Azi-noapte am navigat
unul prin lumea celuilalt
ca printr-o lumină fluidă
eu – dincolo – printre
printre îngerii lui
căzuți cu aripi frânte
el – dincoace – prin
gropile în care
a călcat piciorul meu
lung și
calusul său de aur.
Azi-noapte pe când
dormea dus zeul neutru
între lumea de-afară
și cea dinăuntru …
Azi-noapte am stat de vorbă până dimineața cu Pal Palâci traumatologul. I-am povestit despre piciorul meu lung și despre calusul său de aur despre gropile de dincoace în care călcase și despre piscurile de dincolo pe care încă nu le-a escaladat. El tăcea și asculta asculta și tăcea despre toate și despre nimic despre pacienții lui gravi și despre spitalul privat tăcea și asculta asculta și tăcea din când în când dădea grav din cap a dezaprobare apoi în continuare tăcea și asculta asculta și tăcea despre pacienții lui ca despre niște îngeri căzuți cu aripi frânte tăcea și asculta asculta și tăcea asemenea un zeu neutru care stă de pază între lumea de afară și cea dinăuntru tăcea și asculta asculta și tăcea despre îngerii căzuți și despre aripile frânte tăcea și asculta asculta și tăcea …
Tot ceea ce ai scris negru pe alb noapte de noapte în gând și pe hârtie a fost scris cu o zi înainte pe o radiografie a unui pui de om care schimba spitale tot așa cum alții schimbau grădinițe sau școli dar învățătorul tău din clasele primare nu învățase încă să citească printre rânduri în traume și în tăcere și în nebunia lui de pedagog analfabet te-a trimis la psihiatru cu părintele de mână. Tot ceea ce ai scris negru pe alb noapte de noapte în gând și pe hârtie ți-a fost scris alb pe negru cu o zi îniante pe o radiografie ca pe un cer înstelat …
Deschid ochii și mă las tulburat de lumină cu rănile la vedere. Zâmbesc asemenea lor cu gura larg deschisă la sorii metalici. Durerea și narcoza se luptă în mine pentru supremație. Apoi vine Pal Palîci traumatologul scoate cheia din buzunar și preia controlul. Deschid ochii și lumina se tulbură uitându-se la mine ca la o rană care zâmbește cu gura larg deschisă la cercurile și spițele lui Ilizarov ca la niște sori metalici.
Lumina întârziase în ochii mei pentru câteva clipe după ce m-am văzut intrând cu picioarele înainte într-un spital culcat pe o targă gata să ies în marele întuneric și să caut ieșire rătăcind prin mine ca prin niște mine de sare cu gândul la faptul că memoria unei dureri nu este altceva decât un spital cu lungi și labirintice coridoare lumina întârziase în ochii mei pentru câteva clipe după ce m-am văzut intrând …
În acea dimineață de vară soarele semăna cu gaura din piciorul tău rupt. În acea dimineață soarele își arăta cealaltă față îți arăta cât de dureroasă poate fi lumina după o noapte pe tren după zilele petrecute-n spital. În acea dimineață de vară sub soarele care nu înceta să te doară inima ta arsă auzea limpede cum o cheie potrivită pe un șurub îți răsucea prin carne spițele viitoare în acea dimineață de vară soarele semăna cu o gaură neagră în pieptul lui dumnezeu în acea dimineață soarele te învăța cum lumina poate să doară o umbră analfabetă până dincolo de stele până la gaura neagră din pieptul lui dumnezeu.
Sunt nopți când închizi ochii și asculți cum pulsează un punct roșu pe întuneric dinspre nicăieri către niciunde nopți când asculți cum te lovesc gândurile peste braț până se învinețește tăcerea gata să explodează și să te-asurzească silindu-te să lași pixul din mână după ce ai pus punct la un alt crâmpei din viață trăit și retrăit la nesfârșit. Nopți când asculți cum un punct roșu pulsează ca o durere până când îl auzi cum se dilată până când îl auzi cum explodează o dată și încă o dată până când se învinețește tăcerea gata să explodeze și să te silească să îți aduci aminte o dată și încă o dată că memoria unei dureri este memoria de cea mai lungă durată.
