Nevăzutule ochi, atoatevăzător,

 

– Va trebui odată şi odată să te adânceşti în uitare,-
uitat şi uitând, – pururi deschis –
de-anonime victorii/celebre înfrângeri,
şi pentru gândul meu care
va apune cu frunzele visătoare
în rugina asfinţitului rece,
trebui-va în tăcere să sângeri.

Nu, nevăzutule ochi, atotvăzător,
orbirile tale deja nu mă mai dor,

şi se îngălbeneşte irisul meu verde,
trecând pe sub stejarul ce umbra şi-o pierde,
şi se goleşte de oameni, şi se pietrifică,
stingându-se-n lumina-nserării magnifică.

– Însă, risipa aceasta de prețioase cuvinte,
îmi şopteşte ochiul,
zău, că nu-mbogăţeşte pe nimeni.
Se-mbracă-n vorbe de spirit
cei săraci cu duhul şi-asfinte
gândul tău din urmă
în noaptea orbilor ipochimeni.

de Bot Eugen

Publicitate

Zeci de capete, sute de chipuri

au ieșit în noaptea dintre ani
în fața gloatei adunate-n piață,
eu – numai până la balcon,
să le „contemplu”
preț de o țigară
focurile de-artificii.
m-a întristat o clipă
strălucirea lor
care
n-a dezghețat nici o inimă arsă,
n-a îmbogățit cu o umbră nici un gând …
după aceea nimic. nici un sentiment.
doar o senzație de mâncărime în palme.
dar ce mai contează?!
viața merge înainte :
uneori – într-un picior de lemn,
alteori – în mâini,
adesea-n patru labe,
atâta timp cât eu
mă las înfometat,
băi, porcilor,
de cei ca voi, ajunși să fie
sătui până și de ei înșiși,
în loc să mușc cu sete,
adânc până la os
din animalul vostru înzestrat
doar cu slănină parfumată
și cu un ton politicos. 

de Bot Eugen

 http://www.trilulilu.ro/video-divertisment/mircea-rusu-mama-plec-in-america