Umbre căzute din lună

eu și cu tavi(III)

 

Eram prea obosiți
și nu mai reușeam
să le ținem sub control,
iar ele simțeau asta
și profitau de astenia
noastră din plin:
se zbenguiau călări
pe biciclete,
cât e noaptea de lungă,
între scaunul de pe
tavan și masa de scris.
Alteori, în plină amiază,
când erau nevoite activ
să participe
la pauzele de țigară,
coborau, amețite de fum,
și se încolăceau încet
ca niște pitoni
în jurul tâmplelor noastre,
neavând de gând să se lase
de capul meu și al lui tavi
până nu storceau din ele
ultimele picături
de rațiune.
Și-atunci, eram gata
să ne smulgem din piepturi
stiletele
și să le decapităm
una câte una
pe toate,
înnobilând după aceea
paloarea
foilor de hârtie
cu-albastrul acestor
umbre căzute din lună.
Lucrurile reveneau
apoi la normal,
dar asta numai
până în ziua în care
le creșteau la loc
alte capete. Aidoma unor
ipochimeni contaminați
de filozofie, ca de un
virus necunoscut,
am stat și ne-am gândit
întrun cap și
am ajuns la concluzia
că nu are rost
să le tot lichidăm,
că neliniștea lor e
de fapt una
exterioară nouă,
aflate cum sunt
mai mereu
în căutarea
ungherului potrivit din odaie
prin care să își croiască,
până dincolo de ziduri,
drumul de-ntoarcere
către astrul nocturn.

de Bot Eugen

 

 

Publicitate

Takashi Arima – Din lac în puț

 

De câtăva vreme
Nimic din ce duc la gură
Nu-mi prieşte.
Sake-ul* autohton, tovarăş singurătăţii mele mă leagănă
într-o dulce beţie Dar mahmureala ce urmează Nu-i fără-ndoială cadou pentru ficatul meu.
Iar orezul gătit de mine însumi în cambuza ce-mi ţine loc de bucătărie Nimic nu spune c-ar fi
prăjit cum se cuvine.
Păzeşte-te.
Chiar şi-atunci când deschid un borcan de shiokara** sau de
tsukudani***,
Am impresia că-s o pasăre ciugulind pe păşune Iar mandarinele din lyo pârguite în vântul
venind dinspre
mare,
Deşi au bun gust în gură, E sigur că nu-mi vor scădea nivelul zahărului.
Mesele pe care le iau în altă parte
Au avantajul că-mi oferă prilejul de a sta pe un scaun,
Dar prezenţa gândacilor şi-a şoarecilor
Nu-i deloc igienică.
Bento-urile**** distribuite în pachet la amiază
Sunt foarte bine gătite.

 

Dar, mă jur, au condimente şi coloranţi sintetici din belşug.
Chiar şi omleta, la naiba,
Face să-mi urce colesterolul.
Ţigările, mi-am impus să nu mă mai ating de ele,
Dar vitaminele pe care le iau după fiecare masă
Dacă sunt cu-adevărat eficace
S-ar putea să aibă şi efecte secundare.
Cât despre cafea… Nu-i prieşte stomacului.

 

Trecut de cincizeci de ani
Trăieşti singur, transferat într-un asemenea loc Ca să-ţi câştigi pâinea. Cu fiecare zi, toate
astea te macină. Răul înanintează cu paşi mari, o ştii. Serile triste, când nu ai pe nimeni cu cine
să schimbi o vorbă, Te-mping să intri prin baruri unde te-mbeţi Si când te-ntorci în celula ce-ţi
serveşte de locuinţă Te simţi asemenea deţinutului care aude că e condamnat la închisoare
pe viaţă.
îmi închipui cu oroare
Că astfel îmi voi petrece restul vieţii,

 

Şi mă întorc
cu pumnii strânşi, fără o vorbă
până ce intru în criză, când strigătul îmi scapă …

 

 

* Sake – Băutură tradiţională japoneză obţinută prin fermentarea orezului(berea de orez).

** Shiokara – ouă, maţe de peşte cu sare.

*** Tsukudani – Aliment în conservă, fiert în sos de soia.

**** Bento – Mâncare tradiţională japoneză, din orez, cu diferite condimente.

 

+ Umbra lui Ulise; Editura Mesagerul; Cluj-Napoca; 1997.

+ Traducere, prefaţă şi note de Ion Cristofor.

 

 

 

 

Sub azurul marilor pustietăți,

 

un suflet închis între patru pereți,

în cea de-a şaptea zi a săptămânii, de Sabat,

de-un vifor negru de-ntrebări şi gânduri asaltat,
la ora când soarele trecea către amiază,
îşi împletea din febra nopţilor lui albe pat,
în timp ce umbra inimii, fierbinte şi trează,
cu demiurgul de lumină selenară beat,
dialoga-n tăcere, însângerând o rază.

de Bot Eugen

Paloarea vorbitoare-a hârtiei

Amiaza lui 23 aprilie – ultima variantă

 

 

Sictirită de minutele orei de vârf
cu biciul solar al amiezii,
ea trece pe corso grăbită
cu mintea aiurea
şi speranţele înghesuite

 

în buzunarul interior de la piept
al hainei sale negre din piele;
se-aruncă-nainte nebuna,
din mers îşi pune căştile în urechi,
impasibil ascultă vocile lumii
şi strigătul teraselor goale: La muncă!,
în timp ce scrutează
cu tăişul privirilor treze
inima de hameleon a metropolei,
reclamele ei luminoase
care pulsează
în ritmul paşilor săi
pe panourile cu afişaj electronic.

 

Intră apoi într-o braserie,
solicită o ceaşcă de cafea tare
(cu o concentraţie vădit crescută
de amar, negru şi aromă braziliană)
şi o licoare de culoarea soarelui
pe care să scrie că ar conţine
o cantitate suficientă de ingrediente
necesare pentru o viziune optimistă şi anume:
zahăr,  acid citric,  arome naturale CO2,
substanţe uscate-9gr.,  74 Kcal/200gr.,
termen de valabilitate- 20 de zile însorite;
temperatura de păstrare- între 0 şi 5 grade Celsius;

 

Îi plăteşte chelnerului contravaloarea
acestui amestec energizant(8 lei-putere),
iese afară la braț cu inima-mi (care
își ține strâns la piept sângele între palme)
şi face slalom printre stâlpii de cafenea,
îndreptându-se
către aripa stângă-a terasei;
se-aşează la una din mesele ei
roşii de plastic,
îşi dă ochii peste cap şi capul pe spate,
îşi pune ochelarii negri pe privirea sa
şi-aşa întunecată,
îşi smulge pe urmă flegmatic
soarele din febra agoniei
şi îşi aprinde o ţigară
de la mănunchiul lui de raze fumegânde;
îl face sul într-un târziu
şi-l introduce
în recipientul de sticlă
al ochiului său din umbră,
savurându-l îndelung după aceea
ca pe-o băutură exotică
răcoritoare.

 

Mai dă-o dracului de cafeluţă!
îi strig eu deodată,
în timp ce scrutez
cu tăişul privirilor piezişe
inima de hameleon a metropolei –

 

nu ne-au mai rămas decât
11 bonuri de masă
pentru un cartuş de ţigări
şi câteva cărţi cu poeme!

 

Abia după această ispravă,
astenia mea de primăvară,
vom putea spune şi noi
(cu o mână pe inimă
şi cu cealaltă mângâind
paloarea vorbitoare-a hârtiei)
că ziua a trecut de partea noastră
şi cu folos pentru umanitate.

 

de Bot Eugen