După ce s-a produs accidentul după ce miliția a plecat după șofer după ce a venit salvarea după ce te-au dus la spital după ce l-ai văzut pe tătuca plângând asemeni unui copil după ce a stat să te asculte cum agonizezi mai mult mort decât viu după ce se uitase prin gaura ta din picior încercând să o vadă acolo pe fiica lui în loc de propria umbră abia după toate acestea el se indreptă către ieșire și ajuns în prag se opri să-și tragă sufletul
și a tras câteva înjurături scrâșnind din dinți apoi spuse în șoaptă: dacă o văd pe macă-ta o omor în bătaie …
Din ziua în care te-ai mutat cu traiul dincolo nu mai știi când vine toamna și când pleacă primăvara tot așa cum nici eu nu mai știu dacă tu rătăcești prin anotimpuri sau anotimpurile rătăcesc prin tine și atunci când ți-e sete de-un măr scuturi rădăcina de friguri iar teiul începe deodată să ningă ninge cu gândul la tine ninge și acoperă pământul cu flori ninge și îl acoperă cu paloarea celui descoperit cu leucemie.
de Bot Eugen
Tătuca în 1979; poză de pașaport; Coșuleni; Cernăuți; fotografiile mele; personale; diverse; publicat de Bot Eugen. 09.05.2015; 23:17.
Tătuca în 1979; poză de pașaport; Coșuleni; Cernăuți; fotografiile mele; personale; diverse; publicat de Bot Eugen. 09.05.2015; 16:04.
Cernăuți (X) Repostare.
Fotografiile mele; publicat de Bot Eugen. București; șoseaua Pantelimon 302; sectorul 2; București; 02.01.2014; 13:14.
timp înrămat în gând timp care poartă medaliile tale la piept pășind la braț cu o primăvară sinonimă cu moartea primăvară înzăpezind cimitire de amintire
anotimpul Cernăuți timp ce se lasă văzut doar de ochii unui copil prin intermediul unor poze alb-negru
timp de pace în care ning teii schimbând la făță pământul tot așa cum te-au schimbat și pe tine la față odată războiul și leucemia
anotimpul Cernăuți timp de iarnă în care înfloresc numai ziduri timp locuit de portretul unui arbore gol
seamănând cu profilul marelui poet național
timp blocat în pieptul meu timp în care sfinții bat drumuri dus-întors între calendare și anotimpuri tot așa cum bate inima între două vămi
Anotimpul Cernăuți timp înghețat în gând timp de iarnă în care înfloresc numai ziduri
timp care poartă medaliile tale la piept pășind la braț cu o primăvară sinonimă cu moartea primăvară înzăpezind cimitire de amintire …
de Bot Eugen
Sărbătoarea (i)legală și medaliile lui tătuca; repostare; Personale; Diverse; Fotografiile mele; Cernăuți; Simion; Chișinău; victoria asupra fascismului; 05.09.1945; U.R.S.S.; București; șoseaua Pantelimon 302; sectorul 2; 09.05.2015; 16:43 publicat de Bot Eugen.
Era una din zilele acelea în care mirosul de iod se amesteca cu cel de puroi o zi cu multe internări și cu forfotă o zi în care stăteai culcat pe un pat înclinat cu un picior aflat în extensie deasupra gropii între scripeți și greutăți o zi în care te țineau de o mână să nu cazi în noapte părintele tuturor medicamentelor mama tuturor lacrimilor. Din timp în timp câte o soră medicală se apropia de tine ca de o umbră să vadă cum rana ta prizează prafuri de antibiotice. Din timp în timp câte un gură-cască se depărta de tine ca de o prăpastie, privind îndelung cum pluteau niște fragmente de os prin gaura din picior pe jumătate plină cu sânge. Era una din zilele acelea în care mirosul de iod se amesteca cu cel de sudoare o zi cu multe internări și cu forfotă o zi în care stăteai nemișcat pe un pat înclinat cu un picior aflat în extensie deasupra gropii între scripeți și greutăți o zi în care te țineau de o mână să nu cazi în noapte mama care te-a născut mama care te ținea în viață.
