Culme a insomniei sau tăcere pentru trezit oamenii mari.

 

 

 

 

 

 

Iarnă blândă
efect de seră
și o seară continuă
în care
același soare violet
arde violent
deasupra frunzelor
ce se aprind și cad
cuprinse de flăcări
în arderea lor
plutind o vreme
deasupra pământului
printre oameni și câini
la mici înălțimi
și eu
de la înălțimea
propriei mele micimi
îmi fumez visul măreț
cu înflăcărare
scrumându-l apoi
peste
capetele hoților
care fac fum
cu legea lor antifumat
și fură
fură mai departe
într-o veselie
și tu rămâi netulburat
și afară e ceață
de dimineață
și o seară continuă
în care
același soare violent
arde violet
deasupra frunzelor
ce se aprind și pică
de la înălțime mică
în arderile mele
interioare
și eu
de la înălțimea
propriei mele micimi
le fumez în tăcere mare
umbrele căzătoare
de la mici înălțimi.
Iarnă blândă
efect de seră
și o seară continuă
în care
aprind o lumânare
pentru cei vii
și o strecor prin poarta îngustă
ce se deschide în întuneric
acolo de unde răsare
noapte de noapte
același soare violet
care arde violent
în inima unei mașini de metal
capabilă să mimeze
căldura umană la orice oră
din orice anotimp
tot așa cum efectul de seră
mimează în plină iarnă
un început de primăvară
și lumea sfârșește fericită
în minciună
trăiește și se târăște
latrând ziua la lună
visând noaptea câinește
sub același soare violent
care arde violet
deasupra unor trecători
ce se aprind și cad
cuprinși de flăcări
din visul lor măreț
de la mici înălțimi
în arderile interioare
și eu
de la înălțimea propriei
mele micimi
le fumez în tăcere
umbrele aflate în cădere
scrumându-mi visul
apoi peste
țestele hoților
care fac fum
cu legea lor antifumat
și fură
fură mai departe
într-o veselie
și tu rămâi netulburat
și afară e ceață
de dimineață
și-o iarnă blândă
ce face ravagii printre
oameni și câini
de la mici înălțimi
sub același soare violent
care arde violet
deasupra umbrelor
ce se aprind și pică
înflăcărate
de la înălțime mică
între omoplații
stăpânilor lor
pregătite să anunțe
ora stingerii
în spitalul de arși
și eu
de la înălțimea
flăcării interioare
îmi fumez nesomnul
în tăcere
sub o ninsoare
de gânduri
făcute scrum
și afară
nu e nimeni
pe drum …

 
de Bot Eugen

 

 

 

 

Publicitate

Culme a insomniei sau tăcere pentru trezit oamenii mari.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În noaptea dintre ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Angiom cavernos gigantic al lobului drept hepatic cu evoluție staționară ecografic(V). Reevaluare efectuată la 3, 6 și 12 luni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Efim Tarlapan – Epigramiada românească.

Antologie exhaustivă

 

 

 

Crăciun 2016.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Monica Acalovschi – Tumorile căilor biliare.

 

Ecografie specială.

 

Ecografie generală

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (VIII).

 

 

 

 

 

 

 

