Dinu Flămând – Poem

 

 

cu o risipă de gesturi tragice
toată noaptea copacii și-au smuls crengile

forțele vorbeau în întuneric un dialect de
sibile bete
fumurile de coastă
schimbau macazul vânturilor
mierea se otrăvea în faguri

se simțea că lui Dumnezeu nu îi mai era
destul că există

oamenii începeau să înnebunească prin case
iar vulpile să șuiere-n sobe stinse

totdeauna se întâmplă ceva când întrebarea este
prea mare pentru răspuns

vântul

* Umbre și faleze; Editura Brumar; Timișoara; 2010.

 

 

 

Publicitate

Virgil Mihaiu – Crepuscul

 

 

apuneam
în gura
și sexul
tău

apuneam
pe câmpia solară
a spatelui tău

nu-ți trădam cifrul

cred că încercam să mă sinucid
în tine

dar tu te făceai
fecioară
să mă renaști

* Lusoromână punte de vânt; Editura Brumar; Timișoara; 2010.

 

 

 

Virgil Mihaiu – Citat

 

intram în casa lui gellu naum
giulgiul dictaturii
fusese aruncat peste bucurești

plecam spre casă de la gellu naum

răspunsese lapidar
plângerilor mele:

„ răul e`n lume! ”

* Lusoromână punte de vânt; Editura Brumar; Timișoara; 2010.

Virgil Mihaiu – 11 februarie 2008

 

nu știu dacă poesia
mai poate salva ceva
dar mă salvează
gândul că poesia
m`ar putea salva

* Lusoromână punte de vânt; Editura Brumar; Timișoara; 2010.

Dinu Flămând – Poem

 

Faleze

 

 

iar din zdrenţele visului aduse la ţărm
de furia mării în timpul somnului
puţine mai rămân până la trezire
să-l îmbrăcăm pe cel înecat

 

bănuit rămâne zbuciumul altei mări
pusă în noi ca Infinitul şi Dumnezeu
(cele două preaplinuri neconţinute
ce se revarsă dând peste margini)

 

şi continuă să ne infecteze scandalul morţii
sub pielea pe care devreme în zorii zilei
ne-o scărpinăm în reverberaţia somnolentei lumini
de mâncărimile  aceleiaşi disperări

 

însă Descartes spune că nu e grav
căci gândirea nu-şi pricepe propria înţelegere

 

nici infinitul nici pielea nu le atingi cu gândul
iar înecatul iese la mal şi chiar ne surâde

 

* Umbre şi faleze; Editura Brumar; Timişoara; 2010