Acolo îl văzusem pentru prima dată pe tătuca plângând acolo îl văzusem pentru ultima oară în viață
ambii în stare de șoc ambii aproape de moarte eu culcat pe o targă cu o gaură roșie în picior el în piele și oase aplecat peste mine asemenea unei umbre
în spitalul din Cernăuți
Atunci l-am văzut pentru prima oară pe tătuca înlăcrimat atunci l-am văzut pentru ultima dată în viață
ambii în stare de șoc ambii aproape de moarte eu culcat pe o targă cu o gaură neagră în picior el alb ca varul tremurând deasupra mea cu leucemie sub chimioterapie
Noapte de sacrificiu căreia îi dezlipești pielea de pe oase și îți acoperi cu ea ochii pregătit să dormi strâns până dimineața. Noapte fără lună în care televizorul se uită la tine iar tu te uiți în interior și-l vezi pe Pal Palîci cum se apleacă deasupra ta și se uită la piciorul tău operat. Vocea lui de dincolo (la fel de caldă ca cea de dincoace) îți pune un deget pe cicatrice și te apasă pe ea până la durere: în locul acesta în care pielea ți-a rămas lipită de os nu va crește carne. Trebuie să te operăm din nou.
Tu și celălalt de-o seamă cu tine de aceeași parte a șoselei. Pe partea cealaltă – nimeni. Între – mașini zburând încolo și încoace. Dinspre pod venea camionul. Din direcția opusă – salvarea tătuca și anii în care urma să schimbi spitale cum alții schimbau grădinițe sau școli. Tu și celălalt de-o seamă cu tine gata să îți inducă imboldul cu mâna pe umăr. Convins de faptul că vei fi mai rapid decât mașina. Dar n-ai reușit să-l păcălești decât pe șofer. Nu vei fi în stare să-l ierți. Nu va fi în stare să uite nicicând. Tu și celălalt de-o seamă cu tine de-aceeași parte a șoselei. De partea cealaltă – nimeni.
Sunt seri când acele spițe și cercuri încă mai lucesc rece în întuneric deasupra tibiei tale iar mirosul de iod nu face decât să-ți reîmprospăteze memoria.
Seri când rătăcești culcat pe targă pe coridoarele ei lungi însoțit de cele două asistente care au asistat la a doua ta naștere. Una se uita plină de compasiune în ochii tăi cealaltă – cu groază la piciorul tău stâng.
Seri când îl auzi pe Pal Palîci traumatologul cum intră în salon și aprinde lumina vocea lui caldă încearcă să îți distragă atenția de la cheia pe care o scoate din buzunar și o potrivește pe un șurub
gata să strângă de el și să-ți răsucească spița prin carne până la os până la țipătul tău scurt de durere care stingea stelele de pe cer noapte de noapte.
Seri când acele spițe și cercuri
încă te mai apasă pe tibie cu
umbra lor grea de metal
iar mirosul de iod nu face decât
să-ți reîmprospăteze memoria
și să-ți aducă aminte de faptul că
memoria unei dureri este memoria
de cea mai lungă durată.
Seri când încă mai auzi peste ani cum țipătul tău scurt de durere stinge stelele de pe cer.