Blocat între vămi înaintezi prin întuneric faci drumuri dus-întors
pe marginea interioară a unui cerc vicios drumuri care te duc înainte
drumuri care te întorc înapoi drumuri pe care le urmezi urmat de urmăritori
și de urmașii urmăritorilor tăi îți urmezi drumul cu degetele adunate în palmă
cu palma strânsă în pumn cu pumnul plin de hârtii de un leu cu bănuți călătorindu-ți
dintr-un buzunar în altul cu buzunarul golit de pașaport cu pașaportul plin de drumuri ștampilate
drumuri dus- întors rostogolite pe roți drumuri făcute pe marginea interioară a unui cerc vicios drumuri care
te duc și te aduc drumuri care te întorc și te storc blocat între vămi înaintezi prin întuneric uitându-te în față
la fețele aproapelui tău care văzute de departe aduc din profil cu niște corpuri de iluminat înfipte la hotarul dintre
un surogat și un alt surogat te ia în primire cu un glas sacadat: dacă n-ai pile n-ai zile nici nume pe lume spune te bagi
la ștampile sau o arzi mai departe pe viață și pe moarte. Blocat între vămi bați pasul pe loc înaintând prin întuneric faci drumuri
dus-întors și drumurile te fac pe tine drumuri care te pot duce oriunde drumuri care nu te aduc înapoi drumuri care nu te duc nicăieri
drumuri care te întorc din drum drumuri pe care le urmezi urmat de urmăritori și de urmașii urmăritorilor tăi – umbrele fraiere pline de aere
umbre care își suflă unele altora în fund umbre care insuflă un dispreț profund umbre umflate cu ură umbre gigantice care se sparg ca niște baloane la cea mai mică înțepătură.
Blocat între vămi bați pasul pe loc înaintând prin întuneric faci drumuri dus-întors și drumurile te fac pe tine pe marginea interioară a unui cerc vicios drumuri care nu te duc
nicăieri drumuri care te întorc din drum.

 

de Bot Eugen

 

 

 

 

 

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (VIII).

 

 

 

 

 

 

Culmi ale insomniei sau cântec de adormit oamenii mari.

Să stai și s-sculți
seară de seară
până noaptea târziu
cum vântul fluieră
prin oamenii locuiți
de pustiu
în speranța că poate
vei auzi
într-o noapte rea
sau într-o bună zi
o melodie cântată
la nai
pe când va sufla
zeul neutru
prin oamenii goi
pe dinăuntru.

 

 

 

de Bot Eugen

Culmi ale insomniei sau cântec de adormit oamenii mari.

 

Undeva între uzina alfa și căminul omega

rătăcesc prin labirintul de stradele
al copilăriei mele
pline de lipsuri și de toate cele
pășesc pe trotuare minate
printre gropi și inspectorate
umblu ca un nebun sentimental
printre bețivi și huligani
cu telefonul în mână umblu
și vânez imagini din
propria copilărie
după treizeci de ani de
insomnie
într-un loc năpădit de buruieni
care nu interesează pe nimeni
nici măcar pe cei ce locuiesc
aici și acum
între ruine
în buricul pământului
la margine de lume
dincolo ori dincoace de
lizierele dintre
chișinău și durlești
durlești și pădure
acolo unde pe vremuri
urlau noaptea lupii la lună
acum ziua urlă pustiul
un pustiu în care locuiesc oameni
locuiți de pustiu.
Undeva între uzina alfa
și căminul omega
rătăcesc prin labirintul
de stradele
al copilăriei mele
mișcându-mă în bloc
cu tot ce a rămas în urmă
cu tot ce mă așteaptă înainte
până dincoace de umbră
până dincolo de cuvinte
pășesc pe trotuare minate
printre gropile pline de
visuri-surogate
umblu ca un nebun sentimental
printre bețivi și huligani
cu telefonul în mână umblu
și vânez imagini din propria
copilărie
după treizeci de ani
de insomnie
la liziera dintre
praf și scrum
între aceste ruine
locuite aici și acum
de visători
cărora li se scurg
ochii după
zări străine
acolo unde pe vremuri
a fost
buricului pământului
iar acum este
margine de lume …

 

de Bot Eugen

Undeva între uzina alfa și căminul omega.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Trigon – Oglinda (1998).

Chișinău – buricul pământului.

 

 

Blocate între blocuri, se zbat niște uși sublunare în întuneric.

