Zadarnic poetizezi sufletul acestei femei deșănțate, îi spuneam copilului ce-mi scrijelea în peretele interior versuri;
știu, în alte împrejurări ea ar fi putut să-ți devină mamă vitregă și iubită în același timp.
Nu-l voi uita niciodată pe dirigintele tău din clasa întâi care te învăța cu stângăcie cum se ține pixul în mâna dreaptă după ce-ți învinețea cu arătătorul de lemn brațul stâng.
De-atunci, tot ce scrii, pare lipsit de sens, ca o încercare de zbor a unei păsări cu o aripă frântă.
Zadarnic poetizezi umbra acestei lumi, copilul ei continuă să-mi mâzgălească pe dinafară peretele cu graffiti,
nălucește însângerate boturi păscând cu o poftă aproape umană cruci fără de vârstă și nume.
Eram prea obosiți
și nu mai reușeam
să le ținem sub control,
iar ele simțeau asta
și profitau de astenia
noastră din plin:
se zbenguiau călări
pe biciclete,
cât e noaptea de lungă,
între scaunul de pe
tavan și masa de scris.
Alteori, în plină amiază,
când erau nevoite activ
să participe
la pauzele de țigară,
coborau, amețite de fum,
și se încolăceau încet
ca niște pitoni
în jurul tâmplelor noastre,
neavând de gând să se lase
de capul meu și al lui tavi
până nu storceau din ele
ultimele picături
de rațiune.
Și-atunci, eram gata
să ne smulgem din piepturi
stiletele
și să le decapităm
una câte una
pe toate,
înnobilând după aceea
paloarea
foilor de hârtie
cu-albastrul acestor
umbre căzute din lună.
Lucrurile reveneau
apoi la normal,
dar asta numai
până în ziua în care
le creșteau la loc
alte capete. Aidoma unor
ipochimeni contaminați
de filozofie, ca de un
virus necunoscut,
am stat și ne-am gândit
întrun cap și
am ajuns la concluzia
că nu are rost
să le tot lichidăm,
că neliniștea lor e
de fapt una
exterioară nouă,
aflate cum sunt
mai mereu
în căutarea
ungherului potrivit din odaie
prin care să își croiască,
până dincolo de ziduri,
drumul de-ntoarcere
către astrul nocturn.
trăgea nervos cu pumnii în volan, trăgea cu mâinile de timp,ca de o gumă mestecată și strâns ținută între dinți; trăgea profund să moară, trăgând dintr-o țigară, în piept trăgea pe orișicine, trăgea mereu pe dreapta, înjurături trăgând prin întredeschisul geam din stânga (tăceam chitic, voiam s-ajungem nevătămați acasă); trăgea de nervii noștri, trăgea de ei ca de niște corzi metalice, gata să plesnească, de mânecă pe urmă ne trăgea, sub ritmul muzicii lui pește să dansăm (și noi dansam fără a scoate-o vorbă); de limbă ne trăgea, motiv să aibă după aia peste gură să ne tragă fermoarul sacilor de adormit cu ochii deschiși…
am ajuns într-un târziu acasă; beții am tras cu-ai noștri, apoi fețe peste capete ne-am tras și ne-am dus în ospeție la Ion șoferul, bătaie zdravănă să-i tragem, pe viitor să știe…
Dinspre pajiștea comunei, aflată dincolo de baltă, se auzi la un moment dat mugetul unui bou, îndelung exersat să semene (t)eroare. dincoace de ape, se ridică o vacă de pe bancă, să-i țină isonul la înălțime: păi da, asta cam așa este…
deși tremurător, glasul ei părea locuit de cel puțin una bucată emoție netrucată;
Celelalte dobitoace își continuau nestingherite siesta de duminică; păstorul, dormea dus și el, cu amanta sa, oaia, pe insulele autiste,
și asta de câteva nopți și zile nebune…
Mda , gândeam eu în șoaptă, să nu mă audă dulăulvecinei (care, între timp, începuse să miorlăie a criză către stăpâna lui lătrătoare):
ascultarea unui motiv atonal a devenit tot mai puțin posibilă …
De câtăva vreme Nimic din ce duc la gură Nu-mi prieşte. Sake-ul* autohton, tovarăş singurătăţii mele mă leagănă într-o dulce beţie Dar mahmureala ce urmează Nu-i fără-ndoială cadou pentru ficatul meu. Iar orezul gătit de mine însumi în cambuza ce-mi ţine loc de bucătărie Nimic nu spune c-ar fi prăjit cum se cuvine. Păzeşte-te. Chiar şi-atunci când deschid un borcan de shiokara** sau de tsukudani***, Am impresia că-s o pasăre ciugulind pe păşune Iar mandarinele din lyo pârguite în vântul venind dinspre mare, Deşi au bun gust în gură, E sigur că nu-mi vor scădea nivelul zahărului. Mesele pe care le iau în altă parte Au avantajul că-mi oferă prilejul de a sta pe un scaun, Dar prezenţa gândacilor şi-a şoarecilor Nu-i deloc igienică. Bento-urile**** distribuite în pachet la amiază Sunt foarte bine gătite.
