Pasărea-șarpe

 

– Nu vrei să facem schimb? –
mă trezi deodată din somn
măcănitul unei păsări
domestice cu visări
de mare
sălbăticiune zburătoare.

 

– Haide, să-l facem ,
încerca să mă convingă,
tu mie – aripa,
eu ție – ghilotina de aur;
vei străluci deasupra ei
aidoma unui semizeu deasupra celorlalți;
indiscutabil,
cuvântul tău o să atârne greu
pe cântarele lor
înțepenite-n nămolul
unei tăceri milenare;
le vei împărți
pedepsele și dreptatea
ca pe o pâine,
felie cu felie
și-n stânga, și-n dreapta
sau cum te va tăia capul…

 

– Haide,
nu te mai încăpățâna atâta,
începu să se roage de mine
pentru proprietarul său
ca o paiață
până și telefonul mobil Nokia N97
cu o voce de rață omnivoră.

 

– Eu zic s-o tai de-aici,
mă răstisem deodată la ea,
cât încă  mai poți să te târăști
pe burdihanul tău de gravidă cenușie
și să-ți intre-n  inimă vârtos
(da` vârtos  de tot, nu așa)
tăișul unui adevăr
irefutabil,
simplu ca bună ziua, și-anume:
singurătatea nu e o
monedă de schimb;
nu se-nmulțește cu nimeni
și nici nu se împarte la nimic.
Ea este
pur și simplu
o unitate indivizibilă,
tu – nu.
Așa că tai-o de-aici!

 

Și-a-nceput să se
îndepărteze umbra de mine,
pe jumătate zburătoare,
târâtoare pe jumătate,

 

în timp ce eu,
ca prin vis,
încă mai auzeam
cum spintecă lemne
o lamă boantă de topor
pe limba ei  despicată:

 

Nu vrei să facem schimb?
Haide  să-l facem!
Nu te mai încăpățâna atâta!

 

Tu – cu aripa,
eu – cu ghilotina de aur …

 

de Bot Eugen

 

 

 

Unui mare poetastru

 

Te scremi, deci exiști

 

 

te scremi și scrii rahaturi
despre o moarte-nchipuită;
după ce vei crăpa,
stai liniștit,
nu se va screme nimeni
ca să scrie
despre scremutul tău
de tot rahatul.

Charles Bukowski – Curvei care mi-a furat poemele

 

unii spun c-ar trebui să ne ţinem departe
resentimentele de poezie,
să ne ţinem abstracţi, şi au într-un fel dreptate,
dar, hiiisuse! doişpe

poezii pierdute şi nu păstrez copii şi ai şi picturile
mele
cele mai bune; e sufocant:
vrei să mă distrugi cum vor toţi?
de ce nu mi-ai luat banii? de obicei asta fac curvele,
îmi curăţă buzunarele
când sînt prăbuşit.
data viitoare ia-mi mâna stângă sau una de 50 de dolari
dar nu poemele mele:
n-oi fi eu Shakespeare
dar uneori pur şi simplu
nu-mi mai ies altele, abstracte sau nu;
o să fie mereu bani şi curve şi beţivi,
până-n ultima clipă,
pân-o să cadă şi ultima bombă,
dar, cum zice Dumnezeu,
stând picior peste picior,
Observ că am făcut mulţi poeţi
dar prea puţină
poezie

 

* din volumul “dragostea e un câine venit din iad”;
Editura Polirom 2007; traducere de Dan Sociu