 

 

Uși care scârțâie. Uși care se deschid doar pe jumătate.
Uși întredeschise între dincolo și dincoace. Uși întredeschise
care nu se închid până la capăt niciodată. Uși întredeschise
asaltate zilnic de umbre. Uși întredeschise prin care uneori
noaptea cineva se strecoară și le lovește cu pumnul de perete.
Blocate între oameni mișcându-se în blocuri se zbat niște uși
sublunare. Uși cu balamale năpădite de rugină. Uși înnămolite
în întuneric. Uși între care plouă cu umbre trecătoare. Uși care
nu se deschid decât pe jumătate. Uși întredeschise între dincolo
și dincoace. Uși întredeschise prin care cei dinăuntru țâșnesc
afară iar cei de afară se strecoară înăuntru. Uși întredeschise
ce se zbat în întuneric pe umerii unui zeu neutru. Uși întredeschise
între care o umbră de om se zbate ca o pasăre într-o cușcă. Blocate
între blocuri de umbre mișcându-se în blocuri se zbat niște uși
sublunare în oameni. Uși cu tocuri năpădite de rugină. Uși care
scârțâie la cea mai mică atingere. Uși înnămolite în întuneric.
Uși prin care plouă tot timpul cu oameni. Cu oameni aflați în trecere. Uși care
nu se deschid decât pe jumătate. Uși întredeschise între dincolo și dincoace.
Uși întredeschise prin care umbrele de dincolo se strecoară înăuntru
iar cele de dincoace tâșnesc afară. Uși întredeschise care nu se închid
niciodată până la capăt. Uși sublunare ce se zbat între umbrele trecătoare.
Blocate în uși întredeschise, se zbat niște sticle în curentul iscat de vânt
sau de un cuvânt. Ușile se lovesc de perete iar sticlele se crapă acolo
unde picurii de ploaie se întretaie până la sânge cu aripa din care ninge
cu păsări. Blocate între blocuri de carne mișcându-se în bloc se zbat niște uși
pe tăcute într-o singurătate. Uși care se deschid închizându-se și se închid deschizându-se.
Uși mai mult închise decât deschise. Uși care nu se deschid niciodată până la capăt.
Uși sublunare asaltate zilnic de umbre. Uși pe sub care uneori noaptea se strecoară
emisarul saturnian și te anunță de moartea cuiva drag blocat într-un bloc de oameni
mișcându-se în bloc uși închise prin care din timp în timp trece câte unul dintre
morții tăi dragi venit să-ți mulțumească pentru faptul că l-ai visat cu o seară înainte
și atunci prezentul te ia de mână și te întoarce înapoi la visele din trecut despre viitor
li la cele din viitor despre trecut.

 

 
de Bot Eugen

Blocate între blocuri, se zbat niște uși sublunare în întuneric.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Blocată între blocuri, se zbate o pasăre căzută din lună (III).

 

 

 

Dedesubt un arbore își crește vuietul până la întuneric.
Vuietul arborelui întunecă noaptea la față. Deasupra
strălucește fața nevăzută a lunii. Cineva se strecoară
în spatele tău prin ușile întredeschise și le închide.
Ușile scârțâie. Ușile se închid doar pe jumătate.
Te duci să vezi cine este. Cauți întrerupătorul prin întuneric.
Întunericul te caută pe tine. Găsești întrerupătorul.
Întunericul încă te caută. Dai să aprinzi lumina.
Se produce un scurtcircuit și becul se arde.
Te întorci la balcon și îți aprinzi o țigară.
Întunericului i se aprind ochii. Fumezi pe întuneric
și întunericul te fumează pe tine. Blocată între blocuri
în fața ta se zbate o pasăre. Dedesubt arborele vuietului
se desfrunzește și îți întunecă tăcerea la față. Deasupra
fața neagră a lunii strălucește ca o eclipsă totală de
soare. Cineva se strecoară în spatele tău prin ușile întredeschise
și le trântește de perete. Ușile scârțâie. Ușile se închid
doar pe jumătate. Blocate între blocuri se zbat niște uși
întedeschise între dincolo și dincoace.

 

 
de Bot Eugen

 

 

Blocată între blocuri, se zbate o pasăre căzută din lună (III).

