Pe zi ce trece,
tot mai abitir,
îmi grăbesc pasul
pe sub lumini
ascuțite,
îmi subțiez umbra,
o strecor între
mână și piept,
ca pe o
foaie neagră de hârtie,
o lungesc apoi –
înălbită cu hieroglife –
până la
următorul răsărit,
ca-ntrun târziu
s-apară nimeni
de nicăieri
și să mă întrebe:
La ce bun
să o lungești
până la un
alt început,
oricum, toate au
același sfârșit,
iar nopțile tale
devin
tot mai scurte?
de Bot Eugen
Îmi spuneam
că nu are rost să o sun,
chiar dacă la Crasna,
în timp ce ne
fumam cafeaua,
reușise cumva, pe nesimțite
să își strecoare
în buzunarul meu de la piept
cartea de vizită,
de care
întâmplător mă tăiasem
la unul din degete,
atunci când mă căutam
suspicios ca un vameș
de lucruri ascunse
și nu izbuteam,
nici în ruptul capului,
să îmi găsesc
cartea de identitate.
de Bot Eugen
Copilărie grea jucării de lemn
de un ochi străin în noaptea dintre ani,
pe tăcute ne-adâncim, până la uitare,
unul în sinele celuilalt, tot așa cum o fac
negrul și albul din simbolul Yin-Yang.
Ne aflăm în continuă mișcare
pe un teren dur și alunecos.
În jurul nostru nu se va schimba nimic;
nimicurile care ne înconjoară nu sunt decât
interschimbabile fațete
ale unuia și aceluiași sindrom de futing în masă,
neantul perpetuat din patru în patru ani,
pe marginea căruia facem schimb de umbre cu lumea;
urmele ei de bocanci ne iau cu asalt periferia,
pașii noștri rătăcesc nestingeriți prin centrul său, pe buza de piatră
a hăului care ne tace ostentativ strigătele
cu tăceri sâsâite de viperă ; între noi și stele,
întunericul cască de plictiseală și din când în când
ne soarbe din priviri,
ca pe un pahar cu vin negru,
focul ochilor înnebuniți după viață,
după chipul său palid în fața căruia pălesc
toate măștile sorții,
palorile apropiaților noștri stinși de curând,
albul zăpezilor pictate cu gânduri albastre
de mâna mea prin care, de ani și ani,
cerneala nopților de insomnie visează
la soarele zilei de mâine …
Mâine dimineața te vei trezi
abandonat de îngeri
în carnea mea mahmură,
ca într-o garsonieră-sicriu confort7
cu pereții plini de igrasie;
captiv între coastele mele, te vei trezi,
încercând să-ți strecori capul dureros de mare
prin urechea unui ac cu gămălie,
să peticești sacul de nedormit al unui străin;
te vei trezi bolborosind blesteme către mine
și cerul gurii îți va mirosi a țărână,
în timp ce marele vinovat cu inima cât un purice
își va mușca limba violent, redescoperind
strigătul sângelui tatuat cu arătătorul pe foaie,
precum și gustul său metalic spintecând
tăcerea unei limbi de viperă în două :
picioare
brațe
nări
urechi
orbite
buze
emisfere târâtoare
de Bot Eugen
boteugen74
BotEugen's Blog 
