Nichita Stănescu – Copil buimac

 

Pînă cînd şi acest lucru miraculos, n-aş fi crezut
să se întîmple chiar şi el.
Cum? Copil buimac fiind şi prăpăstios,
ceea ce gândeam şi ceea ce visam că gândesc
să se întâmple chiar şi el.

 

 

Stăteam în pat.
Stăteam în pat cum stă picătura de apă
pe o farfurie.
Picătura de apă căzută de sus.

 

Nu eram mirat că stau pe pat.
Nu eram mirat că sunt.
Nu eram mirat că există pat.
Nu aveam timp să fiu mirat.
Nu aveam timp să fiu mirat pentru că
eram tot timpul apăsat de o spaimă:
„Să nu se crape patul şi să curg jos”.
„Să nu se crape ţipătul şi să curg
prin mijlocul lui, în jos, spre muget”.
„Să nu se crape pământul şi să nu
curg prin el spre dincolo,
şi nu care cumva să cad singuratic
şi sufocat în cerul de dedesubt”.

 

Stam cu o jigodie de copil, ca şi mine
în părăsirea obligată de părinţi,
răsfăţaţi şi lăbărţaţi pe un divan.
Ne gândeam amândoi, şi eu şi el:
„Dacă se crapă divanul între noi doi
şi ne prăbuşim în subterane?!
Dacă se crapă şi acestea şi ne prăbuşim amândoi
ca o privire inversă, printr-o ţeavă de lunetă
nesfârşită, direct în ochiul ciclopului?”

 

Ni se făcea frică şi greaţă
de toate acestea.
Ne şi vedeam cum cădeam de sus în jos
izbindu-ne unul de celălalt şi umplîndu-ne
unul pe celălalt în cădere
de vînătăi dureroase

 

Ne era frică să şi adormim
ca nu cumva să ni se crape la mijloc somnul
şi din dulcele vis să cădem
în visul cu dinţi.

 

Frînghii plăcute erau pentru mîinile noastre
debile,-
glasurile răguşite de alcool ale părinţilor noştri
burgheji.
Ridicam prin întunericul odăii, minusculele
mîini de copil spre hohotele de rîs
ale musafirilor
din camera de alături ca şi cum
aş fi ţinut în gură sfârcul mamei plin de lapte.
Mi-era frică să nu mi se crape în două
învălmăşeala unitară, punctul în care mă aflam;
să nu am două braţe, îmi era frică
şi pentru vedere să nu am doi ochi frică mi-era.
Cum, necum, nimenea nu ne-a luat în seamă.
Cum, necum m-am trezit cu două sprâncene.
Multă vreme am crezut că toate acestea,
spaime de plod, de sămânţă şi de icră,
sunt.

 

Nu-i adevărat.
Minciună.
Lepădare de muscă sub formă de punct
au fost
pe un geam.
Geam pistruit de muşte
prin care zeul priveşte.

 

Şi dacă-i adevărat, aşa cum citesc
în jurnale, luni 22 septembrie,
că două persoane moartea şi-au întîmpinat-o,
iar altele două rănite au fost
căzînd într-o groapă
ce s-a deschis pe neaşteptate sub ele
pe o stradă dintr-un cartier al oraşului
numit Neapole;

 

şi dacă toate acestea adevărate sunt,
cuvântul pe care-l citeşti, acum cetitorule,
să se crape în faţa ta şi tu căzând
jumătate în înţelesul lui, jumătate
în sunetul lui aidoma mie,
cel căzut în sine însuşi,
aidoma mie, cel care vede vederea
nu cu un ochi, cum s-ar cuveni,
ci cu doi, pentru că faţa mi s-a tăiat
în două,
şi mândru catarg al mirosurilor, nasul
cu două nări vesteşte că Zeii
pe timpuri veneau călări pe mirosuri.