Victor Felea – 2 poeme.

Poetul

 
Poetul
Printre munţii lui ideali
Printre spinii urcuşului său îndîrjit
Printre ploi şi morminte
Laolaltă cu vocile surde
Cu mîndria de scrum
Din gîtlejul tăcerii
Laolaltă cu multe şi mari ciudăţenii
Ce par să-l îngroape
Într-un deşert fără margini
Laolaltă cu forţele oarbe
Ce spulberă visele adînci ale ierbii
Poetul
în vâltoarea dorinţelor
În vegetaţia densă a umbrelor
Poetul
Arzînd în flacăra lui solitară
Pentru sacra durere umană
Undeva în ungherul
Ce i-a fost hărăzit
Şi unde cu timpul
Vocea lui va fi cît o lume

 

 

Pînă la capăt

 

 

Să merg pînă la capăt
Aşa cum sînt aşa cum voi deveni
Fiinţînd-cu tatuajele mele
Nevăzute cu buchetul de lacrimi
Strălucind la soarele vieţii
Cu arhitectura bizară a trupului meu
Cu necunoscutele constelaţii lăuntrice
Cu bătrînele voci ale hazardului
Bolborosind fermecătoare neînţelesuri
Cu lumina din sînge
Mereu mai tremurătoare
Să merg pînă la capăt
Cu încîlcitele păduri ale iubirii
Căzînd ridicîndu-mă
Orbecăind uneori sau văzînd
Prea clar cîteodată
Viscerele înfierbîntate ale lumii
Să merg pînâ la capăt aşa cum sunt
Ca un somn întrerupt
Ca un vis al acestui pămînt .

Publicitate

Victor Felea – Ireductibil.

 

La mulți ani, Victor Felea !

 

 

Eu sînt un diamant pierdut în lume,
un bulgăre neșlefuit,
aproape nebăgat în seamă;
eu sînt așa cum n-au născut pământul,
stihiile puternice, obscure
și lacrimile mari pe care Cronos
le plânge devorându-și fiii.
Eu sînt un diamant ireductibil,
focar de amintire milenară
dar strălucirea mea e-n mine nu-nafară.

 
din volumul cu titlul Ritual solitar, publicat la Editura Dacia, în Cluj-Napoca, în anul 2001

 

 

 

Victor Felea – Ritual solitar.

 

 

Victor Felea – Ritual solitar;
volum de poezie;
poezie românească;
Poeţii Clujului;
Editura Dacia;
Cluj-Napoca;
2001;
fotografiile mele;
publicat de Bot Eugen.

 

 

Victor Felea – Eu vin de demult

 

 

Vocea ta se stinge sub paloarea zidurilor înalte
Şi va rămâne doar o poveste
Pe care nimeni n-o va mai şti
Şi iată amurgul desenează umbre
Şi o trompetă plânge
Cu o nostalgie supremă
După ceva ireversibil pierdut
Mâinile tale mă caută oarbe
Şi maşinile trec estompând amintirile
Eu încotro mă îndrept
Casa mea e departe sau poate nici nu există
Eu vin de demult şi nu mă aşteaptă nimeni
Vin fără să fi fost anunţat
Şi uşile voastre stau închise
Asemenea unor aripi înnegrite
Pe care le-a învins furtuna
Şi merg încet pe lângă marile clădiri
Şi parcă merg printre morminte.

* Reminiscenţe naive; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1977.

Victor Felea – Şansă pierdută

 

 

Nu vom şti niciodată
Dacă e bine sau nu
Să stăm cu braţele încrucişate
Şi cu gândurile înfipte
Ca nişte pumnale
În amorţirea din suflet-
În fond
Noi sântem anonimii
Fantomele care umblă aiurea pe străzi
Gălăgioşii fără identitate
Ideile vânturate ca pleava
Dintr-o parte în alta-
Noi sântem balta
Cu broaşte ce orăcăie seara
Noi sântem fanfara provincială
Care cântă până la plictiseală
Aceeaşi melodie cunoscută
Noi sântem o şansă pierdută
De-a avea o clipă de glorie
În sufocanta noastră istorie.

* În labirint (1992); Editura Dacia; Cluj-Napoca.

Victor Felea – Nu mă întrebaţi

 

 

Nu mă întrebaţi ce fac
Aş putea să vă răspund că nu fac nimic
Dar precum ştiţi e mult mai complicată viaţa
Decât pare şi în tot acest „nimic” se ascund

Numeroase lucruri adică acţiuni şi stări
Şi gânduri şi emoţii şi perspective şi primejdii
Privelişti fizionomii dorinţe slăbiciuni de-o clipă
Gesturi şi vise şi sentimentul zilei
Planuri de viitor speranţe monotonia timpului
Trăit cu înţelepciune şi răbdare trăit aşa cum ţi se dă
Şi cum ţi-l faci cum ţi-l dictează legile de taină
Care există în fiinţa ta şi în afara ei
Acuma de exemplu scriu aceste vorbe cunoscute şi uzate
Prin care-ncerc să vă destăinui că într-adevăr
E dificil să dai răspuns la întrebarea asta simplă
Ce faci? pe care mereu ne-o punem unii altora
Sau nouă înşine adesea
Ce fac? – vedeţi mi-e greu să vă explic în amănunt
Iar aşa în general la ce v-ar folosi să ştiţi
Că ma ocup cu meseria de a-mi făuri iluzii
Cât mai consistente – din clipă-n clipă şi din zi in zi –
Grinzi cărămizi mortar pentru ceva ce veşnic tinde
Să se surpe

 

* Reminiscențe naive; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1977.