După ce dumnezeu s-a lăsat pe mâna unui copil iar copilul – pe mâna unei traume trauma – pe mâna unui traumatolog traumatologul – pe mâna unui taumaturg taumaturgul – pe mâna unei mâini de metal mâna de metal – pe mâna unei mâini de ghips
după ce edecarul lui Ilizarov și-a dat mâna cu burlacul de pe Prut iar fragmentele s-au sudat între ele constituindu-se într-un singur os
abia din acel moment umbra ta a început să prindă carne și să crească din umbră –
mă adâncesc în ea plutesc împreună cu ea dezrădăcinat pe sub ninsoarea de flori lăsându-mă visat de morții mei dragi ascultând cum își plâng unii celorlalți fără lacrimi surghiunul cei de dincolo și cei de dincoace într-o tăcere atât de amară după atâta amar de tăcere.
Din ziua în care te-ai mutat cu traiul dincolo nu mai știi când vine toamna și când pleacă primăvara tot așa cum nici eu nu mai știu dacă tu rătăcești prin anotimpuri sau anotimpurile rătăcesc prin tine și atunci când ți-e sete de-un măr scuturi rădăcina de friguri iar teiul începe deodată să ningă ninge cu gândul la tine ninge și acoperă pământul cu flori ninge și îl acoperă cu paloarea celui descoperit cu leucemie.
Îmi amintesc de povestea nescrisă cu teii care au prins rădăcini în cimitir cu teii hrăniți de lacrimile celor care s-au mutat cu traiul sub pământ îmi amintesc și de ziua în care l-am înmormântat pe tătuca de ziua în care am tăcut o elegie înconjurat de bocete în timp ce teii mă ningeau cu flori albe și negre
Astăzi doar plânsul celor de-atunci mă face să înfloresc noaptea și să ning pe hârtie aceste cuvinte.
Dincolo de vămi dincolo de marele zid a existat cândva o gară și o sală de-așteptare cu pereți cu igrasie locuită de un râu de un râu de oameni murmurând râu aflat în continuă mișcare râu pregătit mereu de plecare.
Dincolo de vămi dincolo de marele zid va exista mereu o gară și o sală de-așteptare cu pereți cu igrasie locuită de un râu de un râu de oameni murmurând românește
prin pustiul tău cu nisipuri de aur pe sub norii tăi de ploaie pe sub umbrele lor fluide de plumb printre oaze de tăcere și guralivi printre cei care au naufragiat în lacrimi și cei care s-au dezrădăcinat de ele printre neoameni pe care îi știu și cunoscuți care nu mă cunosc printre cei care mor de foame și sete cerșind navighez prin pustiul tău cu nisipuri mișcătoare și mă hrănesc cu propriul meu sânge navighez pe sub umbrele tale fluide de plumb și beau din propria mea sudoare navighez pe o corabie de hârtie și gânduri navighez pe tăcute navighez vorbit pe la spate de unii și sunt cel mai periculos dintre fiii tăi singurătate.
Aflat cum eram în căutarea unei adrese n-am regăsit piața agro-alimentară cea de odinioară
iar în locul cinematografului vechi pe umerii tăi s-a lățit ca o treabă mare făcută de o pasăre mică Mc Donalds.
Nici arborii nu mai sunt ceea ce au fost cândva; siluetele lor evanescente de pe marginea trotuarelor se decolorează pe zi ce trece tot mai tare
iar tramvaiele nu mai suspină reumatic de sub umbrele unor pași care urcă și coboară ci se apropie și se îndepărtează de stații silențios asemeni unor asasini.
N-am regăsit nici sala de bingo în care mă căutam prin buzunare de bani în timp ce labirintul de stradele cu oameni și cafenele mă buzunărea toată seara de versuri astfel încât ajungeam să mă întorc noaptea acasă cu pieptul gol și caietul plin.
se numește strada pe care plecam sau veneam coborând sau urcând cu sacoșele goale sau cu buzunarele pline înspre cămine ori către fabricile de bere și de pâine singur cu mine ori alături de ceilalți tineri studioși dimineața devreme ori noaptea târziu lustruindu-i pietrele de pavaj cu talpa pantofilor mei proiectându-mi pe luciul lor umbra încă fragilă.
Piezișă e strada piezișă pe care umblam asemeni unui nebun negru pe o tablă de șah; în dreapta mea se înălțau facultățile iar în stanga – umbra și tinerețile.
