Au săpat totul Şi-au făcut ca nouă şoseaua
Totul săpat Şi-au îngropat conductele de apă
Totul săpat Şi le-au înlocuit pe cele de gaz
Totul săpat Şi-au îngropat firele electrice
Totul săpat Şi-au instalat canalele de scurgere
Totul săpat Şi-au construit metroul
Totul săpat Şi-au transformat străzile-n mlaştini.
* Umbra lui Ulise; Editura Mesagerul; Cluj-Napoca; 1997
* Prefaţă, traducere şi note de Ion Cristofor.
Eu mâine-poimâine
voi pune mâinile pe piept
și voi muri
cu inima împăcată,
iar tu nu vei avea liniște
nici în mormânt,
te vor săpa cârtițele
de prieteni și sub pământ.
Viața-i o luptă
ce trebuie dusă zi de zi
pân-la capăt de noapte,
pân-la ultima picătură
de singurătate,
fă mâinile roată, băiete,
și ține pieptul hărbujel,
mergi înainte,
fără să-ți rostogolești
ochii prin lături,
nu te uita-n gura lumii,
privește-n tine mai bine,
să vezi
despre ce tace sângele tău
în pustiu;
lasă poezia
și caută-ți pe cineva
alături de care
s-alcătuiești
din două umbre-mpreunate
trupul unui drum
nicodată de alții
în picioare călcat;
lasă fumatul,dragul tatei,
și găsește-ți pe cineva,
c-ai să faci rac la plămâni
ori piatră la inimă
și-ai să te prăpădești de tânăr;
singurătatea e-o boală,
mai rea decât cancerul,
e cancerul inimii
și așa va rămâne
pururi și-n vecii vecilor amin.
de Bot Eugen
Ion Aldea Teodorovici – Imensitate
Au dat de el, cum săpau.
Cum implantau rădăcinile de beton
în locul casei medievale.
Și-acum se-așteaptă să vină de la muzeu,
să deschidă,
să preia.
Un sarcofag de copil.
Lucrătorii se miră cât de mult a
urcat pământul
în numai două mii de ani.
* din volumul Micropoeme și alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975
Spre toamnă se apropie femeile talpa lumii
legate cu tulpane pe sub ochi
câţiva le întind nişte grâu într-o mare iubire de ploaie
apa cade pe ele ca pe o streaşină
nici nu ştiţi ce frig e Dar în odăi la căldură
alţii de teapa lor le mângâie
noi ţopăim la geamuri le strigăm
dar cum să ne audă în tandra lor obscuritate
luaţi-ne în braţe iubitelor noastre alăptaţi-ne sîntem băieţi buni
la nevoie zicem şi “mama” batem din palme
ritmăm legile lumii în care ne învârtim singuri şi trişti
daţi-ne panglici pentru frunte
la nevoie ne putem îmbrăca în culori senzoriale
nici nu ştiţi ce frig e Primiţi-ne la subţiori degetele amorţite
în electricitatea lor nedumerită
am venit pe jos cu ochii închişi fiecare în urma unui cal
ne împingea principiul vostru aprig pe care îl simţeam foarte bine
am săpat coridore spre voi ne-am lipit pământul pe gură
iubitelor noastre nu vă daţi seama
ne apropiem în formaţii singurii care nu v-am uitat
puteţi să ne şi naşteţi e tot una
rostogoliţi de-a valma ca nişte roţi uituce
secerătoarelor ne îngropăm sub prag
* Partea cealaltă; Editura Cartea Românească; 1991
boteugen74
BotEugen's Blog 