Gânduri pe negândite(VI)

 

No comment, domnule  profesor, no comment, limba se prostituează cu toți străinii … băștinași.

de Bot Eugen

Puls(I)

 

exilat pe insula selenară

 

Vultur al păcii din aripi hoinare
fâlfâie deasupra oraşului mut.
Deasupra mea – o pereche de gheare
(o pereche de gheare ascuţite,
sticlind în beznă ca nişte cuţite)
îmi numără paşii minut cu minut.

 

Pe chipul lumii răsare Luna plină
cu lumea ei de cearcăne şi de palori.
Privirea-mi prelungă pe oarba-i lumină
din asfinţit navighează până în zori.

 

Vezi umbre crescânde cum trec pe drum rânduri-rânduri,
cum cad fiinţe, din somn izgonite, pe gânduri.
Cu una din ele, mai palidă, te asemeni,
cu sângele în inima nopţii abia pâlpâind…
Păleşte lumina ta, Doamne, – n muritorii de rând.

 

Mă-ngheaţă un astru cu o privire amară
şi rece mă lasă Soarele primăverii.
Plouă cu umbre peste carnea – gata să piară
pentru o sticlă de votcă-n ziua-nvierii.

 

O, patria mea,
selenaria,

 

îmi duhnesc cuvintele
strigătoare la cer a insomnie,-
linşează-ţi fiul mort de beat
cum ţi-ai linşat odată martirul –
cu raze care ruginesc pe un cuţit de bucătărie…
Se-aşterne peste urbe o aripă opacă
şi peste cronica mea febră
ce astăzi frizează delirul…

 

O, patrie săracă,
un vultur mă atacă…

 

Pe lumina moartă navighează
inima-mi străpunsă de o rază
şi-mi pipăie pulsul demonul mut
noapte de noapte, minut cu minut.

 

de Bot Eugen

Publicitate

Deşertul indigo

 

Nopţile albe

 

 

Paşi pe trepte-aud, zăngănit de verbe şi de chei,
scrâşnete punând lacăt la gura ce ascunde
dialogări dintre femei şi şerpi cu clopoţei,
dulcele delir al unor patimi muribunde.

Cancanuri la parter, manele, cocote şi peşti prin beznă preumblă…
Bravează clica de poltroni, pentru bani mecena se prostituează…
Mă-nfiază, tu, stea singuratică, să strălucesc cu a ta umbră
pe un munte de lumină şi, lucid, să-mi curm zilele cu o rază.

E noapte şi sub tăişul alb al Lunii lira bardului păleşte.
E anarhie, cu alcoolici şi satrapi benchetuind pe-un piedestal.
E întuneric şi deasupra mea un înger priveghează lupeşte.
Îmi scrutează demonul lacrimile cu ochiul treziei chirurgical.

Mai palid pare iarna, pe o arteră sângerând,
prădătorul ce-a căzut în ghearele nimfei de pradă.
Melancolia-l escortează pe marele înfrânt
cu o mare de făclii prin labirintul de zăpadă…

Privind la eclipsă, costelivul sihastru
aude carnea fremătând sub sorii cu pete,
şi simte-năuntru cum deşertul albastru
îl sărută cu foc, îl devorează cu sete.

Ghilotinează-i, Doamne, strigătele în apus,
ca noaptea târziu, de pe eşafodul Lunii,
să-şi audă geamătul rostogolindu-se în gol,
pe treptele înalte ale rugăciunii.

Dezleagă-i zilele, bunule Domn,
de noaptea celor bolnavi de nesomn.

de Bot Eugen