Unui mare poetastru

 

Te scremi, deci exiști

 

 

te scremi și scrii rahaturi
despre o moarte-nchipuită;
după ce vei crăpa,
stai liniștit,
nu se va screme nimeni
ca să scrie
despre scremutul tău
de tot rahatul.

 

dar, deocamdată,
te scremi  și tu din răsputeri,
din neavând ce face,
te scremi
ca să produci impresie,  să ai păreri
despre orice , despre oricine
(iar printre altele și despre mine).

 

te scremi și scrii rahaturi
pe neînțelesul tuturor.

 

uneori, te scremi atât de tare
și devii atât de „complicat”și de „profund”,
că nici dracul nu te mai pricepe
(până și pe el ai reușit să îl prostești).

 

alteori, te scremi să afli
adevărul despre tine însuți,
scriind rahaturi despre alții
(i-ai manelizat deja cu
cu mult bun simț
pe Bach, pe Whitman
și pe Borges);
de 8 martie,
după un îndelung scremut,
ai scos  la lumina zilei
cu tam-tam
un rahat de poem porno
moale, cald și aburind…
și-au început muștele
să se adune și să
bâzâie  deasupra lui
(căcându-se pe ele):
vai, ce frumos!
ce mișto! ce tare!
extraordinar!
fantastic!
nemaipomenit!
ce rahat de poem porno simpatic!

 

lumea gâzelor
încerca să te aplaude,
acoperindu-și nasul cu o mână,
în timp ce tu,
mai constipat ca niciodată,
te scremeai din răsputeri să afli
de la mine –
cuvintele cui puțeau mai tare
a ipocrizie:
ale tale? ale gâzelor?
sau poate … cine știe?
dar, gata! de-ajuns cu întrebările! –
ți-ai spus deodată-n gând,
iluminându-te la față, –
a sosit momentul să trag aerul
adânc în piept
și să mă screm ,
poate astfel reușesc
să scot la lumină
un alt rahat de poem…

 

de Bot Eugen

 

 

 

 

Publicitate