Dinu Flămând – Poem

 

Faleze

 

 

iar din zdrenţele visului aduse la ţărm
de furia mării în timpul somnului
puţine mai rămân până la trezire
să-l îmbrăcăm pe cel înecat

 

bănuit rămâne zbuciumul altei mări
pusă în noi ca Infinitul şi Dumnezeu
(cele două preaplinuri neconţinute
ce se revarsă dând peste margini)

 

şi continuă să ne infecteze scandalul morţii
sub pielea pe care devreme în zorii zilei
ne-o scărpinăm în reverberaţia somnolentei lumini
de mâncărimile  aceleiaşi disperări

 

însă Descartes spune că nu e grav
căci gândirea nu-şi pricepe propria înţelegere

 

nici infinitul nici pielea nu le atingi cu gândul
iar înecatul iese la mal şi chiar ne surâde

 

* Umbre şi faleze; Editura Brumar; Timişoara; 2010

Publicitate

Navetiști în cer

 

– Hei, tu,
visătorule târziu,
cu ţeasta înfiptă în nori,
sunt curios,
sunt curios să ştiu
cum oare ai învăţat să zbori?
mă-ntreabă vulturul,
cu disperare trăgând
sfori după sfori, sfori după sfori…

– Sunt curios să ştiu
cum oare ai învăţat să zbori
cu picioarele încălţate în grele noroaie?
mă-ntreabă vulturul,
devorând buchete de flori,
noiane de-admiratori…
– Tăinuiesc, îi răspund,
perechi de aripi vreo şapte
la subsuori
şi în fapt de seară,
când celeste căi de lapte
îşi deschid porţile în lumea sublunară,
eu înham la carul lui Mercur cu trei roate
treizeci şi trei de herghelii înaripate
şi fac naveta noaptea întreagă
printre nouri de ploaie
(luminat de fulgere,
fulgerând printre lumini – o droaie)
pân-la zeul Neptun, şi apoi,
cu tridente-narmându-mi furtuna de îngeri,
mă întorc , ignorând

chemările concupiscentei sirene,

tam-tamul torenţialelor ploi…

– Hei, păstor al turmei sălbatice de iluzii şi nori,
tu, cel sechestrat în ceruri de îngerii tăi păzitori,
sunt curios să aflu cum oare ai învăţat să mori?
mă-ntreabă vulturul,
trăgând după sine o umbră de febleţe
pentru singurătate şi pentru tristeţe.

– Nu mai sunt curios să aflu nimic, de când
navetiştii calcă în aer ca pe pământ,
îmi strigă vulturul, din aripi negre bătând,
sfori după sfori cu ciocul trăgând…

 

de Bot Eugen