 

 

 

 

Blocată între blocuri, se zbate o pasăre căzută din lună (II).

Pe timp de ploaie noaptea întunericul devine mai dens
iar timpul se oprește în loc pregătit să o ia în sens invers.
Blocată între blocuri se zbate o pasăre căzută din lună
și tu rătăcești prin lumea sublunară singur tot timpul ca întotdeauna desigur
cu pașii grei ca de plumb dar cu mersul sigur și cu umbrela aceasta care e vai de capul tău
umbrela neagră cu spițele rupte care îți umbrește fața ca o față nevăzută a lunii umbrela cu aripi negre
de pânză care fâlfâie și foșnește odată cu arborele din fața blocului tău vuietul căruia întunecă tot mai tare
luna la față umbrela aceasta ca o prelungire a mâinii tale drepte pe care vântul ți-o smulge din mână și scrie de mână
versuri albe pe cerul negru de plumb cu vârful ei înmuiat în picuri de ploaie umbrela aceasta – o umbră mai mare umbrind
o umbră mai mică umbră ce se zbate între umerii tăi ca o pasăre blocată între blocuri o umbră care încercase în repetate rânduri
să își ia zborul în sus dar de fiecare dată a naufragiat în cerul care se tulbură nespus sub pasul tău greu ca de plumb pe timp de ploaie
noaptea întunericul devine mai dens iar timpul se oprește în loc pregătit să o ia în sens invers și tu rătăcești prin lumea sublunară singur tot timpul
ca întotdeauna desigur …

 

 

 

de Bot Eugen

Blocată între blocuri, se zbătea o pasăre căzută din lună (II).

Napocalipsă personală.

Variantă

 

Mersul pe jos până sus până dincolo de belvedere
apoi înapoi și din nou înainte fără cuvinte printre
cetățenii extrem de tăcuți într-o singurătate extremă
mersul pe jos din gară până în pub și de acolo până la pod
pe lângă someș pe sub podurile dintre vis și realitate prin
labirintul de stradele pavate mersul pe jos face bine la circulație
mersul pe jos până sus până dincolo de oncologie spre grădina japoneză
prin grădina botanică apoi înapoi spre grădina zoologică spre cămine și din nou
înainte pe clinicilor printre facultăți și spitale spre croco spre grădinița pentru
copii mari mersul pe jos prin grădina de piatră printre marile grădinițe pentru oamenii mici
până la ema până la grădina plină de fumători afumați mersul pe jos îți face inima să bată mai tare
mersul pe jos până în centru până la diesel ori până la insomnia apoi înapoi spre periferie până dincolo de
mănăștur spre făget și din nou înainte pe aleea gârbău spre piața agro-alimentară și de acolo spre pod până pe
moților mersul pe jos îți face gândurile să încolțească și să crească odată cu umbra – un alergător de cursă lungă
care pe măsură ce înaintezi se alungește proiectându-se pe asfalt ca o dungă mersul pe jos până sus pe piezișă până dincolo de
fabrica de bere și de cămine spre localurile pline de artiști ratați și de smintiți geniali care adeseori se schimbă cu locul uneori
mai repede alteori mai încet în funcție de cantitate și de calitate dar și de timpul scurs între paharul de votcă și sticla de bere mersul pe jos
asemeni unui animal credincios îți aleargă prin tot orașul depresiile – umbre de gânduri gândurile – umbre de oameni oamenii – umbre de umbre umbrele –
oameni de oameni mersul pe jos până sus până dincolo de mine spre complexul hașdeu acolo unde tu și eu urmează să ne revedem în toată splendoarea complexele de
studenți moldoveni proaspăt sosiți în ardeal mersul pe jos până sus până dincolo de orice prejudecată apoi înapoi și din nou înainte mersul pe jos te ajută să rămâi
echidistant față de tine însuți și să-ți păstrezi singurătatea mersul pe jos …

 

 

de Bot Eugen

 

 

Stephen King – Insomnia (în rusă).