Dar, mă jur, au condimente şi coloranţi sintetici din belşug. Chiar şi omleta, la naiba, Face să-mi urce colesterolul. Ţigările, mi-am impus să nu mă mai ating de ele, Dar vitaminele pe care le iau după fiecare masă Dacă sunt cu-adevărat eficace S-ar putea să aibă şi efecte secundare. Cât despre cafea… Nu-i prieşte stomacului.
Trecut de cincizeci de ani Trăieşti singur, transferat într-un asemenea loc Ca să-ţi câştigi pâinea. Cu fiecare zi, toate astea te macină. Răul înanintează cu paşi mari, o ştii. Serile triste, când nu ai pe nimeni cu cine să schimbi o vorbă, Te-mping să intri prin baruri unde te-mbeţi Si când te-ntorci în celula ce-ţi serveşte de locuinţă Te simţi asemenea deţinutului care aude că e condamnat la închisoare pe viaţă. îmi închipui cu oroare Că astfel îmi voi petrece restul vieţii,
Şi mă întorc cu pumnii strânşi, fără o vorbă până ce intru în criză, când strigătul îmi scapă …
* Sake – Băutură tradiţională japoneză obţinută prin fermentarea orezului(berea de orez).
** Shiokara – ouă, maţe de peşte cu sare.
*** Tsukudani – Aliment în conservă, fiert în sos de soia.
**** Bento – Mâncare tradiţională japoneză, din orez, cu diferite condimente.
+ Umbra lui Ulise; Editura Mesagerul; Cluj-Napoca; 1997.
Pentru a pregăti şedinţa generală Alegem un comitet director. Câţiva întârziaţi. Pentru a alege comitetul director Formăm o comisie specială. Câţiva somnolenţi. Pentru a pregăti comisia specială Alegem o comisie permanentă. Câţiva renunţă pe la jumătate. Pentru a pregăti comisia permanentă Alcătuim un mic comitet. Unii nu deschid gura. Pentru a pregăti acest mic comitet Ţinem o şedinţă de pregătire. Absenţi. Pentru a pregăti această şedinţă pregătitoare Dăm un banchet. Antren general.
* Umbra lui Ulise; Editura Mesagerul; Cluj-Napoca; 1997
Eu mâine-poimâine voi pune mâinile pe piept și voi muri cu inima împăcată, iar tu nu vei avea liniște nici în mormânt, te vor săpa cârtițele de prieteni și sub pământ. Viața-i o luptă ce trebuie dusă zi de zi pân-la capăt de noapte, pân-la ultima picătură de singurătate, fă mâinile roată, băiete, și ține pieptul hărbujel, mergi înainte, fără să-ți rostogolești ochii prin lături, nu te uita-n gura lumii, privește-n tine mai bine, să vezi despre ce tace sângele tău în pustiu; lasă poezia și caută-ți pe cineva alături de care s-alcătuiești din două umbre-mpreunate trupul unui drum nicodată de alții în picioare călcat; lasă fumatul,dragul tatei, și găsește-ți pe cineva, c-ai să faci rac la plămâni ori piatră la inimă și-ai să te prăpădești de tânăr; singurătatea e-o boală, mai rea decât cancerul, e cancerul inimii și așa va rămâne pururi și-n vecii vecilor amin.
Pînă cînd şi acest lucru miraculos, n-aş fi crezut să se întîmple chiar şi el. Cum? Copil buimac fiind şi prăpăstios, ceea ce gândeam şi ceea ce visam că gândesc să se întâmple chiar şi el.
unii spun c-ar trebui să ne ţinem departe resentimentele de poezie, să ne ţinem abstracţi, şi au într-un fel dreptate, dar, hiiisuse! doişpe
poezii pierdute şi nu păstrez copii şi ai şi picturile mele cele mai bune; e sufocant: vrei să mă distrugi cum vor toţi? de ce nu mi-ai luat banii? de obicei asta fac curvele, îmi curăţă buzunarele când sînt prăbuşit. data viitoare ia-mi mâna stângă sau una de 50 de dolari dar nu poemele mele: n-oi fi eu Shakespeare dar uneori pur şi simplu nu-mi mai ies altele, abstracte sau nu; o să fie mereu bani şi curve şi beţivi, până-n ultima clipă, pân-o să cadă şi ultima bombă, dar, cum zice Dumnezeu, stând picior peste picior, Observ că am făcut mulţi poeţi dar prea puţină poezie
* din volumul “dragostea e un câine venit din iad”; Editura Polirom 2007; traducere de Dan Sociu
Sictirită de minutele orei de vârf cu biciul solar al amiezii, ea trece pe corso grăbită cu mintea aiurea şi speranţele înghesuite
în buzunarul interior de la piept al hainei sale negre din piele; se-aruncă-nainte nebuna, din mers îşi pune căştile în urechi, impasibil ascultă vocile lumii şi strigătul teraselor goale: La muncă!, în timp ce scrutează cu tăişul privirilor treze inima de hameleon a metropolei, reclamele ei luminoase care pulsează în ritmul paşilor săi pe panourile cu afişaj electronic.