După ce am tăcut o elegie preț de câteva țigări deasupra se se formase o constelație de nori dedesubt au început morții să mă bârfească în șoaptă iar lumea a sfârșit prin a mă ploua cu vorbe și atunci mi-am îmbrăcat impermeabilul și am ieșit din ea pregătit să intru în noapte aidoma lunii – schimbat la față.
E ora târzie oră la care asculți ploaia izbindu-se de beton și pretinzi că-l auzi pe depărtatul saturn apropiindu-se.
E ora care vine pe nepusă masă și-ți pune pe umăr brațul de plumb te-așează în bancă și te-nvață asemeni unui tratat de anatomie că ai fost zidit în carne și oase (de un mic dumnezeu sau de marele cronos) dintr-un material pe cât de complex pe atât de fragil și că în curând te vei duce la dracu` în praznic cu tot cu blocul tău de garsoniere și cu datornicii săi.
E ora târzie oră la care te lași locuit de nesomn ca de un proprietar anonim al luminii în timp ce stai și asculți cum te strigă vântul pe nume pretinzând că-l auzi pe depărtatul saturn apropiindu-se.
Ceas timpuriu ceasul tigrului (II) poezie [ ] Recluziune (IX)
ora când mă trezesc din visul în care coboram pe liziera dintre chișinău și durlești după ce trecusem de labirintul stradal dintre uzina de televizoare alfa și căminul omega coboram împreună cu adolescentul rebel fără să ne spunem nimic un fel de a fi între un huligan cu veleități de sentimental și un sentimental cu veleități de huligan din timp în timp ne treceam unul celuilalt umbra de pe o parte a drumului pe cealaltă și în momentele în care cele două se intersectau se întâmpla fulgurantul iar noi ne îngustam ochii și ne priveam prin pata întunecată din mijloc ca printr-o plasă cu ochiuri ne priveam și nu reușeam să ne recunoaștem un fel de a fi între un sentimental cu veleități de huligan și un huligan cu veleități de sentimental un fel de ardere internă însoțind medicina interioară.
Cu o insomnie mai mult cu un vis mai puțin poezie [ ] Recluziune (X)
Singurătate arzând pe dinăuntru singurătate aflată pe cale dispariție azi-noapte strălucise până dimineața strălucise în pielea ta de solitar siberian strălucise naivul căzut din vis naivul căzut în nesomn ca-ntr-o capcană naivul căruia îi dădusem foc după ce aprinsesem o țigară și în felul acesta se stinse încă un vis . Singurătate arzând pe dinăuntru singurătate aflată pe cale de dispariție …
prin nesomn ca printr-o răscruce. Îmi trec umbra de pe o parte a nopții pe cealaltă o trimit când înainte când înapoi și pe măsură ce înaintez ea se-mpuținează se alungește devine tot mai subțire și mai ascuțită – o sabie despicând lumina în două.
Îmi tai solitar drum prin nesomn ca printr-o răscruce și lumina cu frații săi siamezi îmi ghidează pașii către răspântia celor opt străzi acolo unde opțiunile sunt limitate: sau visezi sub o cruce sau te crucifici pe-un vis.
Fă-ți un pseudonim îmi replică poetul efim după ce îi spusesem că am ajuns să mă înțeleg într-atât de bine cu vecinii mei sași și maghiari de la scară încât administratorul îmi scrisese numele pe lista de locatari de la intrarea în bloc cu litera „h” la sfârșit. Fă-ți un pseudonim repetă poetul efim râzând și amuzându-se de pățania pe care i-am relatat-o. Dar unul românesc adăugă el unul care să se pronunțe la fel dar să fie scris diferit. Trebuie să-ți faci un pseudonim îmi spunea poetul efim într-o seară pe când tramvaiul ne hurduca pe un drum ce ducea spre cenaclu.
Еu(geniu) de la Ев(гений). poezie [ ] Dedublări și detriplări (III).
