Pereți-stetoscoape

 

vocea-cuțit din inima nopții

 

 

Casă suspendată în aer
cu ziduri care foșnesc
seară de seară din aripi
împietrite în zbor vertical …

 

echidistant față de pietre
și față de păsări,
cu scaun la cap,
în capul oaselor pe un scaun,

 

 

îmi închid ochii și derulez
cu-ncetinitorul imagini alb-negru
din filmul developat
în obscuritatea albelor nopți.

 

pe măsură ce imaginile se succed,
începe să cadă tencuiala
de pe un perete fragil
în fragilitatea unui altfel de perete.

 

devin conștient de existența lui
și el de a sa –
tot mai plin de sine, tot mai greu –
se rostogolește ca o bilă metalică
dinspre o tâmplă către cealaltă,

 

în timp ce chipul meu se oglindește,
trecând prin fața ferestrei,
tot mai palid, mai depărtat…
dincolo de reflexia lui,
de la stânga la dreapta –
spitalul, biserica, cimitirul …

 

pe măsură ce îl retrăiesc în tăcere,
ca pe un regret nemărturisit,
(că n-am avut tăria să îl sugrum din fașă),
undeva în apropiere, dincolo de ziduri,
o voce străină dă glas poemului meu pe care
eu nu-l voi mai scrie niciodată.

 

de Bot Eugen

 

 

 

 

Publicitate