 

 

Adjică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ieși scârbit din hipermarket după ce ai bântuit
ca un înger renegat printre rafturi și îți spui
că e timpul să te duci la mama dracului. Ieși
din hipermarket și îți spui că nu o să mai intri
vreodată într-unul. Sătul de atâta amar de dulceață
și de roșeață de catchup-uri care mai de care pline de
îndulcitori și de conservanți de amidon și de regulatori
de aciditate niște sosuri gata să-ți reguleze tubul digestiv
la orice oră din zi ori din noapte. Ieși din hipermarket
copleșit de greață după atâta amar de dulceață după atâtea sosuri
pe care după ce le mănânci organismul îți trimite s.o.s-uri. Ieși și te duci
pe lume fără să te conduci după reclamele de pe sticlă ieși din tine și te duci spunându-ți că
în interiorul tău e ca la balamuc. Ieși și te duci la piață ocolind farmaciile ieși și te duci
și te întorci cu sacoșele pline de roșii și de gogoșari de ardei iuți și de usturoi de mere acre și de oțet
și de morcovi ieși și te duci și te întorci spunându-ți că astăzi vei face un sos de casă și vei spune un NU mare  indigestiei
ieși și te duci și te întorci și vorbești cu tine însuți spunându-ți că astăzi vei face adjică …

 
de Bot Eugen

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adjică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (IV).

 

 

 

 

 

Eroare

Acest video nu există

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eroare

Acest video nu există

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

M-am întors de unde am plecat și de unde am să mă duc din nou
cât de curând din orașul inundat de lumină în care plouă cu promisiuni.
Trec prin centrul lui și-i traversez fluxul de oameni cu umbre umbrele
și pălării. Într-o mână – cu un rucsac gol în cealaltă – cu o sacoșă
plină de vânt fac echilibristică pe firul unui gând încercând să mă
salvez de la înec și să naufragiez într-un hipermarket ca să-mi cumpăr
în ziua de azi totul se vinde și totul se cumpără chiar și ceea
ce s-a vândut deja cu ani în urmă gândesc în sinea mea în timp ce
traversez fluxul proiectându-mi umbra înainte de pe un mal pe celălalt mal.
Trec de piața lui ștefan ca de o răscruce. Mă apropii de o alta îndepărtându-mă
de ceilalți și ajuns în dreptul ei mă opresc și aștept să treacă mașina. Apoi
îmi trec și eu umbra de pe o parte a străzii pe cealaltă trec călcând peste
umbre de metal trec printre umbre de carne trec printre crucile celor uciși de mașină
trec printre gherete și chioșcuri trec sărind peste șanțurile săpate în asfalt
și în creiere trec printre tejghele și tarabe trec pe acolo pe unde toți
vând și se vând pe tăcute dar nimeni nu cumpără trec printre corturi și ascult
cum ruginesc strigătele mute de revoltă ale celor învinși trec făcând
echilibristică pe firul unui gând cu gândul la toți cei ce se duc resemnați
în fiecare dimineață la lucru spunându-și în gând: trebuie să mai și lucreze
cineva altfel ăia de sus nu o să mai aibă ce fura și atunci să vezi revoluție
trec printre oamenii-chiftele ce se rostogolesc învârtindu-se și se învârtesc
rostogolindu-se trec printre umbre lichide cu burtă în care se cobâlțâie
bolborosind și bolborosesc cobâlțâindu-se vița-de-moarte despre cei vii
și vița-de-vie despre cei morți trec printre zidurile de eroi și erori
confecționate din rahat confecționate la comandă confecționate pe bandă
rulantă de justiția care desface contraface și face contrabandă cu ziduri
de eroi și erori confecționate din rahat cu legi de rahat trec printre voi
fără să vă petrec cu privirea trec printre biserici făcându-mi cruce cu limba apoi scup din mers peste bisericuțele voastre mustind de secrete sordide trec prin orașul inundat de lumină în care
plouă cu promisiuni trec prin centrul lui și-i traversez fluxul de oameni cu umbre
umbrele pălării și capete sparte trec proiectându-mi umbra de pe un mal pe
celălalt mal într-o mână – cu un rucsac golit de vămi în cealaltă – cu o
sacoșă plină de vânt trec făcând echilibristică pe firul unui gând încercând
să mă salvez de la înec și să naufragiez într-un hipermarket ca să-mi cumpăr
borodinskii și cvas în ziua de azi totul se vinde și totul se cumpără chiar dacă aproape nimic nu ne-a mai rămas.

