Flegmatic (III)

 

Era o vreme:
iubeam o umbră în vis
de la distanță,
iar nesomnul îmi părea
o binecuvântare
până în ziua în care
m-am trezit cu ea
poposindu-mi
pe umărul stâng,
după ce-mi intrase
cu bocancii în casă,
trăgând după sine
un noian de minciuni,
câțiva degerați,
kilometri de ipocrizie.
Realizasem atunci
că în tot acest timp
îndrăgostit am fost
de un vierme
ce mă rodea
pas cu pas
pe dinăuntru.
Ce nebunie!

 

de Bot Eugen