La mulți ani, bătrâne,

 

și să ne urâm cu bine!

 

 

 

Mă întorc astăzi de la serviciu
(de ani în șir practic  același viciu),
trec pragul blocului, deschid cutia poștală,
de-acolo cade un plic. Îl ridic , pe el –
două ștampile cu inscripție roșie:
București și Posta Romana.
Sub ele – scris negru pe alb:
Destinatar Bot Eugen,
adresa mea din Pantelimon și
o felicitare,
conținând următoarele :

 

Să ai înțelepciunea de-a nu rata
nici una dintre ocaziile ivite
da a pleca din țară,
puterea de-a uita
cât mai repede posibil
tot ce ți s-a putut
întâmpla aici,
precum și cea de a te stinge-n apus,
gustând
din micile otrăvuri ale
vieții,
la o distanță apreciabilă
de ai tăi și de casă
în deplină uitare

 

fie-ți vinul negru, iar nopțile – albe,
pâinea – amară, umbra – de-ocară

 

La mulți ani
și să ne urâm cu bine

 

Urmează rânjetul, apoi –
un hohot de râs,
după – întrebarea:

 

Ei, ia zi, bătrâne,
cum te-am fentat
eu la faza asta pe tine?!

 

Dedesubt data de 05.07.2011 și
semnătura președintelui județelor unite…

 

de Bot Eugen

 

 

 

 

 

Publicitate

Recluziune

 

 

 

În nourul dens de fum de ţigară,
în balsamul tăcutelor elegii
îţi înveleşti cicatricea roz
cu colţurile lăsate-n jos,
îmbraci impermeabilul solitudinii
şi intri-n catacomba acestui crepuscul,
aidoma Lunii, schimbat la faţă…

Auzi chemările depărtatului Saturn,
ploile de plumb izbindu-se-n rafale
de anatomia tristeţilor tale,
de acoperământul de beton armat
al blocului de garsoniere,
sub care locuieşti
ca proprietar anonim al luminii.

În prag păsări cu cearcăne te întâmpină,
versificând în grai tomnatic agonia,
arborii în flăcări,
din frunze galbene de oboseală murmurând:
În ziua morţilor născuţi,
corbii tăi reînvie în fiecare noapte…

 

Momente de un albastru fulgurant se întâmplă
sub stratul de ozon, sub înfăţişarea ta simplă,
în arderea internă a huliganului sentimental…
Îi dai foc naivului căzut în capcana insomniei,
să strălucească-n pielea de foc a solitarului siberian.

 

Pe când orbecăieşti cu-nfrigurare
prin diafane ceţuri de cuvinte
(şi numele-ţi decapitat pe buzele Gloriei
fâlfâie, vai, ca o zdreanţă),
inima nopţii se mută la tine în piept,
îşi reaprinde felinarele, pe urmă
îţi zvârle ţeasta-n braţele Lunii.

 

de Bot Eugen