 

 

de Bot Eugen

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (IV).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eroare

Acest video nu există

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Glossa lui Eminescu mai actuală ca oricând.

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

 
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

 
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

 
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

 
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

 
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

 
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

 
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

 
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

 
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

 

 
decembrie 1883

Ion Mureșan – Oglinda aburită.

Eseuri conversaționale

 

 

Efim Tarlapan – În imperiul unei fraze …

O antologie cronologică a aforismului românesc

 

 

 

 

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (III).

Blocat între vămi înaintez prin întuneric
și mă conduc după stâlpii de lumină. Ei sunt
certitudinea mea că nu bat pasul pe loc
condus de o mașină.

 

Blocat între vămi întunericul înaintează
prin mine și se conduce după umbra mea
care crește pe măsură ce el avansează.
Ea este iluzia lui că nu bate pasul
pe loc condus de lumină.

 

Blocați între vămi eu și mașina
înaintăm printre lumini paralele
și ne conducem unul după opusul
celuilalt proiectându-ne umbrele
în două direcții diametral-opuse.
Certitudinea mea sunt iluziile ei
că nu bate pasul pe loc condusă
de întuneric.

 

Blocați între vămi înaintăm prin întuneric
proiectându-ne umbrele înainte.
Noi întrupăm progresul și viitorul.

 
de Bot Eugen

 

 

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (III) .

 

 

 

 

 

Mamă,

Variantă a poemului Poem

 
tu fugi de cea după care alerg zi și noapte
cea care te usucă pe tine de lacrimi
iar pe mine mă ține în viață
și mi-e dor de voi amândouă în fiece clipă
și tu plângi pentru noi amândoi în fiece zi
și eu tac în fiece zi despre ea
despre a doua mea mamă
despre singurătate …

 

 

de Bot Eugen

Mamă,

 

 

 

 

Poem.

Tu fugi de cea după care alerg zi și noapte
cea care te usucă pe tine de lacrimi
iar pe mine mă ține în viață
și mi-e dor de voi amândouă în fiece clipă
și tu plângi pentru noi amândoi în fiece zi
și eu tac despre a doua mea mamă în fiece noapte …

 

de Bot Eugen

Poem.

Blocată între blocuri, se zbătea o pasăre căzută din lună,

iar din fâlfâitul ei
le cădeau în cap
trecătorilor
blocuri 
de cer înghețat.
Trecătorii decădeau
din umbra unui vis
și umblau fericiți
pe străzi
cărând în spate
bucățile de cer
ca pe o umbră
de rezervă.
Căzută din lună
se zbătea între
blocuri o pasăre
iar din fâlfâitul ei
le cădeau oamenilor
pe inimă blocuri
de cer înghețat.
Oamenii decădeau
din umbra unui vis
în visul unei umbre
iar visul unei umbre
de om a fost
întotdeauna acela
de a deveni pasăre.

 

 
de Bot Eugen

Blocată între blocuri, se zbătea o pasăre căzută din lună,

 

 

 

Dincoace stă să cadă un copac. Dincolo se pregătește să își ia zborul o pasăre.

