eu și cu tavi(IV)
Zadarnic poetizezi sufletul
acestei femei deșănțate,
îi spuneam
copilului ce-mi scrijelea
în peretele interior versuri;
știu, în alte împrejurări ea
ar fi putut să-ți devină
mamă vitregă și iubită
în același timp.
Nu-l voi uita niciodată
pe dirigintele tău
din clasa întâi care
te învăța cu stângăcie
cum se ține pixul
în mâna dreaptă
după ce-ți învinețea
cu arătătorul de lemn
brațul stâng.
De-atunci, tot ce scrii, pare
lipsit de sens,
ca o încercare de zbor
a unei păsări cu o
aripă frântă.
Zadarnic poetizezi
umbra acestei lumi,
copilul ei continuă
să-mi mâzgălească
pe dinafară
peretele cu graffiti,
nălucește însângerate boturi păscând
cu o poftă aproape umană
cruci fără de vârstă și nume.
de Bot Eugen
BotEugen's Blog 