Intră apoi într-o braserie, solicită o ceaşcă de cafea tare (cu o concentraţie vădit crescută de amar, negru şi aromă braziliană) şi o licoare de culoarea soarelui pe care să scrie că ar conţine o cantitate suficientă de ingrediente necesare pentru o viziune optimistă şi anume: zahăr, acid citric, arome naturale CO2, substanţe uscate-9gr., 74 Kcal/200gr., termen de valabilitate- 20 de zile însorite; temperatura de păstrare- între 0 şi 5 grade Celsius;
Îi plăteşte chelnerului contravaloarea acestui amestec energizant(8 lei-putere), iese afară la braț cu inima-mi (care își ține strâns la piept sângele între palme) şi face slalom printre stâlpii de cafenea, îndreptându-se către aripa stângă-a terasei; se-aşează la una din mesele ei roşii de plastic, îşi dă ochii peste cap şi capul pe spate, îşi pune ochelarii negri pe privirea sa şi-aşa întunecată, îşi smulge pe urmă flegmatic soarele din febra agoniei şi îşi aprinde o ţigară de la mănunchiul lui de raze fumegânde; îl face sul într-un târziu şi-l introduce în recipientul de sticlă al ochiului său din umbră, savurându-l îndelung după aceea ca pe-o băutură exotică răcoritoare.
Mai dă-o dracului de cafeluţă! îi strig eu deodată, în timp ce scrutez cu tăişul privirilor piezişe inima de hameleon a metropolei –
nu ne-au mai rămas decât 11 bonuri de masă pentru un cartuş de ţigări şi câteva cărţi cu poeme!
Abia după această ispravă, astenia mea de primăvară, vom putea spune şi noi (cu o mână pe inimă şi cu cealaltă mângâind paloarea vorbitoare-a hârtiei) că ziua a trecut de partea noastră şi cu folos pentru umanitate.
până ajungi să-i pipăi pe dinăuntru umbra pulsatilă cu degetele prelungi ale minții. De curând, ai devenit și tu conștient :
după o vârstă anumită, singurătatea care încă mai bate în pieptul tău, bate numai și numai împotriva ta; de cum încerci să te apropii de ea, s-o netezești pe creștet ori să-i dai ceva de mâncare, începe să mârâie și să-și arate colții. I-ai cerut atât de multe până acum, încât astăzi nu mai vrea să primească nimic de la tine. De lătrat nu te mai latră, c-a obosit demult să o facă, dar simți că te urăște cu tot sângele de care dispune mârâitul său. Te urmează fidel ca o umbră oriunde te duci, îți urmărește fiecare gest sau mișcare pe care-ai avut la un moment dat tupeul să le comiți sub privirile ei , ți-a învățat pe dinafară toate subterfugiile minții. Nimic nu îi scapă, nici măcar gândurile pe care încă nu ai avut curajul sau lașitatea să le gândești.
Este intrusul care îți intră ziua în casă pe ușa din spate și te scoate noaptea din minți pe fereastra deschisă din față.
Ori de câte ori grăbești pasul pe trotuar sau la trecerea de pietoni, simte nevoia să te trădeze și să te lase în urma sa, numai pentru ca să ajungă ea prima în dreptul ultimului stâlp – echidistant față de tine și față de ceilalți.
Chiar și în momentul de față, când înșiri aceste rânduri, o simți cum îți scapă printre degete nevăzută.
A încetat demult să mai viseze, iar între timp, te-a-mbolnăvit și pe tine cu insomniile ei.
„Animalul tău gingaș și tandru” de altădată, acum, este o fiară în devenire, –
din ce în ce mai singură și mai sigură de sine. Ai fi zis că așa a fost dintotdeauna: imprevizibilă, stranie și de ne- îndobitocit, un fel de kamikaze contaminat pe căi aeriene de oameni cu virusul rabiei.
De ani de zile-i schimbi lesa roșie o dată la două săptămâni, o duci trimestrial la veterinarul bipedelor care, de fiecare dată, după ce te consultă, auscultându-i mârâitul, conchide sec: nu am cum să vă ajut, este un câine rău, numai bun de eutanasiat.
Poftiți antibioticul local și apa oxigenată pentru îngrijirea rănilor la domiciliu. Sper ca de acum încolo să nu vă mai ardă de metafore și glume.
Vă salut cordial și vă recomand din tot sufletul: încercați să țineți pasul, spre binele dumneavoastră, cu lumea de afară, cu stăpânii mai răi decât câinii.
născut la 5 iulie 1974,în oraşul Chişinău, pe teritoriul fostei URSS. Absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca (1997). Din 2003-în Bucureşti. Debut editorial în antologia ”Pulbere stelară” a Cenaclului literar ”Octavian Goga” (Cluj, 2002). O broşură cu versuri (“Pictat de ploi”), editată la tipografia Larzcolor din Chişinău (2008). Antologia de poezie Virtualia 9, Editura Pim, Iaşi, 14.10.2011; Din 9 martie 2008-membru poezie.ro. adresă de email: boteugen@rocketmail.com; botteugen74@gmail.com; telefon: 0771421455 Blog Personal : http://boteugen.wordpress.com https://boteugen74.wordpress.com