Pe vremea când podul de flori încă nu era rupt iar în pieptul meu se băteau românul cu rusul
un tip cam subțire ce aducea din profil cu grosu semion kuzmici ieși din umbră se strecură printre spectatori intră în ring în chip de liber arbitru și opri lupta spunând că meciul s-a încheiat cu o remiză. Se descheie apoi la sacou scoase din buzunarul de la piept un stilou și scrise pe foaia anexată la buletin sub numele meu un prenume străin iar în dreptul inimii – cetățenie moldovenească
pe vremea când podul de flori încă nu era rupt iar în pieptul meu se băteau românul cu rusul
Ultimul an de liceu într-o zi de toamnă dupa marea adunare națională într-o curte mică în timpul recreației după ora de rusă înainte de cea de română eu și rusnacul care îmi făcea semne cu mâna să mergem în spatele școlii și asta după ce încercase din mers să-mi smulgă insigna cu tricolor de la rever
du-te după el bruce lee îmi spuse colegul de la cercul de karate du-te și fute-i un pumn între ochi ca să vadă stelele verzi în trei culori albastru galben și roșu.
Cerul stă să-mi cadă în cap și să-mi umple pieptul ca pe un coș cu pietre. Norii se opresc din zbor să-mi țină de urât și mă apasă pe tâmple. O pasăre desenează deasupra mea cercuri aripa ei o eclipsă de soare îmi inundă creierul cu negre gânduri și gândurile negre mă plouă pe inimă și-mi umplu pieptul ca pe un coș cu pietre.
îmi împart lumii
singurătatea
felie cu felie
ca pe un tort
din acela cu
vişină mamă
de care-mi făceai
de ziua mea
în copilărie
când
eu te rugam
să-mi faci
un frate
să am
cu cine vorbi
şi cui să-i port
de grijă
că de mine
va avea grijă
lumea
să nu rămân
singur
atunci când
tu mamă
nu vei mai fi.
Doar atunci când nu reușesc să adorm, vântule insomniac, poezie [ ] Nu privi înapoi (XIII)
când rătăcesc printr-un gând ca printr-un labirint purtând pe umeri două privighetori obosite privighetori care îmi ciugulesc de pe limbă cuvintele încă nerostite ca pe niște biluțe negre de sânge închegat doar atunci când tac și nu mă aud gândind când fumez fără să suflu în cafeaua mea cu caimac doar atunci reușesc să te ascult și să mă pătrund de melancolia ta vântule insomniac până la ultima mea picătură de singurătate doar atunci când sufli în fluiere ca într-un nai cu tonalități joase cu tonalități adânci doar atunci reușesc să mă pătrund de melancolia mea vântule insomniac până la ultimul tău suflu de singurătate. Doar atunci când nu reușesc să adorm …
Suntem prea mulți și prea mărunți. Ne călcăm în picioare pe gură și pe bătătură cu degetele de la tastatură. Sunt gata mereu de plecare sunt gata să plec oricând spre Selenaria – pământul exilat în ceruri pământul tuturor și-al nimănui pământul-călăuză pământul care îmi servește drept patrie pământul care îmi ține loc de dumnezeu pământul de pe care n-am plecat niciodată.
el pune cafeaua pe foc mă trezește eu fac ochi el face ochiuri mă ridic se așează aprind o țigară stinge lumina mă așez se ridică închid laptopul deschide fereastra mă apropii se îndepărtează se apropie mă îndepărtez el bea eu fumez tăcem și tacem cu subînțeles pe când lumea ne vorbește în exces
mă ridic se înalță vine mă duc se spală pe mâini mă spăl pe față șterge putina mă șterg pe mâini se îmbracă mă încalț îmi pune ceasul pe antebraț îi pun în palmă legătura de chei descuie deschid închide încui el intră eu ies și ne vorbim unul pe celălalt în exces pe când lumea tace cu subînțeles: nu își dă seama care dintre noi este mercurianul și care-i saturnian.
