Când am să plec de printre voi
Cu-o pâine neagră-n loc de cântec,
Veţi rage toţi ca nişte boi
cu sovestea-necată-n pântec.
Moscova, feb. 1983
* din volumul „Celălalt obraz”;
* Editura Princeps; Chișinău; 2007;
toți
Toate articolele etichetate toți
În fiecare om zace un călău… Omul este un despot din fire, de aceea se complace în a chinui pe alţii.
No comment, domnule profesor, no comment, limba se prostituează cu toți străinii … băștinași.
de Bot Eugen
unii spun c-ar trebui să ne ţinem departe
resentimentele de poezie,
să ne ţinem abstracţi, şi au într-un fel dreptate,
dar, hiiisuse! doişpe
poezii pierdute şi nu păstrez copii şi ai şi picturile
mele
cele mai bune; e sufocant:
vrei să mă distrugi cum vor toţi?
de ce nu mi-ai luat banii? de obicei asta fac curvele,
îmi curăţă buzunarele
când sînt prăbuşit.
data viitoare ia-mi mâna stângă sau una de 50 de dolari
dar nu poemele mele:
n-oi fi eu Shakespeare
dar uneori pur şi simplu
nu-mi mai ies altele, abstracte sau nu;
o să fie mereu bani şi curve şi beţivi,
până-n ultima clipă,
pân-o să cadă şi ultima bombă,
dar, cum zice Dumnezeu,
stând picior peste picior,
Observ că am făcut mulţi poeţi
dar prea puţină
poezie
* din volumul “dragostea e un câine venit din iad”;
Editura Polirom 2007; traducere de Dan Sociu
Zi, armonică! plictiseala nu se ascunde.
Degetele armonistului curg unde.
Bea cu mine, căţea parşivă,
Bea cu mine, căţea guralivă.
Toţi te-au iubit.
Toţi te-au stâlcit.
Toţi te-au mânjit!
Ce te uiţi cu albăstrelele tale, ca florile,
Ori vrei una în bot?
Eşti bună de pus sperietoare, ciot,
Să alungi ciorile.
Până în ficaţi, până în rărunchi,
Mă chinui, mă tai, mă îngenunchi.
Armonica, armonica să nu stea!
Bea, viezure, bea!
Aş, lua-o pe aia, pare mai cu ţâţe.
Mai proastă, mai cu fâţe.
Dintre cele ca tine nu eşti cea dintâi
Pe care o mângâi,
Însă cu una ca tine urâtă, uşoară,
Sînt prima oară.
E dureros ce fac şi sfidător,
Dar pentru asta n-o să mă omor.
Ce te clatini? Ce-ţi dezveleşti cracii?
Du-te la toţi dracii!
E vremea să mă fac rece
Cu haita voastră ce mereu petrece…
Draga mea… Draga mea… uite, plâng, scâncesc,
Iartă-mă… iartă-mă… te iubesc…
* Traducere de Zaharia Stancu
Duhul ploilor în trup noptatic
Săgetat crepusculul de-o rază,
sângerând, pe faţă-mi desenează
umbrele celor naufragiaţi în întuneric.
Alăptată de-o stea părinteşte,
văd cum dindărăt umbra mea creşte,
alcătuind cu ceilalţi trecători un stol himeric.
***
Lacrima de sânge-n toamnă,
între indigo şi negru,
cu inima se îndeamnă
să ardă-n cântec integru.
Prin ploaie trec în pas cu toţi
surdo-muţii tristeţii
şi-n ochii lor văd cum beat
mă lovesc de toţi pereţii,
şi ploaia ascult
în mine cum îşi ascute
glasul ocult
sub constelaţiile mute.
de Bot Eugen
Te-adânceşti în tine însuţi, până ajungi
să-ţi pipăi pulsul pe dinăuntru
cu degetele prelungi ale tăcerii.
Faţă-n faţă cu umbra,
stai şi asculţi trecerea clipelor,
pregătit s-o înfrunţi cu braţele goale.
Deasupra capului tău,
în chip de liber arbitru,
albul orbitor al lunii, muşcat
pe jumătate de întuneric.
…şi vântul şlefuind, ca pe un rubin,
feţele sângelui îngheţat în aşteptare…
Între tine şi semeni s-au risipit
într-o singură zi
rezervele de cuvinte
pentru câţiva ani de acum înainte.
Te-adânceşti tot mai tare până ajungi
să-ţi asculţi pulsul ca pe o poveste,
ca pe-o rostire şoptită-a cuvintelor
izvorând din adâncul inimii.
Acum, însă, cineva îşi zboară creierii
ca pe o pasăre ţipând în deşert,
şi devii deodată contemporan
în inima acestei nopţi pustii de noiembrie
cu toţi morţii tineri ai zilei de mâine.
Stai spate-n spate
cu albul orbitor al lunii,
pregătit să înfrunţi umbrele aurorei.
Pentru că tu ştii
şi ai ştiut-o dintotdeauna:
Sub fiecare răsărit de soare
în tine se mai stinge câte o constelaţie
de celule gânditoare.
de Bot Eugen
boteugen74
BotEugen's Blog 