perete
toate trotuarele
din garsonieră
îmi plimbă inima
aburindă într-o cană
de ceai negru
gata să o ia razna
înnebunită după
mirosul de sânge
proaspăt
al unui poem
aflat pe cale
de a se naște.
de Bot Eugen
Nu privi înapoi (IV)
contemplu netulburat cum
se face noapte la mine
în sânge.
Oglindindu-se în el
precum într-un fluviu
negru
stelele luminează pe cer
al naibii de frumos și
strașnic de rece.
O pereche de ochi
fosforescenți
încearcă să dibuie
pe întuneric pulsul
unui animal de
pradă aflat în
alergare.
de Bot Eugen
Nu privi înapoi (III)
Stau așezat pe un scaun de scrum
și-mi număr visele risipite
ca pe niște globule roșii.
Aprind o altă țigară
trag din ea cu nesaț și
îmi aduc aminte de
vorbele lui tata:
„arzi banii pe țigări
și-ți strici sănătatea”.
Expir din piept o
inimă galbenă de aer și
cu tâmplele plutind printre
norii de fum
contemplu noaptea din
sângele meu.
Oglindindu-se în el
precum într-un fluviu negru
stelele luminează pe cer
asemeni unor globule decolorate.
de Bot Eugen
Nu privi înapoi (II)
Tot mai palid pe măsură ce timpul se
scurge printr-o clepsidră din ceruri
în pământul de sub piele arabil număr
globulele roșii din interiorul unui
moment de cumpănă moment în care
contemplu și număr număr și contemplu
netulburat cum
se face târziu la mine în gânduri
se face noapte în sângele meu.
de Bot Eugen
Nu privi înapoi
Cerul
stă să-mi cadă
în cap și
să-mi umple
pieptul
ca pe un coș
cu pietre.
Norii se opresc
din zbor
să-mi țină de urât
și mă apasă pe
tâmple.
O pasăre desenează
deasupra mea
cercuri aripa ei
o eclipsă de soare
îmi inundă creierul
cu negre gânduri și
gândurile negre
mă plouă pe inimă
și-mi umplu
pieptul
ca pe un coș
cu pietre.
de Bot Eugen
Nu privi înapoi (VI)
Nu privi înapoi (IV)
Nu privi înapoi
Aură întunecată; poem; poeziile mele; personale; fotografiile mele; Nu privi înapoi; 2006-2008; 2008; publicat de Bot Eugen. București; șoseaua Pantelimon 302; 03-04.10.2014; 04.10.2014; 08:46
Recluziune (XIV)
Recluziune (XI)
Recluziune (IX)
Recluziune (VII);
poem;
poeziile mele;
personale;
fotografiile mele;
Recluziune;
2006-2008;
2008;
publicat de Bot Eugen.
26.09.2014;
07-07:30;
șoseaua Pantelimon 302;
sectorul 2
07:39
Recluziune (VI).
Medicină interioară;
poeziile mele;
poem;
personale;
fotografiile mele;
publicat de Bot Eugen.
2006-2008;
2008;
București;
șoseaua Pantelimon 302;
sectorul 2;
24-25.09.2014;
25.09.2014;
07:00
07:48
Recluziune (V);
Ardere internă;
poem;
poeziile mele;
personale;
fotografiile mele;
București;
sectorul 2;
șoseaua Pantelimon 302;
publicat de Bot Eugen.
23-24.09.2014;
24.09.2014;
06-07;
07:02
oră târzie
asemeni unei
păsări cu
cearcăne
asemeni unei
umbre de om
asemeni unui
arbore în flăcări –
toamnă delirând
într-un
grai
păsăresc.
de Bot Eugen
Ore târzii
întâmpinându-te în prag
când intri sau ieși
păsări cu cearcăne
versificând
în grai tomnatic
agonia
toamna poetizând
umbra de om într-o
limbă păsărească
umbra de om
scuturând agonic
din aripi arse pe sub
arborii în flăcări
arborii în delir
din frunze galbene de
oboseală murmurând:
în ziua morților născuți
corbii tăi reînvie în
fiecare noapte.
Ore târzii
întâmpinându-te în prag
când intri sau ieși …
de Bot Eugen
Recluziune (IV);
poem;
poeziile mele;
personale;
fotografiile mele;
2006-2008;
2008;
publicat de Bot Eugen.
București;
șoseaua Pantelimon 302,
sectorul 2;
21.09.2014;
04-06.
06:16
Recluziune (III);
poem;
poeziile mele;
personale;
fotografiile mele;
2006-2008;
2008;
publicat de Bot Eugen.
20-21.09.2014;
21.09.2014;
04-05;
05:34
E ora târzie
oră la care
asculți ploaia
izbindu-se de
beton și pretinzi
că-l auzi pe
depărtatul saturn
apropiindu-se.
E ora la care
ești singur și
ai vrea să profiți
de clipele-acestea
și să scrii câteva
rânduri însă
tristețea îți pune
pe umăr
brațul de plumb
și te îndeamnă să
stai cuminte în
banca ta
te lovește peste
mâini cu
arătătorul și
te învață asemeni
unui tratat de
anatomie că
ai fost zidit
în carne și oase
(de un mic
dumnezeu sau
de marele cronos)
dintr-un material
pe cât de complex
pe atât de fragil
și că în curând
te vei duce la
dracu` în praznic
cu tot cu blocul
tău de garsoniere
și cu datornicii săi.
E ora târzie
oră la care
te lași locuit de
nesomn ca de un
proprietar anonim
al luminii
în timp ce stai și
aculți cum te strigă
vântul pe nume,
pretinzând că-l auzi
pe depărtatul saturn
apropiindu-se.
de Bot Eugen
După ce am tăcut
o elegie preț de
câteva țigări
deasupra se
se formase o
constelație de
nori dedesubt
au început
morții să mă
bârfească
în șoaptă
iar lumea a
sfârșit prin
a mă ploua cu
vorbe și atunci
mi-am îmbrăcat
impermeabilul
și am ieșit din
lume pregătit să
intru în noapte
aidoma lunii –
schimbat la față.
de Bot Eugen
Recluziune;
poem;
poeziile mele;
fotografiile mele;
2006-2008;
București;
șoseaua Pantelimon 302;
sectorul2;
publicat de Bot Eugen.
15.09.2014;
07:55
boteugen74
BotEugen's Blog 