Gaudeamus 2016
Bruce Lee;
fotografiile mele;
personale;
1987-1991;
Chișinău;
Buiucani;
septembrie 1989;
publicat de Bot Eugen.
București;
șoseaua Pantelimon 302;
sectorul 2
14.09.2013;
19:24
Ultimul an de liceu
într-o zi de toamnă
dupa marea adunare
națională într-o
curte mică
în timpul recreației
după ora de rusă
înainte de cea de română
eu și rusnacul
care îmi făcea semne
cu mâna să mergem în
spatele școlii și
asta după ce
încercase din mers
să-mi smulgă
insigna cu tricolor
de la rever
du-te după el
bruce lee
îmi spuse
colegul de la
cercul de karate
du-te și
fute-i un
gyaku zuki
între ochi
ca să vadă
stelele verzi
în trei culori
albastru
galben
și roșu.
Du-te
după el …
de Bot Eugen
Un om inteligent poate fi recunoscut și după faptul că toți tâmpiții se aliază împotriva lui.
Jonathan Swift
Suntem inteligenți în măsura în care ne îndoim de totul.
M.Proust
Inteligența devine genială nu din resursele inteligenței, ci din cele ale pasiunii.
L. Blaga
Inteligența fără elemente de credință este lipsită de temei.
Credința fără elemente de inteligență nu este demnă de un spirit.
L. Blaga
Inteligența nu înflorește decât în epocile când credințele se veștezesc,
când articolele și preceptele lor își pierd din rigoare.
E.Cioran
Inteligența este capacitatea cu ajutorul căreia vom înțelege până la urmă
că totul este de neînțeles.
M.Maeterlinck
Inteligența depinde în mare măsură de imaginație.
Stendhal
Bărbatul care s-a însurat cu o femeie inteligentă, ar părea că va înceta să proclame că femeile sunt proaste.
Nici gând!
Aceasta îi permite, din contra, să se laude că a știut să aleagă excepția.
G. Cesbron
Varianta a doua
Pe zi ce trece,
fumez tot mai mult.
Fără urmări, deocamdată,
şi fără motiv.
În mod sigur însă,
la un moment dat,
acest exces de
sănătate o să aibă
un cuvânt greu de spus
în favoarea
tăcerilor care
încep, de la o vreme,
să-l locuiască
pe orice om singuratic.
Acum însă e noapte
şi eu,
cu gândul la tine,
aprind
o altă ţigară,
spunându-mi că poate
tu nu eşti decât o … ,
la fel ca toate celelalte.
de Bot Eugen
20:00 31.10.2012
Dacă ai călcat în copilărie
broaştele cele râioase gândacii
dacă ai omorât muştele şi ţânţarii
ştii cum se face
capul lor este o nucă
pe care vrei s-o mănânci
inima lor este un ţânţar
care nu te lasă să dormi
ceea ce atârnă cu păr
este o broască pe care trebuie
să o calci
calc-o!
funie
lanţ de la drujbă
cuţit
o bucată simplă de fier
alege
mergem să ucidem băşinoşii pământului!
Cetatea culturală;
aprilie-iunie 2003;
Cluj-Napoca;
Statică orientală – varianta iniţială;
publicat de Bot Eugen.
Cetatea culturală;
aprilie-iunie 2003;
Cluj-Napoca;
Statică orientală – varianta iniţială;
publicat de Bot Eugen.
Stat(ist)ică orientală – varianta finală
În poziţie lotus, el stă-nchis în trupul său de piatră.
Tu de pe-o stâncă îi arunci priviri de tristă cleopatră.
Seara vă piaptănă tăcerile cu mâna sa mulatră.
Te uiţi la el supărată, vrei să-l vezi pe dânsu-ncercând…
şi-n priviri îţi sclipeşte, ca un pumnal, umbra unui gând.
Fără de vârstă, tras la faţă,
yoghinul condamnat pe viaţă
să-i numere paşii anonimi singurătăţii sale fără chip,
tot aşa cum un clepsidru-şi numără boabele fine de nisip.
Tu nu mai locuieşti de mult în celula lui de sânge
şi în ochii tăi apatici un pustiu de gheaţă ninge.
Inima lui nimeni astăzi uită dulci nimicuri să-ţi povestească
în dialectul anemiei tale, într-o limbă păsărească…
Roiuri, roiuri de clipe solare pe faţa ta palidă se petrec,
peste ovalul chipului tău care apune sub luminosul cerc
de purpură plutind pe deasupra Ţării Soarelui Răsare.
Sucombă-n faţa ta gheişele, mortal de frumoasă paloare!
Însă, acest yoghin cu trup de piatră, fără vârstă, fără chip,
îi numără deşertului său zilnic furtunile de nisip;
în meditaţii fără scop, el se vede dintr-o parte,
o umbră-albită de nesomn şi-un corp frunzărit de moarte,
şi-un ochi îngust, privind subţire,
căutând nimbul să-i admire
inimii ce uită să-i vorbească
prin stihia sângelui orbească.
Şi eu contemplu cum te poartă pe recele său val
înstrăinarea-ntoarsă către limanul lui natal,
şi tu îl strigi de pe faleză,
o, draga mea, în japoneză…
Chişinău;
20.06.2009
de Bot Eugen