Stăm în fund pe treptele unei biserici și ne uităm la lună stăm și așteptăm să vină autocarul și să ne despartă stăm și ne uităm și tăcem îndelung cu gândul la ziua în care ne vom revedea privindu-ne unul în ochii celuilalt fețele încercănate: tu – de prea multe lacrimi eu – de prea puțin somn.
Din timp în timp ne înfigem unul în urechea celuilalt câte o cască și ne ascultăm reciproc gândurile ca pe niște sentințe sângele ca pe o melodie ritmată de inimă cu tobe și bas.
Stăm în cur pe treptele unei biserici și ne holbăm la lună – doi gură-cască trași de umbre pe sfoară de către astrul nocturn stăm spate în spate și ne uităm prin fața noastră cum trec mașini cu două etaje mașini cu turiști oameni-mașini mașini umanizate mașini care pe măsură ce se apropie ne îndepărtează pe unul de celălalt tot mai tare
și noi stăm și ne uităm și tăcem îndelung ascultându-ne reciproc pulsul ca pe ultimele știri cu gândul la ziua în care ne vom revedea privindu-ne unul în ochii celuilalt cearcănele purtătoare de prea multe lacrimi sau de prea puțin somn.
Fotografiile mele; publicat de Bot Eugen. București; șoseaua Pantelimon 302; sectorul 2; București; 02.01.2014; 13:14.
Cernăuți (X)
timp înrămat în gând timp care poartă medaliile tale la piept pășind la braț cu o primăvară sinonimă cu moartea primăvară înzăpezind cimitire de amintire
anotimpul Cernăuți timp ce se lasă văzut doar de ochii unui copil prin intermediul unor poze alb-negru
timp de pace în care ning teii schimbând la făță pământul tot așa cum te-au schimbat și pe tine la față odată războiul și leucemia
anotimpul Cernăuți timp de iarnă în care înfloresc numai ziduri timp locuit de portretul unui arbore gol
seamănând cu profilul marelui poet național
timp blocat în pieptul meu timp în care sfinții bat drumuri dus-întors între calendare și anotimpuri tot așa cum bate inima între două vămi
Anotimpul Cernăuți timp înghețat în gând timp de iarnă în care înfloresc numai ziduri
timp care poartă medaliile tale la piept pășind la braț cu o primăvară sinonimă cu moartea primăvară înzăpezind cimitire de amintire …
de Bot Eugen
Fotografiile mele; publicat de Bot Eugen. București; șoseaua Pantelimon 302; sectorul 2; București; 02.01.2014; 13:14.
Dincolo de vămi dincolo de marele zid a existat cândva o gară și o sală de-așteptare cu pereți cu igrasie locuită de un râu de oameni murmurând râu aflat în continuă mișcare râu pregătit mereu de plecare.
Dincolo de vămi dincolo de marele zid va exista mereu o gară și o sală de-așteptare cu pereți cu igrasie locuită de un râu de oameni murmurând românește râu care
nu va fi trecut pe hartă niciodată
Dincolo de vămi dincolo de marele zid… de Bot Eugen
Sărbătoarea (i)legală și medaliile lui tătuca; Personale; Diverse; Fotografiile mele; Cernăuți; Simion; Chișinău; victoria asupra fascismului; 05.09.1945; U.R.S.S.; București; 09.05.2014; 15:17; publicat de Bot Eugen.
