De câtăva vreme
Nimic din ce duc la gură
Nu-mi prieşte.
Sake-ul* autohton, tovarăş singurătăţii mele mă leagănă
într-o dulce beţie Dar mahmureala ce urmează Nu-i fără-ndoială cadou pentru ficatul meu.
Iar orezul gătit de mine însumi în cambuza ce-mi ţine loc de bucătărie Nimic nu spune c-ar fi
prăjit cum se cuvine.
Păzeşte-te.
Chiar şi-atunci când deschid un borcan de shiokara** sau de
tsukudani***,
Am impresia că-s o pasăre ciugulind pe păşune Iar mandarinele din lyo pârguite în vântul
venind dinspre
mare,
Deşi au bun gust în gură, E sigur că nu-mi vor scădea nivelul zahărului.
Mesele pe care le iau în altă parte
Au avantajul că-mi oferă prilejul de a sta pe un scaun,
Dar prezenţa gândacilor şi-a şoarecilor
Nu-i deloc igienică.
Bento-urile**** distribuite în pachet la amiază
Sunt foarte bine gătite.
Dar, mă jur, au condimente şi coloranţi sintetici din belşug.
Chiar şi omleta, la naiba,
Face să-mi urce colesterolul.
Ţigările, mi-am impus să nu mă mai ating de ele,
Dar vitaminele pe care le iau după fiecare masă
Dacă sunt cu-adevărat eficace
S-ar putea să aibă şi efecte secundare.
Cât despre cafea… Nu-i prieşte stomacului.
Trecut de cincizeci de ani
Trăieşti singur, transferat într-un asemenea loc Ca să-ţi câştigi pâinea. Cu fiecare zi, toate
astea te macină. Răul înanintează cu paşi mari, o ştii. Serile triste, când nu ai pe nimeni cu cine
să schimbi o vorbă, Te-mping să intri prin baruri unde te-mbeţi Si când te-ntorci în celula ce-ţi
serveşte de locuinţă Te simţi asemenea deţinutului care aude că e condamnat la închisoare
pe viaţă.
îmi închipui cu oroare
Că astfel îmi voi petrece restul vieţii,
Şi mă întorc
cu pumnii strânşi, fără o vorbă
până ce intru în criză, când strigătul îmi scapă …
* Sake – Băutură tradiţională japoneză obţinută prin fermentarea orezului(berea de orez).
** Shiokara – ouă, maţe de peşte cu sare.
*** Tsukudani – Aliment în conservă, fiert în sos de soia.
**** Bento – Mâncare tradiţională japoneză, din orez, cu diferite condimente.
+ Umbra lui Ulise; Editura Mesagerul; Cluj-Napoca; 1997.
+ Traducere, prefaţă şi note de Ion Cristofor.
44.441264
26.177030
Apreciază:
Apreciază Încarc...