În timp ce eu blocat între vămi rătăcesc
printre vămile blocate în oameni de oameni prin oameni
fără putința de a prinde rădăcini în alt loc decât cel
aflat dincolo ori dincoace de umbra aceasta care este
de-o vârstă cu mine; umbră tremurătoare săpată cu legi
strâmbe umbră săpată pe la spate umbră săpată de
departele meu din aproape în aproape săpată până la
rădăcină săpată până la singurătate săpată până când
aceasta ajunge să prindă aripi în gândul unul străin
gata să iși ia zborul în interiorul lui în adâncuri
departe departe până dincolo de apropiații mei până
dincoace de orice boare de vânt până dincolo de cerul
în care prinde rădăcini un copac până dincoace de pământul
din care stă să răsară o pasăre blocat între vămi
rătăcesc printre vămile blocate în oameni de oameni prin oameni
fără dorința de a prinde rădăcini în alt loc decât cel aflat
dincolo ori dincoace de umbra mea tremurătoare.

 

 

 

de Bot Eugen

Dincoace stă să cadă un copac, dincolo se pregătește să își ia zborul o pasăre,

 

 

 

Drumuri paralele cu lumi paralele cu singurătăți paralele

și eu rătăcind de unul singur
când prin mine însumi
când printre ele
căutând gangul prin care se iese
în piața unde se intersectează
toate drumurile
iar lumile se contopesc
într-o singură singurătate
rătăcind prin sine însuși
ca un labirint mai mic
printr-un labirint mai mare
rătăcit și el printre
atâtea alte labirinturi
paralele cu
singurătăți paralele cu
cu lumi paralele
cu drumuri paralele …

 

 
de Bot Eugen

Drumuri paralele cu lumi paralele cu singurătăți paralele

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (ii).

Blocat între vămi călătoresc cu autocarul
fac drumuri dus-întors până mi se umflă picioarele
de la atâta mers pe jos prin întuneric de gând undeva
între anii duși și amintirile întoarse o umbră de pasăre
pulsează în zborul său subteran prin același labirint
de la un gând până la alt gând din când în când
mă opresc trezit din insomnie de vameș și deschid
cu ochii închiși pașaportul la fotografie apoi
ies afară și îmi aprind o țigară iar lumina se face
târzie acolo unde sub nestinsa lampă cu neon
nesomnul face din om neom.

 

 
Blocat între vămi călătoresc cu autocarul pe unde
n-a călătorit soarele fac drumuri dus-întors până
mi se umflă picioarele de la atâta mers pe jos
prin întuneric de gând undeva între anii duși și
amintirile întoarse o umbră de pasăre pulsează
în zborul său subteran de la un labirint până la
alt labirint din când în când mă opresc trezit din
insomnie de vocea unui vameș care întârzie pentru o
clipă între realitate și vis îmi deschid cu ochii
închiși pașaportul la fotografie apoi ies afară și
îmi aprind o țigară iar lumina în mine se face
târzie undeva între noapte și zi sub nestinsa
lampă cu neon nesomnul face din om neom.

 

 
Blocat între vămi călătoresc cu autocarul pe unde
n-a călătorit soarele fac drumuri dus-întors
până mi se umflă picioarele undeva între
anii duși și amintirile întoarse
o umbră de pasăre pulsează …

 

 
de Bot Eugen

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații (II)

 

 

 

 

 

 

 

Câte gropi, atâtea exclamații.

În satul lui tătuca era un moșneag
căruia îi plăcea să tragă la măsea
și ori de câte ori îl vedeam pe băiatul
lui ducându-se cu motocicleta la crâșmă
știam dinainte ce urma să se întâmple
ieșeam în drum și ne așezam pe margine
lângă răscruce stăteam și așteptam
ca la cinematograf să înceapă filmul
un film cu un moșneag și cu o motocicletă
hodorogind pe ulița noastră plină
de gropi și de exclamații.

 

 

de Bot Eugen

Câte gropi, atâtea exclamații.

 

Chișinău-bucurești-chișinău; bucurești-chișinău-bucurești. Umbre-om-spații; umbre-om-spații.