Adrian Popescu – Alege drumul strâmt.

 

La mulți ani,  Adrian Popescu !

 

 

 

 

Ce vast păruse drumul, cărare printre grâne,
iar ziua nesfârită în roșuri tari și crude,
și tânără minunea, iar vârsta – privilegiu.

 
Treci de răspântii, taie nodul, lasă totul,
lucrează-ți labirintul și calea ta prin rocă,
fii viermele și cariul și șarpele-l invocă.

 
Ca printr-o ferestruică unde respiră podul
îndeasă umăr, tâmplă și spate, bărbătește,
maturității aspre culege-i astfel rodul;

 
Tiparu-i pentru îngeri, în el te sârguiește,
prin crucea din fereastră desfășură exodul
spre stelele curate.

 
Alege drumul strâmt, poteca dură, spinul,
simți așchia în carne cum îți împunge șoldul?
Îmbracă-te-n miresme cum se desfată crinul
și pasărea ce simte  în zori de zi imboldul
să fie și să cânte.

 

 

 

* din volumul de poezie Drumul strâmt, publicat la Editura Dacia, în Cluj-Napoca, în 2001.

Publicitate

Adrian Popescu – Costumul negru.

Adrian Popescu – Costumul negru;
volum de poezie;
Editura Cartea Românească;
București;
2013;
poezie românească;
biblioteca proprie;
fotografiile mele;
publicat de Bot Eugen.
18.05.2014;
16:12

 

Adrian Popescu – Costumul negru;
volum de poezie;
Editura Cartea Românească;
București;
2013;
poezie românească;
biblioteca proprie;
fotografiile mele;
publicat de Bot Eugen.
18.05.2014;
16:12

Adrian Popescu – Drumul strâmt

 

Adrian Popescu – Drumul strâmt;
colecţia Poeţii Clujului;
Editura Dacia;
Cluj-Napoca;
2001;
publicat de Bot Eugen.

Adrian Popescu – Zmeura dintre traverse

 

Cum creşti tu, uitată, între traversele
unei linii părăsite, urmându-ţi rostul,
chiar dacă nimeni nu-ţi mai gustă
bobul rotund, poate doar picherul bătrân
sau perechile care se-abat pe-aici.

 

Vrejurile tale tot mai răzbat, încăpăţânate,
printre cioburi de sticle şi buruieni,
printre păcură şi hârtii de ambalaj,
seară de seară-şi aprind lampioanele roşii,
purtând gustul verii fără prihană.

 

Privindu-te, redevin adolescentul, recrutul,
suplinitorul, navetistul zorind pe ploaie,
din traversă-n traversă, uşor mă avânt.
Drapele mari de praf şi fum mă-nvăluie,
Soarele scade. Drumu-i la jumătate de-acum.

 

*din volumul de poeme Drumul strâmt;
*Editura Dacia; Cluj-Napoca; 2001;
*Colecţia Poeţii urbei

 

 

Adrian Popescu – Diana efesenilor

 

Am ajuns şi în faţa aceleia despre care
vorbeşte clar apostolul Pavel.
Nu prea înaltă,cu zâmbet şiret pe buze,
însoţită de animale,
tatuată cu ele, urcându-i-se pe umeri,
pe piept, pe braţe, ca nişte umflături
ale oarbei întunecimi silvane.

 

O locuia desigur un demon(sau o legiune de demoni)
Sfântul din Tars îi goneşte, fără a nega măiestria
meşteşugarului care o şlefuise:
Dumnezeu e însă singurul Creator.

 

O privesc şi mă gândesc cât de greu am scăpat
de vraja unei alte statui(de carne, nu de piatră)
prin acelaşi semn ca al apostolului neamurilor;
semn ce-l văd pe sarcofage sau pe opaiţe:
un bun venit, o fluturare de aripi, un surâs tainic.

 

*din volumul de poeme Drumul strâmt;
*Editura Dacia; Cluj-Napoca; 2001;
*Colecţia Poeţii urbei

 

 

Adrian Popescu – Amintindu-mi de Wolf von Aichelburg(și de Celan)

 

 

 

La întâlnirea cu Wolf, blondul poet, n-am mai sosit.
Pe colinele verzi din Freiburg, nu l-am căutat
cu ani în urmă, pe Auwaldstrasse. Adio, deci, Germanie!
Acum, dispărut în Atlantida, nu mi-a lăsat
(ca atunci) adresa şi câteva desluşiri, s-a scufundat
cu chica lui adolescentină, de viking, în mare,
fără nici un semn de orientare, sau câteva rânduri,

Ca straniul Celan în apele Senei? Oare pe unde, pe
care chei? De unde iei Bateaux mouche spre podul Alma,
sau spre Austerlitz? Să fi fost înainte sau după vinul
băut, în bistrou, nu mult, un pahar? Să fi fost densa bere
“leffe”, amintindu-i Bucovina, Cernăuţiul, Arbore, Solca?
Copilăria, poate, într-o casă cu verandă de sticlă şi
mica grădină cu “ribizli” şi perciunii vecinilor?

 

Mi-a rămas o poză cu scrisu-i elegant pe spatele imaginii:
acoperişuri romane, cum vezi de pe Gianicolo, în aprilie,
şi Wolf şezând pe o balustradă cu Monte Mario – în faţă; scăldat
totul în lumina ce vine din Umbria;
“lumina umbriană”, în care şi eu m-am îmbăiat fericit, în
Dimineaţa lumii. Acum, maternă, apa l-a resorbit în palatele ei.

 

* Drumul strâmt; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 2001