În fiecare om zace un călău… Omul este un despot din fire, de aceea se complace în a chinui pe alţii.
În fiecare om zace un călău… Omul este un despot din fire, de aceea se complace în a chinui pe alţii.
În poziţie lotus, el stă-nchis în trupul său de piatră.
Tu de pe-o stâncă îi arunci priviri de tristă cleopatră.
Seara vă piaptănă tăcerile cu mâna sa mulatră.
Te uiţi la el supărată, vrei să-l vezi pe dânsu-ncercând…
şi-n priviri îţi sclipeşte, ca un pumnal, umbra unui gând.
Fără de vârstă, tras la faţă,
yoghinul condamnat pe viaţă
să-i numere paşii anonimi singurătăţii sale fără chip,
tot aşa cum un clepsidru-şi numără boabele fine de nisip.
Tu nu mai locuieşti de mult în celula lui de sânge
şi în ochii tăi apatici un pustiu de gheaţă ninge.
Inima lui nimeni astăzi uită dulci nimicuri să-ţi povestească
în dialectul anemiei tale, într-o limbă păsărească…
Roiuri, roiuri de clipe solare pe faţa ta palidă se petrec,
peste ovalul chipului tău care apune sub luminosul cerc
de purpură plutind pe deasupra Ţării Soarelui Răsare.
Sucombă-n faţa ta gheişele, mortal de frumoasă paloare!
Însă, acest yoghin cu trup de piatră, fără vârstă, fără chip,
îi numără deşertului său zilnic furtunile de nisip;
în meditaţii fără scop, el se vede dintr-o parte,
o umbră-albită de nesomn şi-un corp frunzărit de moarte,
şi-un ochi îngust, privind subţire,
căutând nimbul să-i admire
inimii ce uită să-i vorbească
prin stihia sângelui orbească.
Şi eu contemplu cum te poartă pe recele său val
înstrăinarea-ntoarsă către limanul lui natal,
şi tu îl strigi de pe faleză,
o, draga mea, în japoneză…
de Bot Eugen
… şi veni-va din nou inima nopţii şi va bate prelung
din aripile umbrei tale pulsul unei lumi muribunde
care de câteva toamne-şi numără ultimele secunde…
Bătută de vânt, se-abate subit peste tine nenorocita de ploaie
şi îţi bate-n bătaie de joc cu ciocănele metalice piroane de gheaţă în craniu.
Te trezeşti din somn răstignit pe o cruce de carne, cu o durere acută de suflet
şi cu senzaţia vie că-n loc de gânduri, la tine în creier,
zvâcnesc câteva zeci de inimi bolnave, –
o ploaie de păsări ţipând în cădere
vorbele lui Vadim(fratele
unei cruci răsturnate în ceruri):
Tu eşti bărbat-bărbat sau sugaci-sugaci… blea…
Te ridici grabnic din pat şi cu ochii sclipind aidoma stelelor începi să te-agiţi
prin bezna oarbă dintre tâmplele tale,
în căutarea unui punct de reper …
Te hotărăşti, într-un târziu, să-nchizi uşa de la intrare şi fereastra de ieşire,
pui apa de ploaie-n ibric şi ibricul pe foc, fierbi o cafea tare, o sorbi dintr-o înghiţitură,
stingi pe urmă lumina, ţi-aprinzi nervos o ţigară,
fumezi pe întuneric şi-aştepţi îndelung să-ţi vină minţile toate la cap
şi-ţi vine inima nopţii în vizită, şi tu te bucuri nespus de prezenţa nefastă,
îţi deschizi larg coastele, o inviţi înăuntru, pregătit să o cuprinzi(după ce trece pragul)
în braţele însângerate
şi ea ajunge, până la urmă, să te bată cu pumnii tăi proprii în piept,
tu-ncepi s-o baţi întruna la cap cu migrenele tale ce n-au rezolvare.
Ea te ascultă-n tăcere, din când în când , mai schiţează câte un zâmbet,
aşteptând pe cineva să coboare şi să te binecuvânteze
cu o palmă uriaşă de aur peste gură,
ori poate cu vorbele lui Vadim fratele,
tunând ameninţător deasupra umbrei tale de carne turnate peste suflet.
Și toate acestea se vor întâmpla cu puţin înainte de infernul unei zile de muncă
într-un subteran (neuro)toxic de poluare fonică maximă.
de Bot Eugen
Negru de cioară şi sur de hulub,
ninge afară cu pene de plumb.
Albă ca moartea cade peste oraş
zăpada, pe gheaţă – un sinucigaş.
Funebră, sub soare, noapte de mut,
sub măşti şi grimase canini se-ascut.
Cristal amar de lacrimă-n ceaţă,
în ochi numeroşi plânsete-ngheaţă.
Setoşi de sânge, c-o foame de lup,
profanii atacă, muşcă şi rup…
Negură de ciori, ninsoare de hulubi,
se-nnoptează cerul cu pasari de plumb.
de Bot Eugen
*ianuarie 2000; Chişinău;
după o discuţie cu Arcadie Suceveanu
Tratament cu muzică și cuburi de gheață
provenite din propriile noastre lacrimi
păstrate la frigider
Îmbuteliați în camere strâmte la psihiatrie
în inima pădurilor negre
eram prea obosiți de făgăduințe.
* Trandafir cu venele tăiate; Editura Vinea; București; 2008.
* Redactor de carte: Nicolae Tzone.