Flori intermediare; Asfaltații;
Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de-ntoarcere către casă,
ne mătură umbrele, urmele
lăsate în treacăt pe zăpadă,
ne lustruiește scutul de țurțuri
din jurul inimii,
să strălucească mai abitir
pieptul plin de „medalii” la soare,
de lacrimi ne șterge la ochi
și ne îndeamnă
să privim numai și numai înainte.
Legați de mâini și de picioare,
stăm nemișcați, spate în spate,
și ascultăm cum suflarea lui
ne buzunărește venele,
preschimbându-ne încet
pulsul jugularelor într-o tăcere de cristal
roșu cu-albastre irizații.
Respirația lui tot mai amplă
și moartea noastră
din ce în ce mai pitică și mai calică
purtând pe umerii săi anonimi,
ca pe niște epoleți,
capetele demonilor dostoievskieni,
răstigniți undeva,
între cer și pământ,
pe o cruce de carne înghețată.
Ostatici ai uraganului,
la răscruce de drumuri,
stăm nemișcați, spate în spate,
și nălucim cu ochii deschiși
povești de adormit copiii durerii,
istorioare cu fericite sfârșituri,
în timp ce vântul ne răsfoiește anii
ca pe un roman
cu finalul înghețat în așteptare.
Din când în când, mai batem pasul pe loc,
ca să ne încălzim, alteori,
ne încălcăm
dreptul la singurătate
sau pe cel de a face măcar
un singur pas înainte.
Dar nu uităm niciodată
că trebuie să privim numai și numai înainte.
Ce mai contează că ne uităm, în același timp,
în două direcții diametral-opuse
și că fiecare din noi nu vede decât
ceea ce vrea să vadă,
sau poate că nu vede nimic,
ori poate că vede cu totul și cu totul altceva?!
Importantă e așteptarea. Ea este totul.
Așteptăm cu răbdare momentul prielnic
pentru-nmugurirea și creșterea
pe spatele vertebrelor noastre
a marilor flori intermediare
de culoarea asfaltului.
Degerați din cap până-n picioare,
în inima unui continent adormit,
nu mai găsim drumul de-ntoarcere acasă
(printre umbrele dragi, bine cunoscute de suflet),
nici pe cel care să ne întoarcă cu fața către străini.
de Bot Eugen
BotEugen's Blog 
Superba metafora ! Spun-mi , te-ar deranja daca as face cunoscut , promova talentul tau ? http://www.linkedin.com/groups?home=&gid=3542482&trk=anet_ug_hm si apoi http://www.promovarearomaniei.ro ?
Daniela, mulțumesc pentru lectură și cuvinte. Nu prea am înțeles la care metaforă faci referire. Pe de altă parte, eu nu am nevoie să-mi promoveze cineva „talentul”. Cei care sunt interesați, pot să-mi viziteze blogul, așa cum ai făcut-o tu, spre exemplu. Deci, te-aș ruga să te abții de la astfel de demersuri.
Eugen.
Era vorba de „Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de întoarcere către casă, ”
Scuze pentru deranj , o viata frumoasa iti doresc !
Nu e nici un deranj. Mă miră doar faptul că din tot textul, ți-au reținut atenția doar primele trei rânduri.
Sunt , pentru mine , sinteza restului , frumos spusa .
am priceput optica gândirii tale, cum vezi tu lucrurile și din ce unghi ai privit la citire. însă esența după mine, se ascunde în partea a doua a textului.
… și închei discuția, formulând o întrebare retorică :
„Dar nu uităm niciodată
că trebuie să privim numai și numai înainte.
Ce mai contează că ne uităm, în același timp,
în două direcții diametral-opuse
și că fiecare din noi nu vede decât
ceea ce vrea să vadă,
sau poate că nu vede nimic,
ori poate că vede cu totul și cu totul altceva?!”
@bott
bott74