Dus-întors

 

Era o vreme
când mă simțeam
ca acasă
numai pe drumuri,
nu conta
în ce direcție
mă purtau
gândul ori pașii;

 

știam dinainte
ce mă așteaptă
la un capăt
ori celălalt
al unei călătorii,
indiferent
de locul
unde-mi răsărea
umbra ori soarele:

 

urări de bun venit
spuse în șoaptă
sau cu glas tare:
„Uită-te, vine rusul…”
       sau
„Hei, ce mai face
românașul nostru?!”

 

Gerul iernilor
de pe șes
mi-a întărit oasele;
răceala adusă de vânt
dinspre munții Apuseni
mi-a făcut inima
să bată mai tare;
n-am fost însă rus
niciodată,
nici „românaș”, din păcate,
n-am reușit să devin;

 

(din când în când, totuși,
sufletul
simțea nevoia
peste margini să-și tragă
pielea strâmtă a unui străin)

 

între mine și dânșii
vor rămâne
să tacă-ndelung
jumătățile de adevăruri;
urmează
fiecare din noi
singur
să și le lumineze
c-un strigăt

 

spre Selenaria –
pământul exilat în ceruri,
pământul tuturor și-al nimănui …

 

A fost mai demult o vreme
când mă simțeam ca acasă
numai pe drumuri;
aproape că nu mai conta
cât de departe am ajuns
sau
în ce direcție
continuau să mă
rostogolească
roțile de cauciuc ori
cele de fier,
pentru că,
oricum, în ăst timp,
capul meu
rostogolit se lăsa
pe rotile de gânduri
în direcția
diametral-opusă,
de câteva ori mai repede;

 

știam dinainte
ce urma
să mi se-ntâmple
la o extremă
ori celălaltă
a unei călătorii,
indiferent
de locul
unde-mi apunea
umbra ori soarele:

 

mă așteptau
plecate capete cu
urări de bun venit
spuse în șoaptă
ori cu glas tare:
„Uită-te, vine rusu`…”,
„Ce mai face
românașul nostru?!”

 

de Bot Eugen

 

 

 

Publicitate

La mulți ani, bătrâne,

 

și să ne urâm cu bine!

 

 

 

Mă întorc astăzi de la serviciu
(de ani în șir practic  același viciu),
trec pragul blocului, deschid cutia poștală,
de-acolo cade un plic. Îl ridic , pe el –
două ștampile cu inscripție roșie:
București și Posta Romana.
Sub ele – scris negru pe alb:
Destinatar Bot Eugen,
adresa mea din Pantelimon și
o felicitare,
conținând următoarele :

 

Să ai înțelepciunea de-a nu rata
nici una dintre ocaziile ivite
da a pleca din țară,
puterea de-a uita
cât mai repede posibil
tot ce ți s-a putut
întâmpla aici,
precum și cea de a te stinge-n apus,
gustând
din micile otrăvuri ale
vieții,
la o distanță apreciabilă
de ai tăi și de casă
în deplină uitare

 

fie-ți vinul negru, iar nopțile – albe,
pâinea – amară, umbra – de-ocară

 

La mulți ani
și să ne urâm cu bine

 

Urmează rânjetul, apoi –
un hohot de râs,
după – întrebarea:

 

Ei, ia zi, bătrâne,
cum te-am fentat
eu la faza asta pe tine?!

 

Dedesubt data de 05.07.2011 și
semnătura președintelui județelor unite…

 

de Bot Eugen