trăgea nervos cu pumnii în volan, trăgea cu mâinile de timp,ca de o gumă mestecată și strâns ținută între dinți; trăgea profund să moară, trăgând dintr-o țigară, în piept trăgea pe orișicine, trăgea mereu pe dreapta, înjurături trăgând prin întredeschisul geam din stânga (tăceam chitic, voiam s-ajungem nevătămați acasă); trăgea de nervii noștri, trăgea de ei ca de niște corzi metalice, gata să plesnească, de mânecă pe urmă ne trăgea, sub ritmul muzicii lui pește să dansăm (și noi dansam fără a scoate-o vorbă); de limbă ne trăgea, motiv să aibă după aia peste gură să ne tragă fermoarul sacilor de adormit cu ochii deschiși…
am ajuns într-un târziu acasă; beții am tras cu-ai noștri, apoi fețe peste capete ne-am tras și ne-am dus în ospeție la Ion șoferul, bătaie zdravănă să-i tragem, pe viitor să știe…
Dinspre pajiștea comunei, aflată dincolo de baltă, se auzi la un moment dat mugetul unui bou, îndelung exersat să semene (t)eroare. dincoace de ape, se ridică o vacă de pe bancă, să-i țină isonul la înălțime: păi da, asta cam așa este…
deși tremurător, glasul ei părea locuit de cel puțin una bucată emoție netrucată;
Celelalte dobitoace își continuau nestingherite siesta de duminică; păstorul, dormea dus și el, cu amanta sa, oaia, pe insulele autiste,
și asta de câteva nopți și zile nebune…
Mda , gândeam eu în șoaptă, să nu mă audă dulăulvecinei (care, între timp, începuse să miorlăie a criză către stăpâna lui lătrătoare):
ascultarea unui motiv atonal a devenit tot mai puțin posibilă …
până ajungi să-i pipăi pe dinăuntru umbra pulsatilă cu degetele prelungi ale minții. De curând, ai devenit și tu conștient :
după o vârstă anumită, singurătatea care încă mai bate în pieptul tău, bate numai și numai împotriva ta; de cum încerci să te apropii de ea, s-o netezești pe creștet ori să-i dai ceva de mâncare, începe să mârâie și să-și arate colții. I-ai cerut atât de multe până acum, încât astăzi nu mai vrea să primească nimic de la tine. De lătrat nu te mai latră, c-a obosit demult să o facă, dar simți că te urăște cu tot sângele de care dispune mârâitul său. Te urmează fidel ca o umbră oriunde te duci, îți urmărește fiecare gest sau mișcare pe care-ai avut la un moment dat tupeul să le comiți sub privirile ei , ți-a învățat pe dinafară toate subterfugiile minții. Nimic nu îi scapă, nici măcar gândurile pe care încă nu ai avut curajul sau lașitatea să le gândești.
Este intrusul care îți intră ziua în casă pe ușa din spate și te scoate noaptea din minți pe fereastra deschisă din față.
Ori de câte ori grăbești pasul pe trotuar sau la trecerea de pietoni, simte nevoia să te trădeze și să te lase în urma sa, numai pentru ca să ajungă ea prima în dreptul ultimului stâlp – echidistant față de tine și față de ceilalți.
Chiar și în momentul de față, când înșiri aceste rânduri, o simți cum îți scapă printre degete nevăzută.
A încetat demult să mai viseze, iar între timp, te-a-mbolnăvit și pe tine cu insomniile ei.
„Animalul tău gingaș și tandru” de altădată, acum, este o fiară în devenire, –
din ce în ce mai singură și mai sigură de sine. Ai fi zis că așa a fost dintotdeauna: imprevizibilă, stranie și de ne- îndobitocit, un fel de kamikaze contaminat pe căi aeriene de oameni cu virusul rabiei.
De ani de zile-i schimbi lesa roșie o dată la două săptămâni, o duci trimestrial la veterinarul bipedelor care, de fiecare dată, după ce te consultă, auscultându-i mârâitul, conchide sec: nu am cum să vă ajut, este un câine rău, numai bun de eutanasiat.
Poftiți antibioticul local și apa oxigenată pentru îngrijirea rănilor la domiciliu. Sper ca de acum încolo să nu vă mai ardă de metafore și glume.
Vă salut cordial și vă recomand din tot sufletul: încercați să țineți pasul, spre binele dumneavoastră, cu lumea de afară, cu stăpânii mai răi decât câinii.
inima se-nchide în triunghiul unor aripi migratoare,
cutreieră în lung şi-n lat siberiile celeste, îmi contemplă de sus umbra care se trece, ca o nescrisă poveste, undeva, între cer şi pământ, printre teii din Cernăuţi care-și ning florile peste buzele sângelui meu visător murmurând:
Las umbra păsării călătoare să-mi aterizeze pe umeri, pribegele aripi la mine în suflet să-şi ridice o patrie…
* * *
Pe o pală de vânt coboară din turnul său de veghe gardianul nimeni în chip de ploaie de sudoare să converseze cu limbile de foc ale flăcării care palpită în venele tale jugulare…
De unde vii şi încotro te duci, nu ai nici viză, nici valută, rudele nu ţi-au făcut chemare… Scoţi din buzunarul de la piept paşaportul, să se usuce de cerneală la soare. Ţi-ai croit solitar drumul până acum prin pustiul marilor oraşe (în căutarea unui loc care să fie numai și numai al tău), şi iată unde-ai ajuns – în faţa marelui zid al tăcerii – un străin printre străini, mai necunoscut decât toţi necunoscuţii luaţi la un loc. Astăzi doar vântul te mai strigă încă pe nume… Mâine – poate nici el…
Te arunci în apele reveriei, plutind împreună cu nourii – cuget însetat de roua amintirii, în căutarea unui loc numai și numai al tău, te adânceşti tot mai tare în dialoguri visătoare cu cel apus în iarba-naltă, cu verdele foşnitor al pădurii, asculți paşii sângelui rătăcind, ecoul lor în inimile celor ce s-au mutat cu traiul demult sub pământ, depărtatele ieremiade ale bunicilor surghiuniţi dintr-o Bucovină în care doar plânsul morţilor săi dragi mai fac încă să înflorească noapte de noapte cuvintele pe foaia palidă, la umbra ochilor tăi de culoarea verde-închis,
în timp ce nisipurile de aur ale singurătăţii suspină după oaza lacrimilor tale dezrădăcinate, după corăbiile de hârtie ale inimii navigând pe plumbul fluid al nourilor de ploaie…
când numai ea aude cum se stinge între zidurile cu igrasie ale sălii de aşteptare vocea cărnii tale visătoare murmurând:
Las umbra păsării călătoare să mi se dezlege de umeri pribegele aripi din palmele mele să-şi ia zborul departe…departe…
născut la 5 iulie 1974,în oraşul Chişinău, pe teritoriul fostei URSS. Absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca (1997). Din 2003-în Bucureşti. Debut editorial în antologia ”Pulbere stelară” a Cenaclului literar ”Octavian Goga” (Cluj, 2002). O broşură cu versuri (“Pictat de ploi”), editată la tipografia Larzcolor din Chişinău (2008). Antologia de poezie Virtualia 9, Editura Pim, Iaşi, 14.10.2011; Din 9 martie 2008-membru poezie.ro. adresă de email: boteugen@rocketmail.com; botteugen74@gmail.com; telefon: 0771421455 Blog Personal : http://boteugen.wordpress.com https://boteugen74.wordpress.com