Ploaie în Pantelimon la sfârşit de iulie;
fotografiile mele;
Pantelimon;
Bucureşti;
31.07.2012;
18:00;
publicat de Bot Eugen.
Ploaie în Pantelimon la sfârşit de iulie;
fotografiile mele;
Pantelimon;
Bucureşti;
31.07.2012;
18:00;
publicat de Bot Eugen.
Nicu Alifantis – Rar. (versuri – George Bacovia; Plumb).
Mai bine mai târziu decât niciodată nu e prea târziu;
poeziile mele;
poem;
Bucureşti;
20-22.07.2012;
19:07;
publicat de Bot Eugen.
Mai bine mai târziu decât niciodată nu e prea târziu;
poeziile mele;
poem;
Bucureşti;
20-22.07.2012;
19:07;
publicat de Bot Eugen.
Mai bine mai târziu decât niciodată nu e prea târziu;
poeziile mele;
poem;
Bucureşti;
20-22.07.2012;
19:07;
publicat de Bot Eugen.
Habar n-aveam cine era
şi ce voia de la mine;
îl văzusem cum
încerca să iasă din întuneric,
pe când eu mă pregăteam
să intru în conul de umbră
şi să mă-ntretai cu el
până la sânge;
de cum trecusem pragul,
mă apucase de-un braţ
şi mă trase-ntr-o parte
cu vorbele:
Am venit să văd ce mai faci,
că nu ne-am mai auzit de mult
şi cum totul se-ntâmplă
cu-ntârziere aici sau dincolo,
mi-am spus în umbra mea:
de ce nu astăzi
soarele tău să se stingă?!
Hai să trăieşti! –
l-am întrerupt eu,
apoi
i-am spintecat pieptul
cu unghia,
ca să văd cum
imediat după aceea
sub ochii mei
lua naştere
în mâini
cu o inimă nou-nouţă,
Colegiul.
… şi ţipătul lui
de copil nou-născut
luminându-mă
cu o palmă
până la sânge,
ca pe un strigăt
ce cheamă la luptă…
de Bot Eugen
La mulţi ani cu-ntârziere!;
Fotografiile mele;
Bucureşti;
22.07.2012;
publicat de Bot Eugen.
Mă întorc astăzi de la serviciu
(de ani în șir practic același viciu),
trec pragul blocului, deschid cutia poștală,
de-acolo cade un plic. Îl ridic , pe el –
două ștampile cu inscripție roșie:
București și Posta Romana.
Sub ele – scris negru pe alb:
Destinatar Bot Eugen,
adresa mea din Pantelimon și
o felicitare,
conținând următoarele :
Să ai înțelepciunea de-a nu rata
nici una dintre ocaziile ivite
da a pleca din țară,
puterea de-a uita
cât mai repede posibil
tot ce ți s-a putut
întâmpla aici,
precum și cea de a te stinge-n apus,
gustând
din micile otrăvuri ale
vieții,
la o distanță apreciabilă
de ai tăi și de casă
în deplină uitare
fie-ți vinul negru, iar nopțile – albe,
pâinea – amară, umbra – de-ocară
La mulți ani
și să ne urâm cu bine
Urmează rânjetul, apoi –
un hohot de râs,
după – întrebarea:
Ei, ia zi, bătrâne,
cum te-am fentat
eu la faza asta pe tine?!
Dedesubt data de 05.07.2011 și
semnătura președintelui județelor unite…
de Bot Eugen
Dumitru Matcovschi – Bucurați-vă/Ion Aldea Teodorovici
Grigore Vieru – Iartă-mă/Ion Aldea Teodorovici
Și dacă vezicula biliară e nelocuită,
de ce stăpânul ei, ca un bezmetic,
rătăcește noaptea pe străzi,
pe străzi pavate cu vise ce urcă,
treaptă cu treaptă, spre ceruri
o scară de câteva sute de nuanțe de gri? –
se-ntrebă la un moment dat
insomniacul trecut prin sita unor trăiri
matinale profund neomogene.
Așa se-ntâmplă atunci când îți permiți
luxul de a răci în mijlocul verii:
ajungi să trăiești la temperaturi foarte joase,
aidoma celor care te înconjoară;
37 de grade-năuntru,
37 de grade afară …
Abrutizat în ultimul hal,
ieși să-ți încălzești sângele la soare.
Umbra ta sub razele lui
strălucește
în toată splendoarea ei neagră,
asemeni ficatului mut de beat
sub o ploaie de ultrasunete
ultimul răcnet.
Pentru că
așa se-ntâmplă atunci când îți permiți
luxul de a răci în mijlocul vieții,
în mijlocul verii, în mijlocul lunii iulie …
Te-ntuneci la chip, ți-e greață, transpiri
și-asemeni ficatului îmbibat în grăsimi,
strălucești în negreață,
pe când tot alte și alte perechi vesele de rinichi
încropesc șezători pe la terase,
ciocnesc halbe cu zgomot, închină libații
și se pișă pe cele câteva sute de nuanțe de gri
care alcătuiesc o viață.
de Bot Eugen
boteugen74
BotEugen's Blog 