Neo (II). Oamenii-camere-de-luat-vederi.

Cuvinte alb-negre cu reflecții și reflexii (V)

 

 

Îi plăcea să se audă gândind
 mie – doar să-i ascult vocea cum
 trepidează între bolta de carne
 și cea metalică gândea despre
 toate tăcea despre nimic ardea
 intens printre cuvintele albe și
 negre printre tăcerile lor calde
 încă la un moment mă întrebase
 i-am răspuns: Nu!
 nu cred că e cazul să o cauți
 cu lumânarea prin camerele
 pieptului nostru pe umbra aceea
 de spațiu nelocuită
 de oamenii-camere-de-luat-vederi.
 Nu vei reuși să o găsești
 nici cu lanterna nici cu
 bricheta aprinsă  nu vei reuși
 să o vezi niciodată. Nu vei reuși
 nici măcar să o întrevezi
 în spatele altei umbre. Nici
 măcar la lumina unei cozi de cometă
 nici măcar cu coada ochiului.
 Dar asta nu înseamnă că ea nu există.
 Tu chiar nu vezi că afară se face
 dimineață iar înăuntru – salon de sforăit
 pe mai multe octave?
 Nu vezi că intrarea în capitală
 se apropie de noi asemeni
 unui război psihologic dintre
 mine și ceilalți?
 Nu vezi că autocarul gol stă gata
 să intre în pământ după câteva frâne
 după ce a stat și te-a ascultat tot drumul
 cum gândești în tăcere despre toate
 și despre nimic cu gândul la ce va spune
 ygrec sau ics despre reflecțiile tale idioate?
 În acest timp zeta se va holba la noi
 cu niște ochi bine înșurubați în monitor
 și se va distra rău de tot pe seama
 reflexiei noastre palide de nesomn.

 

 

 

de Bot Eugen

Publicitate

Neo (II). Oamenii-camere-de-luat-vederi.

Cuvinte alb-negre cu reflecții și reflexii

 

 

 

Neo(II)

 

Cuvinte alb-negre(V)

cu reflexii și reflecții

 

Îi plăcea să se audă meditând
cu glas tare
asupra problemelor existențiale,
mie – doar să-i ascult vocea
cum trepidează între
bolta metalică
și pantofii mei negri din piele
cu scârț;
ardea intens printre cuvinte,
vorbea despre toate și
despre nimc.
Într-un târziu, mă întrebase:
-Nu vrei să…?
-Păi, nu ,
i-am răspuns,
chiar nu e momentul
s-o cauți cu lumânarea
prin camerele pieptului meu
pe umbra aceea
de spațiu nelocuit
de oamenii-camere de luat vederi;
nici cu lanterna măcar
ori cu bricheta aprinsă
nu vei reuși s-o găsești –
nu vezi c-afară
se face dimineață,
iar înăuntru – salon
de sforăit
pe mai multe octave,
în timp ce
intrarea în capitală
se-apropie de noi, asemeni
războiului psihologic
(dintre mine și ceilalți)
și-autocarul
pe jumătate gol,
roșu pe jumătate
stă gata să intre-n pământ
de rușine
după câteva frâne,
tot ascultându-te cum
vorbești despre toate
și despre nimic,
cu gândul la ce va spune
igrec ori ics
despre reflecțiile tale idioate ;
în acest timp
zeta se va holba la noi
cu niște ochi
bine-nșurubați în monitor
și se va distra rău de tot
pe seama reflexiilor noastre
palide de nesomn.

de Bot Eugen