ce de-a muzici
pe străzi-
în sfârşit
oamenii-s ca florile
poliţiştii şi-au predat
insignele
soldaţii şi-au aruncat
armele
nu mai avem nevoie de puşcării
sau de ziare de ospicii sau de
lacăte pe uşi
o femeie dă buzna pe uşă
IA-MĂ! IUBEŞTE-MĂ!
e frumoasă ca o ţigară după
o masă cu friptane
o iau
dar după ce pleacă
mă simt ciudat
încui uşa
scot un pistol dintr-un sertar
are şi el
felurile lui de iubire
IUBIRE! IUBIRE! IUBIRE!
cântă mulţimile pe străzi
trag prin fereastră
cioburile-mi taie faţa şi braţele
nimeresc un băieţel de 12 ani
un bătrân cu barbă
şi-o fată superbă ca
florile de liliac
mulţimile se opresc din cântat
şi mă privesc
stau în dreptul ferestrei sparte
am faţa înecată în sânge
“asta” le urlu “a fost în apărarea
sărăciei sufletului şi-n apărarea libertăţii
de a nu iubi!”
“nu-l mai băgaţi în seamă” strigă cineva
“e nebun
a trăit prea mult timp ca un câine”
intru în bucătărie
mă aşez şi-mi torn un
pahar cu whiskey
hotărăsc că singura definiţie
a Adevărului(mereu schimbător)
e aceea că este acel lucru sau acţiune
sau credinţă pe care mulţimile o
resping
aud o bătaie în uşă
e aceeaşi femeie
e superbă e ca şi cum ai
găsi o broască verde şi grasă-n
grădină
mai am două gloanţe
şi le folosesc pe-amândouă
nimic în aer doar norii
nimic în aer doar ploaia
viaţa oricui e prea scurtă
ca să afle vreun sens şi
cărţile-s risipă
stau şi-i ascult
cum cântă
stau şi
ascult
* din volumul “dragostea e un câine venit din iad”; Editura Polirom; București; 2007;
*traducere, prefață și note de Dan Sociu
BotEugen's Blog 