Poetul
Poetul
Printre munţii lui ideali
Printre spinii urcuşului său îndîrjit
Printre ploi şi morminte
Laolaltă cu vocile surde
Cu mîndria de scrum
Din gîtlejul tăcerii
Laolaltă cu multe şi mari ciudăţenii
Ce par să-l îngroape
Într-un deşert fără margini
Laolaltă cu forţele oarbe
Ce spulberă visele adînci ale ierbii
Poetul
în vâltoarea dorinţelor
În vegetaţia densă a umbrelor
Poetul
Arzînd în flacăra lui solitară
Pentru sacra durere umană
Undeva în ungherul
Ce i-a fost hărăzit
Şi unde cu timpul
Vocea lui va fi cît o lume
Pînă la capăt
Să merg pînă la capăt
Aşa cum sînt aşa cum voi deveni
Fiinţînd-cu tatuajele mele
Nevăzute cu buchetul de lacrimi
Strălucind la soarele vieţii
Cu arhitectura bizară a trupului meu
Cu necunoscutele constelaţii lăuntrice
Cu bătrînele voci ale hazardului
Bolborosind fermecătoare neînţelesuri
Cu lumina din sînge
Mereu mai tremurătoare
Să merg pînă la capăt
Cu încîlcitele păduri ale iubirii
Căzînd ridicîndu-mă
Orbecăind uneori sau văzînd
Prea clar cîteodată
Viscerele înfierbîntate ale lumii
Să merg pînâ la capăt aşa cum sunt
Ca un somn întrerupt
Ca un vis al acestui pămînt .
boteugen74
BotEugen's Blog 
@bott74