inima se-nchide în triunghiul unor aripi migratoare,
cutreieră în lung şi-n lat siberiile celeste, îmi contemplă de sus umbra care se trece, ca o nescrisă poveste, undeva, între cer şi pământ, printre teii din Cernăuţi care-și ning florile peste buzele sângelui meu visător murmurând:
Las umbra păsării călătoare să-mi aterizeze pe umeri, pribegele aripi la mine în suflet să-şi ridice o patrie…
* * *
Pe o pală de vânt coboară din turnul său de veghe gardianul nimeni în chip de ploaie de sudoare să converseze cu limbile de foc ale flăcării care palpită în venele tale jugulare…
De unde vii şi încotro te duci, nu ai nici viză, nici valută, rudele nu ţi-au făcut chemare… Scoţi din buzunarul de la piept paşaportul, să se usuce de cerneală la soare. Ţi-ai croit solitar drumul până acum prin pustiul marilor oraşe (în căutarea unui loc care să fie numai și numai al tău), şi iată unde-ai ajuns – în faţa marelui zid al tăcerii – un străin printre străini, mai necunoscut decât toţi necunoscuţii luaţi la un loc. Astăzi doar vântul te mai strigă încă pe nume… Mâine – poate nici el…
Te arunci în apele reveriei, plutind împreună cu nourii – cuget însetat de roua amintirii, în căutarea unui loc numai și numai al tău, te adânceşti tot mai tare în dialoguri visătoare cu cel apus în iarba-naltă, cu verdele foşnitor al pădurii, asculți paşii sângelui rătăcind, ecoul lor în inimile celor ce s-au mutat cu traiul demult sub pământ, depărtatele ieremiade ale bunicilor surghiuniţi dintr-o Bucovină în care doar plânsul morţilor săi dragi mai fac încă să înflorească noapte de noapte cuvintele pe foaia palidă, la umbra ochilor tăi de culoarea verde-închis,
în timp ce nisipurile de aur ale singurătăţii suspină după oaza lacrimilor tale dezrădăcinate, după corăbiile de hârtie ale inimii navigând pe plumbul fluid al nourilor de ploaie…
când numai ea aude cum se stinge între zidurile cu igrasie ale sălii de aşteptare vocea cărnii tale visătoare murmurând:
Las umbra păsării călătoare să mi se dezlege de umeri pribegele aripi din palmele mele să-şi ia zborul departe…departe…
La întâlnirea cu Wolf, blondul poet, n-am mai sosit. Pe colinele verzi din Freiburg, nu l-am căutat cu ani în urmă, pe Auwaldstrasse. Adio, deci, Germanie! Acum, dispărut în Atlantida, nu mi-a lăsat (ca atunci) adresa şi câteva desluşiri, s-a scufundat cu chica lui adolescentină, de viking, în mare, fără nici un semn de orientare, sau câteva rânduri,
Ca straniul Celan în apele Senei? Oare pe unde, pe care chei? De unde iei Bateaux mouche spre podul Alma, sau spre Austerlitz? Să fi fost înainte sau după vinul băut, în bistrou, nu mult, un pahar? Să fi fost densa bere “leffe”, amintindu-i Bucovina, Cernăuţiul, Arbore, Solca? Copilăria, poate, într-o casă cu verandă de sticlă şi mica grădină cu “ribizli” şi perciunii vecinilor?
Mi-a rămas o poză cu scrisu-i elegant pe spatele imaginii: acoperişuri romane, cum vezi de pe Gianicolo, în aprilie, şi Wolf şezând pe o balustradă cu Monte Mario – în faţă; scăldat totul în lumina ce vine din Umbria; “lumina umbriană”, în care şi eu m-am îmbăiat fericit, în Dimineaţa lumii. Acum, maternă, apa l-a resorbit în palatele ei.
născut la 5 iulie 1974,în oraşul Chişinău, pe teritoriul fostei URSS. Absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca (1997). Din 2003-în Bucureşti. Debut editorial în antologia ”Pulbere stelară” a Cenaclului literar ”Octavian Goga” (Cluj, 2002). O broşură cu versuri (“Pictat de ploi”), editată la tipografia Larzcolor din Chişinău (2008). Antologia de poezie Virtualia 9, Editura Pim, Iaşi, 14.10.2011; Din 9 martie 2008-membru poezie.ro. adresă de email: boteugen@rocketmail.com; botteugen74@gmail.com; telefon: 0771421455 Blog Personal : http://boteugen.wordpress.com https://boteugen74.wordpress.com